Senatorii chiulangii au primit doar o usoara sapuneala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Chiar nu puteti participa macar cinci ore la lucrari?"

Senatorii chiulangii din PSD au avut parte doar de o cearta parinteasca in sedinta de grup pentru ca intre timp conducerea PSD a decis sa nu se mai faca valuri pe aceasta tema. In plus, s-a facut o inventariere a legilor aprobate si s-a constatat ca se sta foarte bine la capitolul legiferare, ceea ce a dus la etichetarea incidentului de saptamana trecuta drept "un accident". Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, le-a impus colegilor sai ca de acum inainte sa se invoiasca de la lucrari numai de la liderul de grup, pentru a exista o evidenta centralizata, care sa previna situatiile in care un proiect nu se poate vota din lipsa de cvorum. "Sunt numai cinci ore dedicate votului, pe saptamana. Chiar nu puteti fi prezenti la lucrari?", a intrebat Vacaroiu. Surse din cadrul grupului spun ca exista o stare de nemultumire printre senatorii pesedisti, pentru ca unii sunt prezenti tot timpul la lucrari, in timp ce altii nu vin mai deloc, dar isi trimit, in schimb, cartelele, tot asa dupa cum mai sunt si altii care nici nu vin, nici nu-si lasa cartela. Cu toate astea, ieri, chiulangiii nu au fost nominalizati si au avut de infruntat numai apelurile la solidaritate si la spiritul de echipa.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite