Klaus Iohannis a criticat modificările aduse Codurilor Penale şi coaliţia guvernamentală în faţa reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis s-a întâlnit joi cu delegaţia Comisiei de la Veneţia pentru a discuta pe tema modificărilor aduse Codurilor Penale. Acesta a precizat că schimbările propuse de majoritatea parlamentară „riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani” şi a încurajat implicarea Comisiei de la Veneţia. Reprezentanţii forului european au anunţat că opinia Comisiei va fi adopatată în Sesiunea Plenară din octombrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire cu delegaţia Comisiei de la Vaneţia, în cadrul căreia a susţinut că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale.

„Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuţiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Preşedintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative. De asemenea, Preşedintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.

Cu prilejul acestei întâlniri, membrii delegaţiei au menţionat că opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018, se mai arată în comunicat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite