Băsescu, la final de mandat: Vreau să devin consultantul PMP şi să-l aduc la 30%
0Preşedintele Traian Băsescu are în obiectiv ca după terminarea mandatului să devină consultantul Partidului Mişcarea Populară (PMP) şi să aducă partidul la un scor de 30%.
„Obiectivul meu este să fiu un consultant pentru acest partid, după ce îmi termin mandatul, şi să îl fac să ajungă la 30%. Am mai făcut un partid să ajungă la 35%, pe urmă a spus că din cauza mea nu au mai putut să crească, dar nu îi văd (n.r. PDL) crescând acum, că eu am plecat de acolo“, a declarat şeful statului, duminică seară, într-o emisiune TV.
În context, preşedintele i-a promis premierului că, în 2016, PMP îl va scoate de la guvernare, subliniind că Victor Ponta este deranjat de PMP pentru că acesta ştie ceea ce ştie şi el, şi anume potenţialul de creştere al acestui partid.
„Eu îi promit că în 2016, acest partid îl scoate de la guvernare, la alegerile parlamentare", a mai afirmat Băsescu, precizând că PMP va face acest lucru doar împreună cu alţi aliaţi politici.
Elena Udrea a postat vineri după-amiază pe contul său de Facebook o galerie foto intitulată „Traian Băsescu cu tinerii şi femeile din PMP“. Traian Băsescu apare îmbrăcat în pantaloni albi, pantofi sport şi un tricou alb cu sigla PMP şi cu mesajul „Vote for PMP“, alături de soţia sa, Maria Băsescu, purtând la rândul său un tricou cu sigla PMP şi cu inscripţia „Made me do it“, precum şi de mai mulţi lideri şi candidaţi ai partidului, între care Elena Udrea, Cristian Preda, toţi având tricouri albe cu sigla PMP.
Duminică, într-o conferinţă la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a declarat, că are dreptul să se îmbrace cum vrea, şi că va vota PMP, pentru că legea nu îi interzice să voteze.
„Vă spun din nou, păcat că sunt cu steagurile în spate, că aş fi venit tot cu acel tricou. Am dreptul să mă îmbrac cum vreau“, a spus Băsescu.
Şeful statului a răspuns şi la ideea unui partizanat politic, venit din partea preşedintelui ţării, prin purtarea acelui tricou. „Voi vota Partidul Mişcarea Populară. M-aţi întrebat. Dacă nu m-aţi fi întrebat, nu v-aş fi răspuns. (..) Eu voi vota Partidul Mişcarea Populară“, a spus Băsescu.
Întrebat dacă nu consideră că încalcă Constituţia, prin aceste afirmaţii, preşedintele a răspuns scurt: „Nu, prin Constituţie, nu mi se interzice să votez“.
Citeşte şi:
Ponta: Mi-e milă de Băsescu. Să te îmbraci în alb, ca un adolescent târziu
Premierul Victor Ponta a ridiculizat modul în care s-a îmbrăcat preşedintele Traian Băsescu la mare, precizând că îi este milă de acesta pentru că se poartă ca un adolescent.
Traian Băsescu, la mare cu Elena Udrea
Preşedintele Traian Băsescu, împreună cu soţia sa, au ajuns aseară la vila de protocol de la Neptun, unde îşi vor petrece sfârşitul de săptămână.
Băsescu: Este exclus ca România să fie atacată. Românii sunt în deplină siguranţă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Palatul Cotroceni, că dialogul dintre Washington şi Moscova este unul deficitar şi poate crea premisele declanşării unui război civil. Şeful statului a reiterat că asupra României nu planează riscul de a fi atacată de Federaţia Rusă, taxând astfel declaraţia premierului care a afirmat, ieri, la Craiova, că ne paşte un război.