Cum plagiază România populismul din Europa. „Partidele noastre se iau la întrecere în a se bate cu pumnul în piept cât iubesc ele ţărişoara“

Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional, alături de discipolul ei român, Laurenţiu Rebega, la Sinaia

Pe fondul trendului extrem-naţionalist din vestul Europei, românismul a devenit laitmotivul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Coincidenţă sau strategie?

Pe lângă faptul că marile partide – PSD, PNL, ALDE şi PMP – au inserat „România“ în sloganurile de campanie, mesajele electorale se concentrează tot pe idei naţionaliste, fie că ele au accente mai de stânga sau mai de dreapta. „Adevărul“ a încercat să explice, cu ajutorul specialiştilor, cât de mult pot ameţi electoratul asemenea mesaje, în contextul în care ţări din vestul Europei, cu o vastă experienţă democratică, au fost lovite din plin de valul naţionalist. Cel mai cunoscut exemplu: Marine Le Pen, cotată cu prima şansă la alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor. Iar dacă trecem Oceanul, avem deja o certitudine: Donald Trump.

Sloganurile electorale dezvăluie o orientare a partidelor politice către un patriotism feroce în această campanie electorală, spre deosebire de campaniile anterioare. Aproape toate partidele politice care participă la alegerile parlamentare au sloganuri electorale care conţin cuvântul „România“: „Îndrăzneşte să crezi în România“ – PSD; „Îndrăzneşte să crezi în România condusă de oameni cinstiţi (alături de imaginea lui Dacian Cioloş - n.r.)“ sau „România înainte“ – PNL; „Luptăm pentru România“ – PMP; „Redăm România românilor“ – ALDE. 

„«România» este cuvântul-cheie într-o combinaţie de sloganuri mai mult sau mai puţin inspirate. Partidele se regrupează în funcţie de o tendinţă pe care o văd în creştere, cea care ţine de percepţia că «ţii mai mult cu ţara», indiferent că vorbim de o tendinţă mai realxată, patriotică, sau de una mai dura, pur naţionalistă“, crede analistul politic Radu Magdin.  Ieşirea Marii Britanii din UE, ca urmare a campaniei susţinute de UKIP, şi alegerea lui Donald Trump, un promoter al populismului, în funcţia de preşedinte al SUA arată terenul câştigat de curentul naţionalist în ultimii ani în toată lumea. Cu ajutorul specialiştilor în comunicare politică şi a sociologilor, „Adevărul“ a încercat să afle dacă promovarea românismului de către majoritatea partidelor este o coincidenţă sau, dimpotrivă, arată că discursul naţionalist prinde rădăcini şi în România.

„Riscă să afecteze democraţia“
Analiştii politici cred că patriotismul, ca temă de campanie, vine ca o consecinţă a efectului Trump şi Brexit, care începe să prindă contur şi în România, dar şi a tendinţelor sociologice. „Pe trendul naţionalismului şi populismului din Europa si SUA şi partidele din România fac aceeaşi eroare urmărind interese electorale cu riscul de a afecta direcţia democratică a României. Aşa că partidele noastre se iau la întrecere în a se bate cu pumnul în piept cât iubesc ele ţărişoara si cât de importantă e pentru ele, deodată, România“, precizează Antonio Momoc, specialist în comunicare politică.

În această situaţie, proiectul „România, puternică în UE şi NATO“, asumat de preşedintele Klaus Iohannis, este pus sub semnul întrebării? „NATO şi UE sunt mare parte trecut, victorii bifate, în consecinţă nu mai sunt relevante ca proiecte de viitor. De altfel, noi nu am stabilit încă clar următoarea victorie de etapă pentru ţară, gen Schengen sau eurozona“, mai arată Magdin. Sociologii cred însă că cel mai dur slogan este cel al ALDE: „Redăm România românilor“. „Vorbim de extremism în sloganul ALDE“, spune sociologul Mircea Kivu.

Specialistul în comunicare politică Cristian Pârvulescu arată că sloganurile partidelor sunt construite în urma unor focus-grupuri, în funcţie de reacţiile respondenţilor. „Cum sloganurile sunt, de cele mai multe ori, stabilite în urma consultării unui public selectat şi intervievat în focus grupuri, obsesiile intervievatorilor şi ale consultanţilor electorali, de cele mai multe ori asemănătoare, fac din naţionalismul ambiental o temă de campanie“, comentează Cristian Pârvulescu.

USR, singurul fără românism
Dovadă că interesele electorale au primat în faţa oricăror doctrine politice a fost poziţia tututor partidelor faţă de Coaliţia pentru Familie. Toate partidele s-au exprimat în favoarea organizării unui referendum, în primăvară, privind definiţia familiei tradiţionale. „Modul în care partidele s-au poziţionat pe tema Referendumului iniţiat de Coaliţia pentru Familia tradiţională exprimă asumarea unei viziuni conservatoare. Niciun partid nu se opune organizarii referendumului, deşi ne-am astepta de la socialişti si liberali să apere drepturile omului şi egalitatea între cetăţeni indiferent dacă fac parte din minorităţi sau majorităţi“, mai arată Momoc.

Sociologul Mircea Kivu atrage atenţia că toate partidele se luptă pentru electoratul pro-familie tradiţională, care este majoritar, însă nimeni nu se adresează alegătorilor care susţinu toleranţa faţă de minorităţile sexuale. „Majoritatea electoratului, în jur de 66%, este favorabil Coaliţiei pentru Familie. Niciun partid nu încearcă să câştige restul electoratului, care este unul consistent, dar nereprezentat de către nimeni“, mai arată sociologul Mircea Kivu. USR a fost aspru criticată pentru afirmaţia lui Clotilde Armand, care a declarat că susţine familia formată dintre un bărăbat şi o femeie. Electoratul mai sofisticat al USR se aştepta ca acest partid să pledeze în aceeaşi măsură şi pentur drepturile minorităţilor. De alfel, USR este singurul partid al cărui slogan nu conţine cuvântul România: „În sfârşit ai cu cine“. „Nu transmite nimic, dar e undeva mai bun decât cele ale PSD şi PNL. Niciun slogan nu este cine ştie ce“, spune sociologul Alfred Bulai.

Extremismul, evident în PRU
Partidul România Unită (PRU), construit de „disidenţi“ din PSD, este un partid care înglobează extremismul, naţionalismul şi populismul sub aceeaşi umbrelă politică. Formaţiunea condusă de Bogdan Diaconu este împotriva minorităţii maghiare de pe teritoriul României, a promovat înfiinţarea unei grupări de bărbaţi în uniformă, denumită Patrula lui Ţepeş, care să fie deasupra statului şi a legilor şi susţine că are la bază doctrina naţional-democrată. Sigla partidului este formată dintr-o imagine de fundal cu harta României Mari pe care este plasată o fotografie cu domnitorul Vlad Ţepeş.

Ce ne-a adus naţionalismul în trecut
Retorica naţionalistă a fost folosită intens încă din perioada în care la conducerea României se afla Nicolae Ceauşescu (1965-1989).  „Naţionalismul lui Ceauşescu e legat de perioada protocronistă care a fost lansată de Edgar Papu într-un număr al Revistei Secolul XX, în 1974. Ceauşescu a venit cu retorica naţionalistă, confiscată de la Gheorghiu-Dej, pentru a-şi crea o aură de disidenţă faţă de Moscova şi a obţine astfel bunăvoinţa poporului sătul de sovietici.“, explică pentru „Adevărul“ Călin Hentea, istoric al propagandei.

Mesajele naţionaliste şi condamnarea adversarilor externi va duce în anii ’80 la înrăutăţirea condiţilor de trai pentru români. Raţionalizarea alimentelor prin introducerea de cartele, coziile din faţa magazinelor şi lipsa produselor destinate consumului, precum şi sistarea căldurii vor fi prezentate de regimul comunist ca măsuri necesare pentru plătirea datoriilor externe. Pe de altă parte, conducerea comunistă va flutura lozinci şi idei despre măreţia naţiunii române şi rolul său în istoria mondială. „În momentul în care partidele sau liderii nu au soluţii economice şi soluţii politice viabile, coerente, atunci apelează la pârghia naţionalistă, uneori cu accente xenofobe, care este cea mai simplă. În acelaşi timp, aceasta e cea mai seducătoare. O mare parte din electorarul român, dar şi din alte ţări, e sensibil în momentul în care e flatat cu sloganuri  naţionaliste“, completează  Călin Hentea.