Dirijorul Robert King: "Îl iubesc enorm pe Mendelssohn"

Celebrul muzician englez va urca vineri seară, de la 22.30, pe scena Ateneului Român, alături de ansamblul The King’s Consort, pentru a interpreta oratoriul „Paulus“ de Felix Mendelssohn-Bartholdy, dar şi sâmbătă la aceeaşi oră, pentru un program de muzică engleză (Purcell, Britten, Händel).

Un interviu realizat de Maria Monica Bojin

În lumea muzicii nu există numai „sunetul Robert King”, ci şi un mod particular „Robert King” de abordare a muzicii, pentru că sunteţi editorul unui număr impresionant de partituri cu muzică preclasică şi clasică. În cel fel aţi îmbunătăţit versiunile anterioare?

Robert King: Ca muzicieni preocupaţi de interpretarea informată din punct de vedere istoric ne străduim să mergem înapoi la intenţia originară a compozitorului. Dacă nu putem vorbi cu el, putem totuşi studia, fie primul exemplar al partiturii, fie cele mai vechi surse la care avem acces şi, punând cap la cap toate informaţiile, încercăm să aflăm ce şi-a dorit cu adevărat autorul. Uneori dăm peste detalii minore (dar chiar ele afectează interpretarea muzicii), alteori descoperim note care fuseseră copiate incorect, şi atâtea altele – toate acestea se adună pentru a contura un tablou mai complet.

Aţi scris o biografie a lui Henry Purcell. Ne-aţi putea împărtăşi câteva din lucrurile pe care le-aţi descoperit despre el în timpul cercetării?

Ce mi-a plăcut în mod special când scriam această biografie a fost incursiunea în istoria vremii, în special prin lectura documentelor păstrate în arhivele Curţilor de Justiţie din Anglia şi Ţara Galilor. E uimitor cât de multe poţi afla dintr-o scurtă, simplă însemnare într-un registru –consemnarea plăţii făcute către un grup de muzicieni pentru un concert special susţinut la Curtea Regală, un muzi-cian depune o plângere pentru că nu a mai fost plătit de şase luni, altul comandă o trompetă nouă după ce prima s-a pierdut. Aceste câteva cuvinte te pot ajuta să descoperi apoi şi mult mai multe informaţii! La fel ca în cazul editării de partituri, prin asamblarea unor astfel de mici amănunte îţi poţi forma o bună impresie asupra spiritului timpului.

„Un trandafir, oricum îi spui, exală-acelaşi scump parfum!”, spune Shakespeare. Se aplică aceasta şi interpretării muzicale, sau cunoaşterea în amănunt a lui Purcell şi a modului său de a gândi v-a schimbat semnificativ maniera în care îi dirijaţi muzica?

Ca om şi compozitor de asemenea, Purcell este unic; cu cât afli mai multe despre el şi despre contextul în care a trăit, cu atât mai mare este profunzimea pe care o poţi aduce interpretării muzicii. Vă dau un singur exemplu, dar concludent: într-unul din portretele lui mai puţin cunoscute, cel care-l înfăţişează foarte tânăr, se observă atâta melancolie în privirea sa, atâta sensibilitate – iar asta trebuie să aibă un efect şi asupra felului în care îi prezinţi muzica. Am simţit întotdeauna că până şi în cele mai festive piese ale lui Purcell există, foarte aproape de suprafaţă, o certitudine că gloria este trecătoare, o convingere că nimic nu este veşnic. Iar tragica moarte a lui Purcell la doar 36 de ani stă mărturie în acest sens. Portretul de care vă vorbesc a îmbogăţit mult relaţia mea cu creaţia lui Purcell – şi, cum spuneam, acesta este doar un exemplu al felului în care orice mic detaliu te ajută să cunoşti mai bine intenţiile compozitorului.

Ca orchestră specializată pe interpretarea informată din punct de vedere istoric, care sunt criteriile pe care îşi fondează The King’s Consort maniera de interpretare?

Fiecare instrumentist are în spate ani îndelungaţi de studiu al instrumentului său – nu mă refer numai la stăpânirea lui tehnică, ci şi la cunoaşterea temeinică a informaţiei adiacente, contextuale: istoria şi evoluţia instrumentului, stiluri mai vechi de interpretare, analizarea instrumentelor originale păstrate în muzee, citirea de studii muzicale ale vremii şi multe altele. O parte din slujba mea de dirijor al Ansamblului King (foto sus) este de a aduna această impresionantă cantitate de cunoştinţe teoretice şi practice într-un singur „pachet”, să adaug toate datele obţinute din analizarea manuscriselor originale ca şi propriile mele cercetări şi opinii, şi pe baza tuturor acestor informaţii să creez o interpretare despre care credem că reprezintă cu adevărat compozitorul şi muzica sa – şi, de asemenea, o interpretare care să „vândă” muzica publicului, pentru că, în ultimă instanţă, ceea ce facem trebuie să sune foarte bine şi să convingă!

Printre ascultătorii români care se bucură să aibă şansa de a vă asculta live, sunt mulţi care cunosc îndeaproape producţia dumneavoastră discografică. Care este motivul atracţiei pe care o exercită The King’s Consort?

Muzica este minunat de democratică! Publicul „votează” venind la concerte şi cumpărând CD-uri. Numai dacă ne facem bine treaba suntem „realeşi”. Iar faptul că The King’s Consort se află încă la cele mai înalte niveluri, după 35 de ani de la înfiinţare, spune – cred eu – că facem în continuare lucrurile aşa cum trebuie! De ce place TKC oamenilor? Sper mai întâi pentru că suntem instrumentişti şi cântăreţi foarte buni; apoi, noi arătăm că ne simţim cu adevărat bine pe scenă şi în studioul de înregistrări, ceea ce se transmite şi publicului. În fine, credem că fiecare concert al nostru trebuie să fie mai bun decât precedentul: permanenta ridicare a standardelor înseamnă o mare presiune pentru noi, dar când eşti pasionat, eşti şi dispus să faci eforturi în plus. De fapt se realizează un fel de colaborare între interpreţi şi public – noi reacţionăm la ceea ce vine înspre noi din sală, la fel cum ascultătorii reacţionează la ceea ce aud de la noi.

Ambele concerte pe care le susţineţi în Bucureşti cuprind muzică sacră, chiar dacă scrisă de-a lungul unei vaste perioade – de la Odă Sfintei Cecilia compusă de Purcell în 1683 până la Imn Sfintei Cecilia de Benjamin Britten, datat 1942. Există elemente comune acestor piese, ceva după care le putem identifica drept aparţinând aceluiaşi gen?

Ca patroană a muzicienilor, Sfânta Cecilia a fost întotdeauna o importantă sursă de inspiraţie pentru compozitori – datorită ei au apărut de altfel şi texte absolut senzaţionale şi mai ales pline de referinţe muzicale. Când scriu despre muzică, toţi compozitorii par a fi în mod special inspiraţi, iar cei trei din programul nostru (Purcell, Britten şi Händel, care figurează în programul din 5 septembrie 2015, n. red.) se evidenţiază cu adevărat. Şi mai există un liant al acestui trio – atât Händel cât şi Britten îndrăgeau şi admirau muzica lui Purcell.

Oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn-Bartholdy, pe care îl interpretaţi în 4 septembrie, nu face parte din repertoriul standard al genului. De ce aţi ales să-l includeţi în programul TKC?

Mendelssohn este un compozitor pe care îl iubesc enorm şi cred că este mult subapreciat. Pe lângă aceasta, muzica sa nu a fost de multă vreme auzită aşa cum a gândit-o el. De aceea, în momentul în care o interpretezi pe instrumente cu coarde din maţ şi pe instrumente de suflat mai lejere, tipice secolului al XIX-lea – adică pe ceea ce numim „instrumente de epocă” –, toată orchestraţia aleasă de Mendelssohn capătă sens! Chiar ştia cum să distribuie şi cui să aloce liniile melodice sau armonia! Se adaugă apoi şi subiectul oratoriului, omul care este literalmente în stare să vadă totul limpede (Iisus Hristos i-a apărut Sfântului Apostol Pavel sub chipul unei lumini din cer, ca de fulger, n. red.) şi, în consecinţă, împarte binele în lume – credinţa lui Mendelssohn în istoria Sfântului Apostol Pavel iese semnificativ în evidenţă prin muzica pe care a compus-o în Paulus.

Se pare că programul dumneavoastră este ţinut laolaltă de Sfânta Cecilia: oratoriul lui Mendelssohn a fost scris pentru Corul „Cäcilien” din Frankfurt (unul din cele mai vechi ansambluri corale germane specializate pe interpretarea de oratorii), iar Purcell, Britten, Händel au compus piese dedicate ei. A fost intenţionată această alcătuire a programului de concert?

Există întotdeauna atâtea conexiuni care pot sta la baza conceperii unui program! Unele sunt deliberate, cum este alegerea celor trei ode către Sfânta Cecilia şi a oratoriului de Mendelssohn, puternic influenţat de creaţiile de gen ale lui Händel şi Bach; altele sunt întâmplătoare – voi fi foarte cinstit şi vă voi spune că legătura cu Corul „Cäcilien” nu a fost premeditată, dar ea consolidează şi completează minunat planul nostru!

Dacă diferenţele muzicale dintre lucrările dedicate de Purcell, Britten şi Händel Sfintei Cecilia sunt uşor de perceput, pentru că muzica se schimbă de la un secol la altul, ce se întâmplă cu textul lor – cuvintele şi felul în care ele sunt încorporate muzicii?

Sunt trei texte foarte diferite dar, toate, puternice. Versurile lui Purcell, scrise de Christopher Fishburn, nepotul marelui arhitect Sir Christopher Wren (după ale cărui schiţe a fost construită Catedrala Sf. Paul din Londra, n. red.), superb realizate şi care cer o cunoaştere a clasicilor, sunt un exemplu tipic pentru secolul al XVII-lea şi trebuie să-i fi oferit lui Purcell o mare plăcere în a le găsi corespondentul muzical. Händel priveşte şi el înapoi la anii 1600 pentru textul lucrării sale şi alege o superbă odă a lui John Dryden, probabil cel mai important poet al timpului său, plină de fermecătoare referiri la muzică şi la instrumente muzicale. Britten s-a oprit asupra unui text contemporan lui, semnat de W. H. Auden, unul din cei mai buni scriitori ai secolului XX, în care o puternică forţă de atracţie o are în mod particular repetata invocaţie adresată Sfintei Cecilia de a „li se arăta tuturor muzicienilor, de a li se arăta şi de a-i inspira”.

Händel a fost german, dar a devenit cetăţean englez şi a scris oratorii în limba engleză în Anglia, ceea ce face ca programul dumneavoastră din 5 septembrie să fie unul esenţialmente englez. Care sunt trăsăturile specifice muzicii corale din ţara dumneavoastră?

Suntem foarte norocoşi, Marea Britanie a avut întotdeauna o excelentă tradiţie corală – încă de acum şapte secole, corurile catedralelor şi ale universităţilor de prestigiu se implicau cu pasiune în interpretarea acestei muzici şi continuă să o facă. Aşa că, atunci când compuneau, Henry Purcell (cel mai mare compozitor englez al perioadei preclasice), Benjamin Britten (posibil cel mai mare compo-zitor englez din anii 1950) şi Georg Friedrich Händel (cel mai mare compozitor care a activat în Marea Britanie a secolului al XVIII-lea) ştiau că vor avea la dispoziţie ansambluri corale extraordinare care să le cânte lucrările. Şi, de aceea, şi textul s-a bucurat din plin de o tratare muzicală luxuriantă şi evocatoare.

Absolvent de Cambridge

Nume: Robert King

Data şi locul naşterii: 26 iunie 1960, Wombourne, Anglia

Starea civilă: căsătorit, doi copii

Studii şi experienţă profesională: este absolvent al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii din Cambridge. Încă student, a înfiinţat The King’s Consort, care, împreună cu formaţia sa corală, a devenit una din celebrele instituţii de interpretare informată din punct de vedere istoric (acea redare care respectă stilul, elementele tehnice şi instrumentele proprii perioadei). Fie la pupitrul TKC, fie în fruntea unor ansambluri cum sunt „Il Giardino Armonico”, Orchestra Radioteleviziunii Elveţiei Italiene, Orchestra Simfonică din Seattle sau Orchestra Engleză de Cameră, a înregistrat mai mult de 100 de CD-uri, vândute în peste un milion şi jumătate de exemplare.