Cristian Preda: Procesul de revizuire a Constituţiei va fi marcat de dispreţul USL faţă de referendumul din 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Preda FOTO Arhiva Adevărul
Cristian Preda FOTO Arhiva Adevărul

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a scris pe blogul personal că, în situaţia în care USL nu va ţine seama de rezultatele referendumului din 2009, cetăţenii vor trebui chemaţi  să voteze contra revizuirii constituţionale din toamnă. Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei iniţiat de preşedintele Traian Băsescu în 2011 şi care a avut la bază rezultatele referendumului din anul 2009.

„Atitudinea faţă de rezultatele referendumului din 2009 va marca, de bună seamă, şi procesul de revizuire constituţională iniţiat de USL. Dacă USL nu va ţine seama de aceste rezultate, va trebui să chemăm cetăţenii să voteze contra revizuirii constituţionale. Nu îndemn la boicot, ci la un vot împotrivă!“, a scris Cristian Preda pe blogul personal.

În opinia europarlamentarului, atitudinea USL este stranie, deoarece dispreţuieşte referendumul din 2009, care a dispus de majoritate, întrucât a fost depăşit pragul necesar validării, dar vrea respect pentru unul fără majoritate. 

Referendumul din vara lui 2012 nu a fost validat, întrucât participarea a fost de 46%.

„În vara lui 2012, USL – care controlează şi majoritatea de azi – a reproşat, săptămâni în şir, preşedintelui că nu a ţinut seama de voinţa a 7,4 milioane de alegători, care votaseră la referendumul din 29 iulie destituirea sa“, aminteşte  Preda.

În concluzie Cristian Preda afirmă că „s-ar putea ca majoritatea parlamentară de azi să descopere că la urne vor veni mâine suficient de mulţi cetăţeni, ca să confirme voinţa majorităţii de ieri. În politică, preţul plătit pentru dispreţ e întotdeauna mare“.

Principalele modificări propuse erau trecerea de la bicameralism la un Parlament cu o singură Cameră şi reducerea numărului de aleşi la 300.

O altă modificare este legată de reducerea de la 60 la 45 de zile a termenului de dizolvare a Parlamentului în cazul în care sunt respinse două Guverne, asta pentru a diminua posibilitatea crizele politice. Proiectul de revizuire vizează şi abordarea prin vot public a deciziilor CSM şi înlătura şi prerogativa preşedintelui României de a prezida şedinţele CSM.

Din punct de vedere al activităţii justiţiei se propune modificarea termenului de reţinere de către procurori de la 24 de ore la 48 de ore, aceasta deoarece, în multe situaţii, termenul de 24 de ore este inoperant.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite