Aşadar, după deliberări rapide la Versailles şi Bruxelles, nucleul franco-german şi-a făcut socoteala că Estul e nevoiaş, prost şi tăcut. Prin urmare, poate fi parcat, fără scandal, la subsol. Justificarea acestei operaţii de înaltă măgărie istorică spune că Estul nu face faţă. Că primeşte de toate şi întoarce nimic. Să socotim.

Am dat: forţă de muncă, pieţe de desfacere, resurse brute şi securitate pe flancul de Est al UE. O tonă de mezelicuri.

Am încasat: fonduri europene şi foarte multe predici pe cap de locuitor. Un munte de daruri cu hăţ şi o ploaie bigotă. 

Bilanţ: nu am primit nimic pe degeaba. Sîntem, demult, chit.

Predicatorii care ne pregătesc parcarea nu sînt doar smintiţi (căci, fără britanici şi est-europeni, rămîn o pradă care îşi negociază mistuirea). Sînt şi ipocriţi. Periculos de ipocriţi. Dar asta nu înseamnă că n-au parteneri nimeriţi printre borfaşii politici ai Estului.

Există o anume patrie politică şi naţională în care presupunerile lor încărcate de dispreţ sînt corecte: România. Statul care tace expert, după modelul istoric verificat: capul plecat sabia nu-l taie, mai ales dacă se ascunde în codru. Tăcem prosteşte, cu speranţa că va trece şi asta sau, pur şi simplu, prosteşte.

UE ne pregăteşte retrogradarea şi statul român - cum se mai numeşte cea mai avansată formulă de agregare a incompetenţei - răspunde numai şi numai întrebărilor pe care şi le-a pus singur. Aşadar, primim statut de retarzi. Pe deasupra, importăm mezeluri de plastic, ţigări deja fumate şi alte mărfuri falsificate, totul la preţuri occidentale. Care e răspunsul nostru suveran şi oficial? Răspunsul nostru, stimată Europă, e: Şerban Nicolae. Europa îi datorează lui Şerban Nicolae tot atît cît s-a adunat în contul lui Zola de mînă cu Jeanne d’Arc.

Ca mai toţi titanii libertăţii, Şerban Nicolae e un neînţeles. Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu nu pierd nici o ocazie să declare că n-au de-a face cu şi nu se recunosc în amendamentele prin care Ş.Nicolae s-a angajat să scopească fin Codul Penal.

Omul a arătat, dintr-o mişcare, la ce sînt bune libertatea, democraţia şi Parlamentul României. Şerban Nicolae şi nu altcineva a demonstrat impecabil că Parlamentul e un atelier de vulcanizat imunităţi şi de incinerat dosare penale. Sigur, travaliul e ingrat. Ca mai toţi titanii libertăţii, Şerban Nicolae e un neînţeles. Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu nu pierd nici o ocazie să declare că n-au de-a face cu şi nu se recunosc în amendamentele prin care Ş.Nicolae s-a angajat să scopească fin Codul Penal. Fără sprijin şi linie de partid, Nicolae e izolat şi, practic, apolitic. Soluţia ar fi ca Dragnea să îl primească, de urgenţă, în PSD.

Al doilea răspuns parlamentar român în faţa iminentei penalizări a României e încă mai viguros şi se numeşte Călin Popescu-Tăriceanu. Foarte recent, Preşedintele Senatului a propus şi Parlamentul a adoptat o Declaraţie demnă şi fermă care reaminteşte unei ţări de uituci şi unei Europe recunoscătoare ce va să zică glorie şi neatîrnare parlamentară. Neuitata Declaraţie reafirmă autoritatea sacră a Parlamentului şi îl pălmuieşte instituţional pe Preşedintele Johannis. Europa a primit mesajul. În România, Parlamentul e serios şi vine zilnic la serviciu pentru că are un rol bine fixat: e garda de corp a lui Tăriceanu. Şi, cu asta, Parlamentul nostru a răspuns cum se cuvine Uniunii Europene: aţi îndrăznit să ne credeţi de categoria a doua? Vă înşelaţi amarnic! Sîntem de a treia!

Acolo unde era locul unei Declaraţii a Parlamentului asupra Europei cu două viteze, avem realitatea Parlamentului cu două proteze: una pentru PSD, cealaltă pentru Tăriceanu.

Cu excepţia declaraţiilor Preşedintelui Johannis, statul român a întîmpinat parşiv-mioritic iminenţa propriei decăderi. Muţenia ignorantă a Parlamentului şi a celor ce fac ceva ce ar trebui să se cheme politică externă e măsura exactă a românismului structurat în putere de stat. Nu sîntem nicăieri, nici măcar în Estul Europei. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria au răspuns greşit sau nu dar au o voce şi o agendă. Ne-am făcut că nu auzim şi că plouă torenţial. În loc să ne aliniem într-o alianţă Estică, am stat la palavre tv, am făcut ordonanţe de noapte, am spart seminţe şi, apoi, cum s-a terminat cornetul, Codul Penal.

Cu excepţia declaraţiilor Preşedintelui Johannis, statul român a întîmpinat parşiv-mioritic iminenţa propriei decăderi.

Sigur, ne puteam înfăşura în tricolor, strigînd: solidaritatea europeană e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvîrşire! Dar n-am făcut-o. Nu mai avem nici măcar Caţavenci autentici. Şi ar fi fost atîtea de spus!

De pildă, am fi putut constata că, pentru prietenii noştri avansaţi din Vest, solidaritate înseamnă numai şi numai cote de migranţi. Cine ia din lotul importat de luminoşii binefăcători germani e şi solidar şi european. Cine nu, e în pierdere de viteză.

Ar mai fi fost de spus că exact cei ce au născocit teoria culpei occidentale şi dictatura toleranţei ar trebui să fie mulţumiţi. Au, acum, armate de migranţi şi un cîrd de culturi. Nu asta au vrut? Da, credem în Europa multi-culturală, dar numai dacă în ea e loc şi pentru cultura europeană.

Nucleul occidental e ipocrit, iar noi sîntem nişte lepre. Ne merităm reciproc destinul şi declinul.

Ar fi trebuit să mai comunicăm prietenilor franco-germani ai ucigaşilor de francezi şi germani că nu ne-am convertit. Într-adevăr, sîntem de altă credinţă. Mai proastă şi în viteza a doua. Nu sîntem demni de secta progresistă care îşi face de cap prin Europa, înainte de a o distruge amical. Cu ocazia primei şi ultimei lor colaborări, Dumnezeu şi comunismul ne-au ferit de dogmatismul liberal-progresist. Sau nu e voie? Parcă vorbeam de toleranţă.

În sfîrşit, mai era şi mai e de spus că, plasat în a doua viteză europeană, Estul riscă să fie prima provincie rusească de care dai în drum spre Moscova, dacă porneşti de la Berlin. Ştie Comisia Europeană cum stau lucrurile. Abia a trecut o săptămînă de cînd onor Comisia a binecuvîntat o centrală nucleară ungurească pe bani ruseşti, adică a făcut din politica energetică a Europei un minister rusesc. 

Nucleul occidental e ipocrit, iar noi sîntem nişte lepre. Ne merităm reciproc destinul şi declinul. Plus Nicolae.