Familia tradiţională şi veniturile ei ciuntite de ţopăiala PSD-ALDE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe năzbâtii, care de care mai primejdioase, au ieşit pe gurile celor doi lideri ai coaliţiei PSD-ALDE la finele săptămânii trecute, cu ocazia întrunirilor cu activiştii consumate unde altundeva decât la malul mării.

Bună parte dintre aceste vorbe trebuie să fi fost neapărat pe placul revistei Sputnik, oficiosul care propagă şi în limba română ideile anti-UE şi anti-NATO ale lui Vladimir Putin. Şi în a cărui ideologie plonjează tot mai adânc şi iresponsabil atât dl. Dragnea cât şi dl. Tăriceanu.

Fantasmagoriile debitate atât de primul, cât şi de cel de-al doilea, în vremea din urmă, chiar cu o anumită consecvenţă de-a dreptul îngrijorătoare, par să reprezinte un indiciu că aberaţiile care deveniseră marca de identificare a unui deputat marginal, zănatec şi dornic de popularitate ieftină, moralmente degradantă, aşa cum mi se pare a fi comunist-legionaroidul Liviu Pleşoianu, încep să fie tot mai pe placul şefilor coaliţiei. Un fapt ce pune la îndoială orientarea euro-atlantică a României. Cine le dă oare acestor doi, intelectualiceşte Neica-Nimeni, să procedeze astfel? Nici un referendum, nici o consultare populară, nici o prevedere constituţională. Doar bunul plac care pare să fi devenit lege de guvernare. Dacă mâine-poimâine vom auzi astfel de alegaţii şi din gura vârstnicului ministru de Externe, dl. Teodor Meleşcanu, atunci chiar vom putea spune că avem temeinice motive de îngrijorare.

Aflat în plin delir verbal - ce să-i faci, căldură mare, mon cher şi minte puţină! - preşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, şnapanul Liviu Dragnea, a făcut anunţul că toamna aceasta românii vor fi chemaţi la referendum spre a se pronunţa asupra modului în care Constituţia României va defini de aici încolo conceptul de familie.

Dacă nu ai avut ce face şi ai ascultat fantasmagoriile debitate de Daddy Dragnea mai-mai ajungeai să crezi că zeci-sute de cupluri gay ar fi luat cu asalt Oficiile de stare civilă din Republică, le-au sufocat de-a dreptul activitatea, mai ceva decât au fost sufocate în august birourile unde se emit paşapoarte, dornice să îşi legalizeze relaţia şi, în plus, să mai adopte la repezeală şi vreo doi-trei copii. Punând astfel în iminent pericol puritatea de veacuri a naţiei române.

În fapt, nici dl. Dragnea, nici dl. Tăriceanu dincolo de aceste fumigene, nu mai ştiu cu ce să mai întunece minţile românilor, cum să îi mai prostească, în ce fel să le deturneze atenţia de la realitate spre a-i determina să nu observe şi să strige în gura mare că din succesivele programe de guvernare se alege praful, că promisiunile electorale sunt fie amânate, fie uitate, aneantizate una câte una.

Nu, nici vorbă să plătim mai puţine taxe, ele se înmulţesc aproape zilnic, nici nu se mai pune problema că TVA-ul ar putea să scadă, să spunem merci, dacă de la 1 ianuarie vom plăti tot 21%, iar măririle salariile pe care până mai ieri le tot trâmbiţa madam Olguţa, poliglota cu dispensă de la azi cvasi-uitatul domn Grindeanu, este tot mai limpede că se vor metamorfoza în scăderi, odată cu trecerea în sarcina angajatului a plăţii CAS şi a CASS-ului. C-aşa-i la PSD şi ALDE. Plusul înseamnă minus.

Dacă bugetarii se mai leagă încă de speranţa că respectivele scăderi vor fi acoperite de creşterile de salarii eminamente pe hârtie pe care încă le mai promit d-na Olguţa şi dl. Tudose, asta până când, Doamne păzeşte!, nu le vor face şi pe astea uitate, salariaţii din privat sunt lipsiţi de orice speranţă fiindcă măsurile anti-liberale, total neprielnice mediului de afaceri, adoptate de guvernanţi în vremea din urmă din disperarea că vistieria ţării este goală, iar împrumuturile externe devin tot mai apăsătoare, nu le permit patronilor să recurgă la jonglerii asemănătoare celor ale Executivului.

Sigur, este foarte posibil ca modificarea din Constituţie referitoare la definirea familiei dorită de iniţiativă legislativă susţinută de vreo 3 milioane de români să fie consfinţită de votul popular.

Rămâne de văzut dacă familia tradiţională va trece după aceasta ceva mai bine iarna, care nu se anunţă deloc uşoară, cu veniturile ciuntite de prestidigitaţiile şi minciunile coaliţiei PSD-ALDE şi dacă îi va ajunge pentru supravieţuire, doar satisfacţia reuşitei unui referendum care costă şi el o grămadă de bani. Sunt însă mai mult ca sigur că neobosita maşină de propagandă PSD-ALDE va spune, odată referendumul trecut pentru actualii guvernanţi cu bine, înseamnă un nou vot de încredere dat lor.

E de sperat că de data aceasta vom fi ceva mai atenţi cu voturile noastre şi nu vom mai cauţiona la nesfârşit minciuna, prostia, ticăloşia, sperjurul, analfabetismul, bătaia de joc la adresa cetăţenilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite