Răfuieli în USR şi pe timp de coronavirus. Ce calcule meschine ascunde o suspendare ridicolă din partid
0Ciprian Mandici, unul dintre membrii Biroului Municipal al USR Bucureşti, a fost suspendat din partid. Motivul oficial: a postat pe un grup intern videoclipul în care Ariel Chiş se maimuţărea. Motivul real: filiala Bucureşti e condusă de Claudiu Năsui, unul dintre apropiaţii lui Dan Barna, care nu avea însă majoritate în Biroul Municipal, deci nu putea să impună decizii. Prin eliminarea lui Mandici, Năsui a obţinut majoritatea dorită.
Preşedintele USR Bucureşti e deputatul Claudiu Năsui, care face parte din tabără lui Dan Barna. Biroul Muncipal al filialei (forul de conducere) numără 25 de membri: cei 6 lideri de sectoare plus încă 19 membri aleşi prin vot. Până acum, Claudiu Năsui avea o majoritate fragilă: 13 membri erau de partea sa, iar 12 împotrivă (fideli lui Nicuşor Dan sau progresişti). Numai că filiala USR Sector 6 şi-a ales de curând un nou lider: Ştefania Petre, care, spre desoebire de fostul lider al USR Sector 6, face parte din aripa anti-Barna, deci anti-Năsui. Ştefania Petre a devenit automat membru în Biroul Municipal al filialei Bucureşti, prin urmara balanţa de putere s-a inversat: 13 la 12 în defavoarea lui Năsui.
Printre cei 25 de membri ai Biroul Muncipal USR Bucureşti se număra şi Ciprian Mandici, care face parte din gruparea progresistă din Sectorul 3, deci e anti-Barna şi anti-Năsui. Mandici a luat celebrul videoclip în care Ariel Chiş se schimonosea dintr-un grup intern de comunicare al USR (numit Pădurea Spânzuraţilor) şi l-a postat într-un alt grup intern (numit Autobuzul). Gestul de a da copy/paste l-a costat un an de suspendare din USR, pe motiv că a adus prejudicii partidului.
Cine a luat decizia suspendării? Biroul Naţional al USR, format tot din 25 de membri, acolo unde tabără Barna are o majoritate de doar un vot. Potrivit surselor Adevărul, decizia suspendării lui Mandici a fost luată exact la un vot diferenţă: 13 la 12. Printre membrii Biroul Naţional se numără, în calitate de vicepreşedinte la nivel naţional, şi Claudiu Năsui, liderul USR Bucureşti, care a votat pentru suspendarea lui Mandici.
În Biroul Muncipal al USR Bucureşti, în locul lui Mandici a urcat Ion Voinea, unul dintre apropiaţii lui Clotilde Armand, potrivit surselor citate. Spre deosebire de Mandici, care era anti-Năsui şi înclina balanţa în favoarea progresiştilor, Ion Voinea este din tabără pro-Barna, deci Claudiu Năsui are din nou majoritate în conducerea filialei şi poată să impună decizii.