Mai e cineva lucid în Cluj Napoca?

Mii de oameni au mărşăluit aseară în număr foarte mare pe principalele bulevarde ale Clujului. Conform presei, peste 7 km de traseu. Dacă în loc să aleagă marile bulevarde ar fi mers spre sud, protestatarii ar fi ajuns la Pata Rât.

Discuţia electorală stârnită în jurul protestelor e mai puţin importantă - că sunt pro-vot, pro-Iohannis, anti-Ponta - părerile sunt, normal, împărţite. Mă interesează mai mult miezul protestelor de aseară, reprezentat de Proclamaţia de la Cluj, mai exact punctul 7 al acesteia, care se referă la aria convingerilor şi preocuparilor mele. 

Încetarea imediată şi completă a oricărui discurs de tip separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii etnice, rasiale, de clasă, statut social, opţiune religioasă sau politică.

De ani de zile, la periferia Cluj-Napoca, la Pata Rât, oamenii trăiesc Pe-un picior de Iad, privaţi de toate drepturile. Într-un mediu toxic, în mizerie, în sărăcie. În segregare rezidenţială şi şcolară. Împotriva lor nu există doar un discurs. Există o realitate dură, fizică, de separare şi discriminare pe criterii etnice şi de statut social.

Organizatorii protestelor de aseară de la Cluj-Napoca au pretenţia că ele n-au fost pentru Cluj-Napoca, că au fost pentru întreaga societate românească aşa cum o văd clujenii: au fost despre drepturi, au fost despre anticorupţie, au fost despre anti-comunism. Dar n-au fost despre Pata Rât, din cauză că pentru cei mai mulţi clujeni Pata Rât nu e parte din oraşul lor sau din societatea românească. Altfel, protestul ar trebui să continue azi, şi mâine, şi în fiecare zi. În faţa Primăriei Cluj-Napoca, instituţia care a condamnat nişte clujeni - e drept, ţigani - nu să trăiască la Pata Rât fără nicio şansă, ci mai curând să aibe toate şansele să moară acolo.

Uniţi salvaţi toată România? Salvaţi Pata Rât! That is Cluj!