Articol preluat din Dilema veche

Nu-ţi rămîne decît să silabiseşti, printre ohtături, cuvinte goale, de neînţeles pentru cei care ne conduc, ne „reprezintă“, ne iau banii, minţile şi speranţa. Cuvinte „vechi“: decenţă, rezonabilitate, bună-cuviinţă, bună creştere, bun gust, bună purtare, vorbire îngrijită, comportament civilizat, onoare, stil. De inteligenţă şi profesionalism nici nu mai îndrăznesc să pomenesc.

E din ce în ce mai greu să faci inventarul ingredientelor care strică reţeta normalităţii publice. Sînt puzderie şi se multiplică de la o clipă la alta. Nu le poţi anticipa, nu ai resurse de imaginaţie care să ţină la zi profilul „peisajului“ politic autohton. Nici nu le poţi califica recurgînd la vocabularul isteriei (legitime), căci ai avea sentimentul că aluneci spre grosolănia pe care o condamni. Dar e un fapt că politicienii noştri se mişcă pe o claviatură indigestă, fiecare cu „nota“ lui, cu dizarmonia lui, cu „sincopele“ lui morale şi intelectuale: o „simfonie“ de mîrlani, neciopliţi, ţopîrlani, mujici, mitocani, mahalagii, derbedei, mocofani, ţoape, semianalfabeţi, bădărani, caftangii de bodegă, miştocari de cartier, nulităţi veleitare, ţaţe, piţipoance, scandalagii, băieţi de băieţi, şi cîte şi mai cîte specii eşuate, pe care nici marea grădină a lui Dumnezeu nu le mai poate absorbi…

Evident, nu vreau să umblu cu generalizări ofensatoare, dar nu pot nici să nu iau notă de cacofonia majoritară. Vor fi fiind, prin toate partidele, prin ministere, prin Parlament, şi figuri digerabile, oameni cumsecade, bune intenţii. Dar nu această categorie ocupă avanscena. La vedere sînt mediocritatea, gaşca, pegra. Admit că nu te poţi supăra pe diversitatea naturii umane. Pe orice palier social întîlneşti exemplare degradate. Mai mult: fiecare dintre noi are, inevitabil, relele lui, partea sa de umbră. Dar nu toţi avem în cîrcă soarta ţării, „şefia“ instituţiilor publice, buna administrare a statului. Nu toţi sîntem preşedinţi ai Senatului sau ai Camerei, nu toţi perorăm, ţanţoşi, prin diferite studiouri de televiziune, nu toţi facem şi votăm legile ţării, nu toţi avem ocazia să ne alegem „colaboratori“ fideli, în afara oricăror criterii de competenţă. Nu toţi practicăm, ca pe un sport rentabil, spălarea de bani, nu toţi ajungem în situaţia de a depune mărturii mincinoase, nu toţi deţinem poziţii care să înlesnească traficul de influenţă, nu toţi facem afaceri dubioase, păgubitoare pentru bunăstarea naţiei.

Ar fi obositor, deprimant, dar lămuritor, să luăm la rînd CV-urile tuturor demnitarilor noştri, să le cercetăm studiile, cariera, performanţele profesionale. Vom obţine o combinaţie de impostură, netrebnicie, paloare intelectuală, combinatorică lucrativă. De curînd, m-am izbit de un caz specific. Am auzit, la televizor, o doamnă, ajunsă ministru adjunct al Turismului şi hotărîtă, în această calitate, să convertească turismul mondial la frecventarea României. Cum? E simplu. Facem un brand de ţară din Dracula şi strîngem relaţiile cu studiourile de film indiene (Bollywood!), pe care doamna ministru tocmai le-a contactat cu ocazia unei vizite de lucru în Asia (!). Vom fi, deci, în ochii lumii, ţara vampirilor, a lupului dacic şi a oii mioritice. Cum să nu fii mîndru că eşti român? Am fost curios să văd cum şi-a format doamna ministru astfel de priceperi. Am aflat că a studiat la Universitatea „Spiru Haret“, iar apoi la Academia Naţională de Informaţii, la Institutul Diplomatic şi la Colegiul Naţional de Apărare. (Trei înalte „şcoli“, pe care le veţi regăsi în biografia mai tuturor politicienilor noştri…) Remarcată de „incompetentul“ Grindeanu, doamna cu pricina (pe nume Tărteaţă) a fost promovată, de dragul continuităţii, de competentul Tudose. Şi ne va duce pe culmile imaginarului planetar!

Aşa stînd lucrurile, ce mai putem spera? Opoziţia e indistinctă, strict gesticulatorie, lipsită de lideri impozanţi, imaginativi, charismatici. Un moment de euforie ne-a oferit, din fericire, solidaritatea străzii, din februarie pînă de curînd. Dar pînă şi acolo se găseşte cîte un bătăuş decerebrat, care să dea apă la moară guvernanţilor. Sigur că orice adunare de oameni e, prin definiţie, pestriţă. Dar cînd te-ai bucurat de prezenţa venerabilă a unui om de calibrul lui Mihai Şora, nu poţi lăsa la întîmplare „imaginea“ protestului. Trebuie să te fereşti de provocatori, de juvenilităţi ­cool, de paradă excentrică. În februarie s-a putut. Rămîn însă un admirator al zecilor de mii de oameni care nu cedează. Cît despre guvernanţi, ei nu par să priceapă că soluţia care se aşteaptă de la ei nu e un aliniament de poliţişti călare… Ineficientă şi riscantă mediatic e şi aducerea străzii în Parlament, spre satisfacţia cîte unui golan „majoritar“, care abia aşteaptă să-şi pună pe masă arsenalul de insalubrităţi, în aplauzele „femeilor pesediste“ („Trebuia să-i rupi gura panaramei!“ – adică unei adversare de la USR). Dar s-a ajuns, ştim bine, şi la bătaie politică (la propriu), şi la replici de gang, şi la ameninţări cu mitraliera… Pe scurt: o ţară blîndă, ospitalieră, plină de „omenie“ şi de ghinion istoric. Încă o dată: cum să nu fii mîndru că eşti de pe-aici?

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro.