Festivalul enescian al muzicii prezintă în continuare galeria marilor orchestre

Capela de Stat din Dresda şi dirijorul Christian Thielemann constituie împreună o entitate temeinic constituită. Devenit celebru încă din vremea statului german din partea de Est a Europei, ansamblul s-a dorit a fi o contrapondere artistică a Filarmonicii berlineze situate în partea de vest a capitalei germane divizate, în perioada anterioară anului 1989.

Celebra formaţie din Dresda dispune şi aceasta de o tradiţie ce începe în secolul al XVI-lea. Statutul actual este în continuare unul de vedetă internaţională!

Principalele argumente rămân coeziunea uimitoare, maleabilitatea consistentă, aspecte probate pe parcursul acestor capodopere ale simfonismului post-romantic care sunt Simfonia în la mojor de Bruckner şi Simfonia Alpilor de Richard Strauss; au fost aduse în fapt sonor de o manieră prioritar – aş spune - teutonă ce structurează evoluţia muzicală în cazul acestui şef de orchestră, actual port-drapel al artei dirijorale germane.

Explică acest aspect eventuala incompatibilitate cu discursul muzical enescian? Poate. Acesta să fie, oare, motivul pentru care domnia sa a refuzat să dirijeze Simfonia de cameră, evoluţie încredinţată unui secund al său, cel care a realizat o parcurgere cu totul formană a acestei capodopere? O asemenea manieră de-a-dreptul sfidătoare la adresa noastră nu-mi aduc aminte să o fi observat pe parcursul ediţiilor Festivalului enescian.  

În schimb colaborarea cu marea voce a vieţii muzicale actuale, cu soprana spintă-dramatică Anja Harteros (FOTO), a conferit autenticitate, o puternică forţă expresivă, realizării celor cinci lieduri de Richard Strauss.

San Francisco Symphony Orchestra face parte din galeria celor zece importante orchestre americane; iar relaţia cu dirijorul Michael Thilson Thomas (FOTO) este una care păstrează legătura acestui admirabil colectiv simfonic cu marea tradiţie europeană a muzicii. O demonstrează realizarea Simfoniei în mi bemol major, Eroica, de Beethoven.

Am regretat excluderea – aş numi-o fortuită – din program a lucrării celui mai important compozitor american care a fost Charles Ives. Dar am avut compensaţia unei imense bucurii, aceea de a o fi ascultat pe pianista de origine chineză Yuja Wang, un fenomen al performanţei la instrumentul său, prezentând cel de al 2-lea Concert de Bela Bartók; este o capodoperă a creaţiei din prima jumătate a secolului trecut.

Pianista Yuya Wang

Imaginaţia timbrală şi viziunea poetică îi apropie pe cei doi protagonişti. A fost unul dintre cele mai echilbrate programe de concert oferite în cadrul Festivalului; au putut fi audiate pagini clasice, un mare moment post-romantic – prima Simfonie de Mahler, o lucrare tipic americană datorată lui John Adams, moment ce respită spiritul controversat al loclui, precum şi minunatul tablou enescian, quasi-impresionist al naturii – al naturii umane în relaţia cu natura însăşi – care este pagina simfonică Voix de la nature.

Materialul a apărut anterior in revista România Literară