Reformiştii, înfrânţi de „talibanii“ din PDL

Reformiştii, înfrânţi  de „talibanii“ din PDL

Sever Voinescu (stânga), Monica Macovei şi Cristian Preda îşi vor susţine principiile de integritate şi la Convenţia Naţională

Aşa-numiţii reformişti din PDL – deputatul Sever Voinescu şi europarlamentarii Cristian Preda şi Monica Macovei – au fost învinşi de garda veche a democrat-liberalilor. Principiile de integritate propuse de cei trei lideri au fost respinse ieri şi de Consiliul Naţional de Coordonare al PDL.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL de ieri s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă între cele două tabere din partid: reformiştii Preda-Macovei-Voinescu şi liderii vechi ai partidului. Importanţa adoptării principiilor de integritate, printre care se numără şi suspendarea celor trimişi în judecată, a fost susţinută fără succes şi ieri de grupul celor trei, deşi acestea fuseseră respinse vineri de Colegiul Director al partidului. „Ar trebui să explicaţi public de ce decidem astăzi că sunt sănătoase şi mâine că ne aduc boli grave?", a cerut socoteală Cristian Preda pentru respingerea criteriilor de integritate. „Cine eşti tu, bă?", a răsunat un glas în sală, spre amuzamentul audienţei, căreia Preda i-a transmis că ar trebui să renunţe la voturile celor 200 de primari care ar putea fi suspendaţi.

Citiţi şi:

Boureanu: Blaga ar fi un foarte bun şef PDL

Blaga lui Preda: „Nu vă e ruşine?!"

Dacă unii primari le-au reproşat europarlamentarilor că nu cunosc realitatea din teritoriu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu i-au criticat că, în loc să discute în partid, aleg să scrie pe blog. „Să nu citesc pe blog că am fost la altă şedinţă!", le-a spus, ironic, Blaga. „Trebuia să veniţi la Colegiul Director, nu să veniţi doar la şedinţe unde e presă", i-a spus Berceanu lui Cristian Preda, care comenta din sală, enervându-l pe Blaga. „Ce dracu', domnule, nu vă e ruşine?!", i-a strigat secretarul general al PDL europarlamentarului. Pe un ton critic a vorbit şi vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, subliniind că fără voturile „talibanilor", ale celor cu state vechi în partid, nu se poate face reformă.

Împotriva grupului reformist s-a ridicat şi Elena Udrea, care a vorbit despre blogul ei pe care nu îl foloseşte să critice partidul, ci pentru a testa electoratul. În discursul ei, Udrea a vorbit şi despre marele ei of: „Lideri providenţiali, un Traian Băsescu, partidul ăsta nu va avea, şi nici în politica românească nu va exista, mulţi ani de-acum înainte!" Cu gândul la şeful statului a stat la reuniune şi fiica mică a lui Traian Băsescu, Elena, care în timpul discursurilor se uita la pozele cu tatăl său pe care le avea în telefon. 

La finalul reuniunii, Monica Macovei a spus că, deşi consideră „bătălia pierdută", va continua să susţină introducerea principiilor de integritate în statut şi la Convenţia PDL. „Am votat împotriva unei forme ciuntite de statut, dar arbitrul e cetăţeanul", a fost şi concluzia lui Preda.
Statutul PDL din care lipsesc principiile reformiştilor a fost votat ieri de liderii PDL, înregistrându-se doar şapte abţineri şi trei voturi „împotrivă" aparţinând lui Cristian Preda, Monica Macovei şi Sever Voinescu.

Alegerile, bătute în cuie

CNC al PDL a aprobat ieri convocarea la 14 mai a Convenţiei Naţionale a partidului, când va fi aleasă noua conducere. Cu 30 de zile înainte de această dată expiră termenul de depunere a moţiunilor.

"Facem o figură de depresivi. Ne crestăm, suntem toţi emo. Unde-i tonusul PDL? Asta nu mai văd!"
Traian Ungureanu europarlamentar PDL

"În anii '80, pe când eu eram anchetat de Securitate, alţii erau procurori comunişti. Eu sunt un taliban şi am multe cicatrice din lupte concrete pe teren, nu pe blog!"
Radu Berceanu senator PDL

citeste totul despre: