Unde a greşit Liviu Dragnea?

FOTO Inquam Photos

Acum, când extrem de măgulitor numita „epocă Dragnea“ s-a încheiat, cred că trebuie să facem un pas în spate şi să încercăm să privim la rece imaginea de ansamblu. Ce rost mai are un astfel de demers acum, când Liviu Dragnea este istorie?

Exerciţiul retrospectiv îşi găseşte utilitatea în datoria pe care fiecare dintre noi o avem de a învăţa din lecţiile predate cu multă conştiinciozitate de către trecut, pentru a fi astfel pregătiţi la viitoarele încercări, ce poate vor mai veni, de tip Liviu Dragnea.

Dintr-un biet omuleţ care se ocupa de vânzarea anvelopelor, Dragnea a încercat să îşi depăşească condiţia şi s-a erijat, forţat, într-un lider cu apucături totalitare ce a fost la un pas să stăpânească o ţară întreagă. Acum, când cunoaştem deznodământul, iar acesta e unul liniştitor din punct de vedere democratic, este periculos să uităm cât amar vreme acest satrap de Teleorman a fost pe buzele tuturor românilor. De la câştigarea alegerilor parlamentare, Liviu Dragnea a reprezentat o permanentă ameninţare pentru justiţie, statul de drept şi dezvoltarea europeană a României.

Nu mai este niciun secret pentru nimeni de foarte multă vreme. Liviu Nicolae Dragnea s-a bazat pe alegerile parlamentare din 2016 pentru a-şi adjudeca puterea şi pentru a o exercita în folos propriu. Scopul imediat, şi cel mai important, a fost să anihileze justiţia sau măcar să o paralizeze în primă fază pentru a scăpa de anchetele sâcâitoare ale DNA-ului. Odată scăpat, el, Liviu Nicolae Dragnea, următoarea etapă era cumpărarea (acolo unde se putea) şi, totodată, schilodirea justiţiei pentru a da el, Liviu Nicolae Dragnea, undă verde la ospăţul din fondurile statului.

S-a vrut scăpat de justiţie, dar şi patron peste o întreagă ţară. Visul ultim al lui Dragnea era stăpânirea, prin intermediul resurselor şi distribuirii acestora, a tuturor persoanelor influente care ar fi putut vreodată să-i pună la îndoială autoritatea. Eliminându-i pe incomozi şi fidelizându-i pe cei mai lacomi, Nicolae Dragnea se dorea a fi noul Nicolae Ceauşescu.

Ştim, nu i-a reuşit, dar trebuie să recunoaştem că au existat momente în care ne-am temut, şi pe bună dreptate, că s-ar putea să-i iasă. Din fericire pentru statul de drept şi oamenii de bună credinţă din România, Dragnea a făcut numeroase greşeli, unele dintre ele în momente cheie, şi nici măcar consilierii săi plătiţi regeşte nu au reuşit să salveze situaţia.

Prima greşeală pe care Liviu Dragnea a făcut-o a fost începutul nejustificat de agresiv. La doar câteva luni după ce a condus Partidul Social-Democrat către o victorie categorică (45, 5% la Senat, 45, 31% la Camera Deputaţilor), Dragnea s-a grăbit şi a încercat să îşi îndeplinească primul obiectiv, scăparea s-a proprie şi personală, dintr-un foc. Este adevărat, mulţi consultanţi sunt de părere că cel mai bun moment pentru introducerea unor modificări controversate este acela de după câştigarea alegerilor. Logica este simplă: ai câştigat alegerile, asta înseamnă că te bucuri de încrederea populaţiei şi că suportul lor este asigurat. Această stare de fapt nu durează foarte mult, de aceea teoria spune că în primele 3 luni de la dobândirea puterii poţi să începi implementarea reformelor delicate.

Desigur, OUG 13 nu a fost o „reformă delicată“, ci o încercare făcută „noaptea ca hoţii“ de a-l scăpa pe Dragnea de probleme dintr-o lovitură. Deşi mişcarea era în liniile explicaţiei de mai sus, consilierii lui Liviu Dragnea nu au analizat suficient de atent metamorfoza prin care trece poporul român. Dacă de-a lungul istoriei, românii nu au prea ieşit în stradă pentru principii, ci mai degrabă din motive pecuniare, în ultimii ani pare să se fi dezvoltat o conştiinţă civică puternică a românilor (vezi protestele pentru Raed Arafat, pentru Roşia Montană).

Amploarea protestelor a surprins pe toată lumea şi au transformat ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie facilă în începutul sfârşitului. Din start, Dragnea şi-a dat pe faţă intenţiile şi modul de operare, astfel încât societatea civilă a ştiut din primul moment cu cine are de-a face şi la ce ar trebui să se aştepte. Dacă, de pildă, nu s-ar fi grăbit şi ar fi încercat, de la bun început, modificarea legilor justiţiei prin parlament?

Protestele care au urmat celor provocate de OUG 13 şi-au tras energia şi motivaţia de acolo. Nu doar că s-a ieşit masiv în stradă după promulgarea OUG 13, dar efectul a fost cel scontat. După câteva zile, la presiunile străzii şi oficialilor Uniunii Europene, premierul Grindeanu a abrogat infama OUG 13. Această decizie a dat încredere oamenilor şi le-a arătat că presiunea exercitată de ei chiar poate produce efect.

Când un infractor dovedit, care încă are meciul lui personal cu DNA, loveşte sistematic şi cu o ură viscerală în temelia justiţiei, acest lucru atrage atenţia.

Aşadar, dacă începutul ar fi fost unul calm, iar răul ar fi fost săvârşit încetul cu încetul prin parlament, mă întreb oare cum ar fi reacţionat societatea civilă?

O a doua greşeală, tot de început, a fost numirea premierului. Nu vom şti niciodată ce calcule şi-a făcut Liviu Dragnea prin numirea lui Sorin Grindeanu, dar s-a văzut rapid că nu este omul care să îşi pună cenuşă în cap pentru liderul suprem. Nici Tudose nu cred că şi-a imaginat cineva că va fi o marionetă, adică ceea ce avea nevoie Dragnea.

De ce oare nu a numit-o de la bun început pe Viorica Dăncilă? De ea se ştia, era europarlamentar PSD de ani buni. Până de curând, şi nu cu multe excepţii, Viorica Dăncilă nu a ieşit din cuvântul lui Liviu Dragnea şi i-a urmat orbeşte ordinele. Dacă nici fiind sigură că nu va putea fi demisă (Iohannis n-ar mai fi numit un al 4-lea premier PSD), Dăncilă nu s-a răzvrătit cu adevărat, vă daţi seama cum ar fi reacţionat ştiind că o să plătească cu funcţia, dar şi cu viitorul politic?

De asemenea, nici la nivel comunicaţional Liviu Dragnea nu a făcut o treabă mai bună. Aici consider că principala vină este a consilierilor şi a celorlalte persoane implicate în strategia de PR. Ceea ce a făcut Dragnea, prin toate canalele media posibile şi imposibile, a făcut să atace virulent justiţia şi oamenii care o slujeau. Din start, când un infractor dovedit, care încă are meciul lui personal cu DNA, loveşte sistematic şi cu o ură viscerală în temelia justiţiei, acest lucru atrage atenţia. Gândul că „hoţul strigă hoţii“ străbate negreşit mintea şi celui mai înfocat susţinător PSD.

Dacă, de pildă, Liviu Dragnea se delimita personal de acest subiect şi nu opta pentru discursul agresiv-obsesiv la adresa justiţiei? Cred că cel mai înţelept lucru ar fi fost să înceapă, aşa cum am precizat deja, prin parlament, fără să forţeze prin OUG-uri sau soluţii minune, iar la nivelul comunicării publice să aibă un ton civilizat, calm, care să nu înfiereze magistraţii şi serviciile secrete. S-a dus vremea când oamenii puneau botul la astfel de poveşti. Încă o dată, Liviu Dragnea&co au dovedit că nu înţeleg poporul român actual. Aceştia şi-au fundamentat strategia pe o bază învechită care n-a rezistat şi s-a surpat sub picioarele acestora.

Unde mai punem că, pe lângă retorica care i-a atras şi mai multă ură, Dragnea a reuşit să şi-i transforme în duşmani pe mai toţi oamenii de bună-credinţă din justiţie. Într-o eră în care informaţia circulă cu o viteză năucitoare şi oricine poate să comunice cu oricine, magistraţii au făcut corp comun şi au avut grijă să informeze populaţia cu privire la starea de fapt şi la ceea ce se întâmplă în realitate. Cu o abordare mai cumpătată, iată că Dragnea ar fi putut să adoarmă atât vigilenţa opiniei publice cât şi pe a magistraţilor până când poate ar fi fost prea târziu.

Au mai fost două efecte. Preşedintele-inactiv Klaus Iohannis a primit, fără să facă nimic, muniţie şi procente bune în sondaje. Într-o democraţie, chiar şi în curs de consolidare cum este cea din România, vital este sprijinul poporului, al străzii. Să împingi, cu bună ştiinţă lumea în braţele unui adversar inferior din punct de vede al valorii politice (Liviu Dragnea a cam câştigat toate bătăliile politice împotriva lui Iohannis), este o tactică sinucigaşă. Atacându-l în continuu, Dragnea l-a transformat pe Iohannis în victimă, iar victimele beneficiază de obicei de simpatie.

Tot în rolul de victimă a fost împinsă şi Laura Codruţa Kovesi, ceea ce iar a îndepărtat poporul de Dragnea şi PSD şi l-a îndreptat către cei care au susţinut cauza pentru care a luptat şi Kovesi, USR în special. Cu vorba dulce, Liviu Dragnea ar fi făcut mai puţine pagube şi ar fi fost mai aproape de îndeplinirea scopului. Desigur, nici acuzaţiile inventate la adresa Laurei Codruţa Kovesi n-au fost de vreun ajutor. Dacă tot vrei să apelezi la astfel de matrapazlâcuri asigură-te că sunt făcute de nişte oameni capabili măcar.

Abordarea neinspirat de agresivă a fost o gravă eroare şi pe 10 august. După ce că o mare parte din diaspora s-a mobilizat împotriva ta, coagulând şi forţe din România, te mai decizi să îi şi mai întărâţi? Cum ar fi arătat ziua de 10 august dacă jandarmeria, în loc să fie agresivă şi ofensivă, s-ar fi regrupat într-un perimetru stabilit din care să apere clădirea guvernului şi i-ar fi lăsat pe scandalagii (plătiţi sau nu) să facă dezastru? Vă spun eu. Toată lumea ar fi lansat, şi cu o mare doză de adevăr, afirmaţii denigrante la adresa #rezistenţilor şi diasporei. „Iată cum huliganii #rezist şi golanii din diaspora s-au strâns să atace guvernul şi jandarmeria care doar îşi face treaba“. Nu era de făcut decât să aştepte, iar toată povestea s-ar fi rostogolit în favoarea lui Dragnea. Dar nu. El a preferat să dea un semnal de forţă şi să joace la intimidare. Ceea ce a ieşit am văzut şi noi, iar votul masiv al diasporei s-a bazat în mare parte pe evenimentele din 10 august.

Oare cum ar fi arătat România acum dacă Dragnea era mai cumpătat şi cumpănit? Oare din greşelile pe care le-a făcut acesta o să învăţăm noi, poporul, sau următorul Liviu Nicolae Dragnea?

Ultimele greşeli ale lui Liviu Dragnea, când cred că deja era prea târziu, au fost cele din campania pentru europarlamentare. Sigur, răul era făcut şi nu mai putea da înapoi de la discursul penibil anti-ue şi anti-occident, dar s-a văzut foarte clar că această gargara extremist-naţionalistă nu prinde în România decât într-o mică măsură. Probabil, fostul lider al PSD-ului a vrut să importe ceva din strategia lui Viktor Orban, însă într-o ţară diferită şi încă îndepărtată de situaţia politică din Ungaria.

Să povesteşti în judeţe de unde tinerii au plecat să muncească în afară pentru a-şi întreţine familiile rămase aici, cum ţările alea de fapt vor să distrugă România este sinucidere curată. Poate că oamenii aceia nu sunt la curent cu realităţile politice externe şi nici nu cunosc prea bine care e faza cu Uniunea Europeană, dar când le spui că ţările unde copiii lor muncesc şi o duc mai bine decât aici conspiră împotriva lor, e deja prea mult. Nu doar că nimeni nu o să te creadă, dar se vor prinde că minţi şi te vor pedepsi.

Credeţi că e o coincidenţă că faimoasele mitinguri din Iaşi şi Galaţi au aruncat PSD-ul sub 22% în condiţiile în care, la parlamentare, a luat minim 40%? Discursurile neinspirate au atomizat societatea şi au înrăit-o.

Ar mai fi chestiuni care ar merita să fie discutate, dar nu vreau să abuzez de răbdarea cititorului, în caz că a ajuns până aici. Cert este că Liviu Nicolae Dragnea a mizat pe o strategie dură, în forţă prin care a vrut să forţeze şi să rupă structurile statului român. Eşecul este total: Dragnea e în puşcărie, iar în România situaţia este confuză, nu mai vorbim de justiţie.

Aşadar, oare cum ar fi arătat România acum dacă Dragnea era mai cumpătat şi cumpănit? Oare din greşelile pe care le-a făcut acesta o să învăţăm noi, poporul, sau următorul Liviu Nicolae Dragnea?