Valeriu Zgonea va da mâna cu Roger Waters

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se va întâlni miercuri cu Roger Waters, membru fondator al formaţiei Pink Floyd, informează Camera Deputaţilor.

„Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea miercuri, 28 august, începând cu ora 17.00, o întâlnire cu Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd“, se arată într-un anunţ al Camerei Deputaţilor.

Întâlnirea va avea loc la ieşirea din curtea Palatului Parlamentului, corp B1, la intersecţia Calea 13 Septembrie cu Buleverdul Libertăţii.

Mircea Geoană, fan din adolescenţă

La rândul său, senatorul Mircea Geaoană s-a declarat un fan înrăit al formaţiei Pink Floyd. „Sunt un mare fan Pink Floyd şi mărturie stă pagina mea de Facebook, unde, la preferinţele muzicale, această uriaşă formaţie se află pe primul loc“, a zis senatorul PSD despre trupa rock formată în 1965 în Londra.

Concertul "The Wall" va avea loc miercuri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Evenimentul ce va avea loc miercuri seară va fi cel mai scump concert din istorie, din România, datorită complexităţii sale. Scena-gigant pe care va cânta Waters are cel mai mare acoperiş din lume: 54 de metri lăţime şi 32 de metri deschidere.

Materiale pe aceeaşi temă:

VIDEO Mircea Geoană despre concertul Roger Waters: „Sper ca ceea ce se va întâmpla la Bucureşti să compenseze o frustrare de o viaţă“

Concertul Roger Waters aduce restricţii în trafic

VIDEO Roger Waters cântă la Bucureşti alături de un cor de copii români

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite