Partidul lui Tăriceanu, pus sub monitorizare de ALDE european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Mediafax
Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Mediafax

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa, adică familia politică din care face parte partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, a decis la finalul săptămânii trecute să continue „monitorizarea cu atenţie“ a situaţiei din România şi să ceară ori de câte ori e nevoie de la formaţiunea liderului Senatului, potrivit G4Media.

„Biroul ALDE a decis pe 7 septembrie, la Bruxelles, să continue monitorizarea cu atenţie a evoluţiei situaţiei din România pe baza unor standarde foarte clare. Biroul va informa Consiliul . ALDE Ro va fi solicitat să îşi clarifice poziţia în ceea ce priveşte evoluţiile din România ori de câte ori este necesar.Deocamdată, calitatea de membru al ALDE Ro rămâne neschimbată“, se arată în comunicatul ALDE, citat de G4Media

La jumătate alunii trecute, şefa liberalilor austrieci, Beate Meinl-Reisinger, a solicitat excluderea ALDE din familia europeană, acuzându-l că acţionează „împotriva intereselor şi valorilor“ promovate de ALDE european prin refuzul de a părăsi coaliţia cu PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite