Filarmonica Naţională din Rusia, dirijată de Vladimir Spivakov, va concerta, pe 4 septembrie, la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra Filarmonică din Rusia a reunit cei mai buni muzicieni, sub
conducerea lui Vladimir Spivakov, violonist şi dirijor cunoscut la nivel
mondial, devenind una dintre cele mai bune orchestre simfonice din Rusia
Orchestra Filarmonică din Rusia a reunit cei mai buni muzicieni, sub conducerea lui Vladimir Spivakov, violonist şi dirijor cunoscut la nivel mondial, devenind una dintre cele mai bune orchestre simfonice din Rusia

Miercuri, de la 17.00, Filarmonica Naţională din Rusia, condusă de Vladimir Spivakov, va susţine un concert cu lucrări de George Enescu, Ernest Chausson, Camille Saint-Saëns şi Sergei Rachmaninoff. Solist la vioară va fi tânărul Sergey Dogadin.

Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti – Sala „Dinu Lipatti” 10:00

ASPECTE STILISTICE, ESTETICE şi TEHNICI de COMPOZIŢIE în CREAŢIA PROPRIE (IV)

Conferinţă susţinută de DAN DEDIU - compozitor (România)

INTRAREA LIBERĂ

Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti – Studioul de Operă şi Multimedia 14:00

THE NEW GENERATION (I)

NEW GENERATION (I) – Concert al tinerei generaţii de compozitori români

Interpretează: Ansamblul ICon Arts

Dirijor: GABRIEL BEBEŞELEA 

Program:

Cristina Uruc – Latens

Bogdan Chiroşcă – Cvartet de coarde

Victor Colţea – Sketches of a Requiem

Cătălin Ştefănescu Pătraşcu – Seranada

Alexandru Murariu – Aeolus

Sebastian Androne – Stihiile

15.30 - SEMINARII AFTER-CONCERT 

INTRAREA LIBERĂ

Sala Mare a Palatului  17:00

NATIONAL PHILHARMONIC OF RUSSIA

Dirijor: VLADIMIR SPIVAKOV

Solist:  SERGEY DOGADIN – vioară

Program:

George Enescu – Suita nr. 3 pentru orchestră in Re Major op. 27 „Săteasca“ 

Ernest Chausson – Poemul pentru vioară şi orchestră op. 25

Camille Saint-Saëns – Introducere şi Rondo Capriccioso op. 28

Sergei Rachmaninoff – Simfonia nr. 1 în re minor op. 13

Ateneul Român 19:30

Recital RADU LUPU – pian

-concert dedicat pianistei Mihaela Ursuleasa

Program:

Franz Schubert – Sonata nr. 20 pentru pian în La Major D 959

Franz Schubert – Sonata nr. 21 pentru pian în Si bemol Major D 960

  

CLUJ

FILARMONICA DE STAT „TRANSILVANIA“ CLUJ 

Dirijor: JÖRG WIDMANN 

Program:

Ulpiu Vlad – Lumina drumurilor

Jörg Widmann – „ad absurdum“ piesă de concert pentru trompetă şi orchestră mică (dedicată lui Sergei Nakariakov)

       Solist: SERGEI NAKARIAKOV – trompetă

Jörg Widmann – Misa, pentru orchestră mare

       Solişti: ALFRED MELICHAR – acordeon cu claviatură

                   WILHELM BRUCK – chitară

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite