Ponta: „M-am împăcat cu Antonescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta, alături de liderul PNL Crin Antonescu
Premierul Victor Ponta, alături de liderul PNL Crin Antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la finalul şedinţei plenului reunit, că a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu şi au ajuns la un consens. “Ne-am împăcat”, a adăugat acesta.

Totodată, premierul a precizat că orice viitor conflict va fi tranşat în interiorul alianţei USL, fără a mai fi făcut public. 

Ne-am împăcat, am vorbit cu dânsul. Azi, în Parlament, s-a văzut clar că majoritatea USL funcţionează, ca şi până acum. În ce mă priveşte – sunt convins că şi Crin va face la fel – orice dispută o păstrăm în cadru privat”, a declarat premierul.

Totodată, a menţionat faptul că Antonescu rămâne candidatul USL la alegerile prezidenţiale şi a subliniat că PSD şi-a respectat întotdeauna acordurile, acesta nefiind o excepţie. 

Disputa dintre cei doi lideri ai Uniunii Social-Liberale a debutat în momentul în care aceştia au exprimat poziţii diferite cu privire la proiectul Roşia Montană, dar continuarea a fost marcată de tensiuni în interiorul alianţei. 

În cele din urmă, premierul a afirmat că “dacă Antonescu nu vrea susţinerea PSD la prezidenţiale, nu va avea parte de ea”.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite