Populismul anti-asistaţi, cheia evitării problemelor de sărăcie din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Populismul conţine mai multe „ideologii gazdă” şi este o supra-strategie politică a mai multor partide la noi. Avem un populism anti-elite soroşiste, de esenţă social-conservatoare, specific electoratului PSD, dar nu numai. De asemenea, avem un populism (neo)liberal anti-asistaţi, ca leneşi şi paraziţi, desprinşi de corpul social al poporului pe care îl cangrenează.

Cel din urmă este un discurs care vine mai des dinspre opoziţia politică actuală şi media şi are ca efect evitarea discuţiilor despre sărăcie, în contextul în care aproape 50% din populaţie suferă de deprivări materiale şi sociale, indicator care ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană, de trei ori peste media UE. Stigmatizarea „asistaţilor sociali” şi a săracilor conduce la învinovăţirea victimelor pentru situaţia în care se află şi la responsabilizarea în termeni individuali şi nu colectivi (ca societate) şi cu siguranţă nu la responsabilizarea în termeni de politici publice.

Grafic Eurostat

Interviul de mai jos este realizat la propunerea politologului Mihnea Stoica în cadrul unui studiu pe care îl realizează la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administraţie şi Colaborare, în colaborare cu cercetători din peste zece ţări europene. Proiectul se numeşte „Populist Communication in Europe” şi studiază cum e perceput populismul în diferite ţări europene, de către politicieni îmbrăţişând diferite ideologii.

1. Ce înţelegeţi prin cuvântul „populism”? E ideal să menţionaţi şi un nume naţional şi unul internaţional pe care le asociaţi cu acest termen.

Populismul este cheia politicii româneşti actuale, un fel de otevizare a discursului public şi mediatic în ultimul deceniu. Populismul presupune „trei concepte fundamentale: poporul, elita, voinţa generală şi două noţiuni cărora li se opune direct (elitismul şi pluralismul)”. Merg pe definiţia cercetătorilor Cass Mudde şi Cristobal Rovira Kaltwasser, editori ai unui volum de referinţă. „Populismul în Europa şi în cele două Americi”.

La nivel naţional, cel mai bun exemplu de populism este Dan Diaconescu, iar la nivel european Nigel Farage, dar pot fi date multe alte variante.

Populismul este, explică cei doi cercetători, o „ideologie rarefiată, care consideră că societatea poate fi separată în două grupuri omogene şi antagonice: „poporul virtuos” şi „elita coruptă” şi care argumentează că politica ar trebui să fie expresia voinţei generale a poporului”. Populismul este o politică morală, gen curat vs murdar sau pur vs corupt, fără distincţii situaţionale, aşa cum sunt poziţiile de putere, fără distincţii socio-culturale, ca etnia, genul, politica identitară şi neluând în calcul distincţiile socio-economice (clasa). Legat de discursul de clasă există un paradox: toată politologia mainstream spune că clasele sunt vetuste, apanajul unei ideologii marxiste revolute. Dar în acelaşi timp clamează, mai ales în discursul liberal, necesitatea unei clase de mijloc. Această clasă de mijloc este extrem de necesară într-o economie şi o democraţie funcţională, dar dacă aspirăm la ea, trebuie să ne asumăm şi existenţa unei clase paupere şi a uneia superioare. Trebuie studiat mai bine ce le separă şi cum astfel de distincţii dispar din discursul populist unde există doar noi, poporul versus elita (politică şi coruptă, în cazul protestelor civice sau a unor noi mişcări politice).

Populismul trebuie văzut mai nuanţat, ca ameninţare la adresa democraţiei, dar şi ca remediu. În sensul acesta, la rândul meu sunt un „populist” pentru că cred că democraţia reprezentativă, electivă, care favorizează net elitele, trebuie amendată major de un alt tip de democraţie care presupune mai multă echitate, participare, deliberare, consens sau chiar democraţie conflictuală şi agonică, dar în care liniile de conflict sunt mai clar demarcate discursiv.

2. Care credeţi că sunt consecinţele populismului pentru ţara Dvs.? Şi care sunt consecinţele pentru sănătatea democraţiei în general?

Democraţia fără egalitate relativă este un semnificant gol de conţinut. Populismul face apel la popor într-un discurs cultural-identitar, dar fără schimbări socio-economice de substanţă. De aceea, putem vorbi de un populism neoliberal, aşa cum scria şi Sergiu Mişcoiu în post-faţa la cartea cercetătorilor sus-amintiţi. Statului, cu toate defectele sale, i se iau în ultimele decenii instrumentele de intervenţie şi de reglementare şi se consideră că nu trebuie să aibă o sferă autonomă faţă de piaţă, ci este subordonat ideologiei pieţei. În sensul ideologizării lui, mi se parte simptomatică declaraţia recentă a unui om de afaceri: „Eu consider statul ca fiind un acţionar în firma pe care o conduc, pentru că îmi ia bani din taxe şi impozite, cu toate ca eu nu am clienţi din zona statului”. Sunt destui politicieni care spun că statul este ineficient în raport cu o corporaţie, dar tipul acesta de asemănare nu are logică pentru că rolul statului nu este să facă profit.

3. În opinia Dvs., care sunt motivele pentru popularitatea liderilor populişti şi a partidelor de această natură?

Am citit cu interes cartea lui Mihnea S. Stoica, Populismul în Europa, care prezintă populismul ca „supra-strategie politică”. Populismul are un scop pragmatic de a aduce voturi, dar e o ideologie slabă şi se mulează pe contexte identitare locale. Totuşi, are un corp de caracteristici clare, prezentate şi în carte. Populismul este mai puternic acolo unde lipseşte o democraţie liberală, dar se poate adăuga că e mai puternic acolo unde lipseşte şi o democraţie socială, ce depăşeşte varianta liberală de egalitate în faţa legii

Caracteristici ale populismului ca supra-strategie politică sunt:

  • media centrismul şi accentul pe o imagine puternică a  liderului (fostul preşedinte Băsescu este cel mai bun exemplu)
  • clericalismul şi apelul la religie (transpartinic la noi aşa cum s-a văzut în privinţa majorităţii covârşitoare a votului parlamentarilor pentru organizarea referendumului pentru schimbarea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind între un bărbat şi soţie)
  • reducţionismul politic ca „ultrasimplificare a soluţiilor” (curentul anti-corupţie care spune că rezolvarea corupţiei autohtone, decuplate complet de procesele capitaliste globale şi de corupţia existentă la nivel internaţional, vor însănătoşi societatea, vor eradica sărăcia, pe scurt, vor rezolva toate celelalte probleme),
  • anti-elitismul şi conspiraţionismul: la conspiraţionism punctez două curente paralele. Anti-soroşiştii conservatori consideră că liberalismul şi stânga multiculturală denaturează poporul de la tradiţiile religioase şi naţionale sănătoase. Conspiraţioniştii rusofoni exagerează ameninţările de securitate ale României pentru a justifica înarmarea ţării cu sistemul de rachete Patriot şi creşterea cheltuielilor pentru apărare.
  • stigmatizarea (minorităţi naţionale, etnice, culturale, sexuale etc): Prejudecăţile la adresa romilor şi asupra comunităţii LGBT abundă, iar reacţiile viscerale ale românilor la adresa migranţilor şi refugiaţilor, în siajul criticilor privind islamizarea Europei şi într-o ţară unde numărul lor este extrem de mic, sunt exemple de găsire facilă, populistă a unor ţapi ispăşitori pentru insecurităţile sociale şi economice post-criză.
  • apelul la democraţia directă absolută în invocarea voinţei populare: exemplul cel mai la îndemână este succesul adunării semnăturilor, peste 3 milioane, spun iniţiatorii, pentru organizarea referendumului pentru definirea căsătoriei în sens heterosexual. Este o non-problemă, dacă ne uităm la alte teme care afectează familia în spaţiul românesc. Mă tem că PSD-ALDE vor temporiza referendumul până îl vor folosi ca unealtă electorală şi îl vor organiza în preajma viitoarelor alegeri ducând în derizoriu dezbaterile publice,

4. Care teme sociale sunt cele mai strâns legate de populism în ţara Dvs.?

Detaliez un singur exemplu pentru că populismul de dreapta, anti-asistaţi, este prea puţin recunoscut în spaţiul autohton. În România, populismul de dreapta şi-a făcut o ţintă din „asistaţii sociali” încă de pe vremea preşedintelui Băsescu, care se identifica în 2010, în Parlament, drept „un adversar al venitului minim garantat”, spunând despre acesta că „este programul care îţi garantează banii pe nemuncă” şi cerând guvernului să ia măsuri pentru a reduce accesul „strict la cei care au nevoie”. De atunci, mitul „asistaţilor social care nu vor să muncească şi lenevesc pe banii statului” a tot crescut şi a devenit „common knowledge” în prezent. În timpul protestelor din ianuarie - februarie, fostul preşedinte Băsescu întreba, pe Facebook, de ce nu scoate primăria „asistaţii” la dezăpezit, acuzând PSD că îşi menajează „votanţii cu sânge albastru”.

Conform mitului popular, România are milioane de „asistaţi” plătiţi cu miliarde de euro din bugetul de stat, care refuză să muncească, cheltuie banii din ajutoare pe ţigări şi alcool, îşi neglijează copiii şi formează baza electorală a PSD-ului.

În realitate, însă, vorbim de mai puţin de 220 de mii (în scădere faţă de anul trecut) de beneficiari de ajutor social, care sunt obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii pentru fiecare leu primit, primesc cuantumuri mici de bani, sunt obligaţi să îşi caute un loc de muncă (şi, conform datelor oficiale, mai puţin de 0,3% dintre beneficiari refuză un loc de muncă oferit) şi nu există niciun studiu care să indice preferinţele politice ale acestora.

Fostul preşedinte Băsescu nu este însă singurul politician care promovează mesaje populiste ce ţintesc beneficiarii de ajutor social. PNL, ALDE şi PMP au fiecare câte o iniţiativă legislativă aflată în dezbatere la Parlament prin care propun tăierea ajutorului pentru cei care refuză un loc de muncă sau obligarea beneficiarilor de a participa la acţiuni de dezăpezire. Deşi niciuna dintre propuneri nu va aduce schimbări notabile (cum am zis, doar 0,3% dintre beneficiari refuză un loc de muncă oferit, iar primăriile au deja posibilitatea de a include în planul de lucru pentru beneficiari şi acţiuni de dezăpezire), partidele promovează agresiv aceste măsuri, PNL având inclusiv o campanie online de strângere de semnături de sprijinire a iniţiativei lor. Mai mult, liderii PNL (Turcan la vremea respectivă), ALDE (Tăriceanu) şi chiar şi PSD (Dragnea) au avut anul acesta declaraţii de sprijin pentru aceste măsuri, cu toţii promiţând tăierea ajutoarelor pentru leneşi.

5. Cât de mult sprijină sau critică mass-media populismul în ţara Dvs.? Există trusturi media care se comportă într-o manieră populistă? Dacă da, care dintre ele?

Referitor la „asistaţii sociali”, un rol important în construirea acestui mit ca bază pentru populismul de dreapta îl are presa. În articolul ei, Diana Meseşan aminteşte că „Săracii şi asistaţii, nu băncile, au devenit ţapii ispăşitori pentru criză şi principalele ei victime, arată cartea „Epoca Traian Băsescu. România în 2004‑2014”, scrisă de Florin Poenaru şi Costi Rogozanu”. După anunţarea măsurilor de austeritate, Evenimentul Zilei a început să publice aproape zilnic articole în care ataca statul social şi stigmatiza beneficiarii de ajutor social, aplaudând în acelaşi timp discursul lui Băsescu. Astăzi, campania presei împotriva beneficiarilor de asistenţă socială nu mai pare neapărat aservită discursului unui anume politician, ci, mai degrabă, serveşte ca sursă de informare şi chiar fundamentare a propunerilor legislative (PNL menţionează în expunerea de motive televiziunile ca sursă directă pentru argumentele lor). Pro TV şi Digi 24 sunt lideri din acest punct de vedere, cu cei dintâi având materiale aproape săptămânale despre „asistaţi”, iar cei din urmă desfăşurând în prezent o campanie numită „România Degeaba”, în care produc materiale zilnice împotriva beneficiarilor de asistenţă socială.

Un ultim aspect: în general, când presa vorbeşte despre asistaţi, folosesc imagini cu romi. Discursul despre asistaţi nu este rasializat, elementul nu se traduce direct politic, dar subtilităţi există în sensul rasializării sărăciei. Deşi nu există date cu privire la numărul de romi care beneficiază de ajutor social, este sugerat, prin imaginile folosite de presă, că ei ar fi majoritari.  Excepţiile de la acest tip de discurs vin din sfera jurnalismului independent, foarte nişat însă, şi din partea jurnalismului public.

Atunci când vom deconstrui mai mulţi populismul anti-asistaţi, vom începe să dezbatem problemele legate de sărăcie şi excluziune socială, care afectează după alţi indicatori aproape 40% din populaţie. Pentru ca lupta anticorupţie să aibă efect în profunzime, trebuie să punem pe agenda publică tema justiţiei sociale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite