Grupul de rugăciune din Parlamentul României

FOTO Facebook

Ce este cu acest grup? Auzim tot mai mult de membrii lui, care sunt aleşi în Parlamentul României pe listele unor partide. Aparent, totul este minunat: politicieni care se roagă, poţi crede. E de bine. Se roagă şi organizează periodic în Parlament ”micul dejun cu rugăciune”. Frumos, oamenii sunt pioşi – aşa am putea presupune.

Dacă ne uităm la activitatea membrilor săi, constatăm că sunt politicieni din diferite partide, care sunt conectaţi la reţeaua internaţională cunoscută sub numele de ”Frăţia” (The Fellowship) – organizaţie înfiinţată în 1953 în SUA. Aceasta este o reţea de relaţii sociale, de valori şi de interese, care funcţionează în spatele uşilor închise şi care şi-a pus un scut creştin, foarte convenabil. Nu am nicio îndoială că mulţi dintre membrii Familiei/Frăţiei sunt oameni de bună credinţă. Dar o asemenea reţea este altceva. Este o instituţie politică, este o instituţie care vrea putere. Dacă ne gândim bine, bisericile ca instituţii vor puterea – cum au demonstrat-o în istorie şi cum vedem şi azi. Darămite o reţea informală, invizibilă, fără o conducere care să-şi asume răspunderea în faţa cetăţenilor afectaţi de activităţile lor!

Un documentar miniserial bine realizat, ”The Family” (Netflix, 2019), ne dă câteva informaţii importante despre proporţiile acestei reţele de socializare informală, din care au făcut parte de-a lungul timpului distinşi lideri politici americani şi de alte naţionalităţi. O confrerie religioasă, se poate crede. Un cult, spun unii. O serie de caracteristici îl aseamănă unui cult, pentru că tinerii care vor să intre în Frăţie sunt educaţi în tabere speciale, având un statut informal, fiind formaţi să fie loiali celor care administrează ramurile organizaţiei. Ce au în comun cei recrutaţi? Sunt bărbaţi, albi şi creştini. Întemeietorul Frăţiei, Doug Coe, şi-a exprimat adesea admiraţia faţă de modul în care unii lideri ai lumii au reuşit să creeze loialitate, citîndu-i şi având ca inspiratori pe Hitler, Mao şi Mafia – scrie Sophie Gilbert în The Atlantic (14 august 2019).

Grupul de rugăciune din Parlamentul României este afiliat acestei Frăţii internaţionale conservatoare. Găsim informaţii potrivit cărora este ”grup creştin”, altele care spun că e ”grup ecumenic”. Ecumenismul este o mişcare de refacere a unităţii bisericilor creştine. Într-un sens, o mişcare ecumenică se vrea o concurentă la Biserica Catolică (care înseamnă ”Biserică Universală”). Dar este total neclar ce statut are acest grup în interiorul Parlamentului României.

Are Frăţia scopuri spirituale? Dacă ne uităm la rugăciunile pioase pe care le organizează în diferite parlamente, pare că da. Dacă ne uităm la activităţile pe care le desfăşoară dincolo de ”National Prayer Breakfast” (sau, la noi, Micul dejun cu rugăciune), pare că nu. Este o organizaţie de networking politic, care a luat anumite trăsături de la masonerie fără a fi masonerie şi a luat alte trăsături de la bisericile creştine fără a fi o biserică. Este o organizaţie informală şi greu-identificabilă, compusă din politicieni de diverse culori politice, transpartinică, care promovează împreună anumite interpretări ale creştinismului – dincolo de canoanele oricărei biserici creştine – şi care nu-şi asumă nicio răspundere pentru rezultatele activităţii lor, întrucât nu este asumată public o conducere. Este o reţea centrată pe putere şi nu pe promovarea spiritualităţii.

Cum s-a manifestat la noi? Prin răspândirea de informaţii false cu privire la ce înseamnă homosexualitatea, instigînd la ură împotriva cetăţenilor români cu altă orientare sexuală decât majoritatea, prin răspândirea interpretărilor tendenţioase ale scrierilor biblice, prin promovarea mai curând a urii decât a iubirii. Frăţia a fost prezentă în România prin reprezentaţii săi în cazul Referendumului din 2018 prin care s-a dorit modificarea definiţiei căsătoriei.  Recent, modificările aduse Legii educaţiei naţionale, au fost realizate la iniţiativa unuia dintre membrii Frăţiei, senatorul PMP Vasile Cristian Lungu. Faţă de aceste modificări au protestat multe organizaţii civile şi mari universităţi din România. Prin Legea educaţiei modificată se încalcă autonomia universitară. „Pentru prima dată după cenzura nazistă şi stalinistă, un obscur şi mediocru politician găseşte de cuviinţă să propună un proiect care să spună ce e voie şi ce nu e voie în universitate”, scria profesorul clujean Ciprian Mihali.

Cine face parte din reţeaua românească a Frăţiei (dincolo de senatorul sus-numit)? Iată câteva nume sonore care sunt vizibil implicate: senatorul Titus Corlăţean (PSD), vicepreşedinte al Senatului, deputatul Robert Sighiartău, secretar general al PNL, deputatul Ben Oni Ardelean (PNL). Domnii parlamentari organizează periodic Micul dejun cu rugăciune în parlament. La întrunirile Frăţiei participă şi diplomaţi străini, ca de exemplu ambasadorul Rusiei la Bucureşti, domnul Kuzmin. În fiecare an, cel puţin unul dintre membrii Frăţiei din România este invitat la Washington la National Prayer Breakfast, un prilej de networking cu anturajul domnului Trump – el însuşi parte a reţelei. Frăţia pare a fi o organizaţie nu doar transpartinică, dar şi transnaţională, promovînd conservatorismul. O adevărată Internaţională Conservatoare!

Deşi lumea se schimbă şi majoritatea cetăţenilor lumii vor mai multă transparenţă, egalitate, înţelegere reciprocă, mai multă acceptare a diferenţelor, Frăţia vrea să controleze destinele celor ”mulţi şi proşti” (ar putea crede). Cum? Prin relaţiile informale, prin păienjenişul de contacte internaţionale formate de-a lungul a aproape 70 de ani de la începuturile organizaţiei.

Grupul de rugăciune din Parlamentul României nu pare să aibă un statut formal în cadrul instituţiei. România Curată a cerut clarificări oficiale cu privire la statutul său. ”Practic, acest Grup ecumenic de rugăciune acţionează ca un suprapartid neînregistrat”, scria Cristian Ghingheş într-un articol recent.

Reţeaua Frăţească (Grupul de rugăciune din Parlament) are o mare problemă. De fapt, problema e a noastră, a celor care împărtăşesc valori democratice. Reţeaua Fraţilor români nu este aleasă democratic. Partea perversă este că membrii ei, fiecare în parte, a fost ales pe o listă de partid. Întrebarea care se pune este: agenda cui o promovează grupul Frăţesc? A partidului pe care îl reprezintă democratic sau a Frăţiei? Aşa cum am putut observat în ultimii ani, ei promovează interesele Internaţionalei Conservatoare şi nu ale românilor care i-au ales. Teoreticienii democraţiei consideră că o societate nu este democratică doar pentru că se organizează alegeri. Cei care sunt aleşi democratic trebuie să aibă puterea de facto de a crea politici publice. Dacă s-a ajuns la situaţia ca un reprezentant al Frăţiei (Grupului de rugăciune din Parlament) să rescrie Legea educaţiei într-un registru conservator, ce fel de democraţie este România?