Stenograme. Bileţelul lui Boc l-a pus pe Benea şef la Loterie. „Voiculescu a avut-o şefă pe vagaboanda aia care vorbeşte mult”

Stenograme. Bileţelul lui Boc l-a pus pe Benea şef la Loterie. „Voiculescu a avut-o şefă pe vagaboanda aia care vorbeşte mult”

Gheorghe Benea fostul director general al CN Loteria Română riscă 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului

Gheorghe Benea, fostul director general al CN Loteria Română, a fost trimis în judecată pentru corupţie, alături de omul de afaceri Maricel Păcuraru, alte trei persoane şi şapte firme. Motivul: fraudarea Loteriei Române cu 5,66 milioane de euro. Rechizitoriul procurorilor DNA în acest caz dezvăluie cine conducea instituţia de stat şi cum se făceau promovările şi achiziţiile publice.

Fostul director general al CN Loteria Română SA Gheorghe Benea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în stare de libertate, fiind acuzat de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. De asemenea, procurorii l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ovidiu Rîpanu, şef al Serviciului de achiziţii din cadrul CN Loteria Română SA, la data faptelor, acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi spălarea banilor.

Printre cei deferiţi justiţiei se numără şi Maricel Păcuraru - unul dintre patronii Realitatea TV. Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, în noiembrie 2014, pe Maricel Păcuraru şi pe fostul director al Poştei Române Mihail Toader la câte patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro.

Ancheta DNA

Procurorii au anchetat în acest caz modul în care la data de 5 decembrie 2008, SC Form Trade SRL (în prezent radiată), administrată în fapt de Ionuţ Marius Marinescu - trimis în judecată în acet caz, în calitate de beneficiar, a încheiat cu Compania Naţională Loteria Română SA (CNLR) un contract de comision, în baza căruia putea să-şi vândă, prin intermediul agenţiilor loto, printre altele, şi cartele telefonice.

Astfel, Rîpanu şi-a asumat fără drept, în numele CNLR, în schimbul unor beneficii aparente sau derizorii pentru compania naţională, obligaţii păguboase şi riscuri comerciale. A fost convenit ca CNLR să plătească anticipat un număr de 120.000 de cartele telefonice prepay şi 600.000 de cartele telefonice scratch marca “Pelegrin”, de valori diferite pe care urma să le vândă, suportând şi costurile de transport către agenţiile loto.

Prejudiciu: 25.484.101 de lei

Procurorii spun că unul dintre beneficiarii afacerii ar fi afaceristul Maricel Păcuraru, după ce au luat urma banilor şi au constat că au ajuns în firmele acestuia. Prejudiciul CNLR: 25.484.106 de lei. Benea nu ar fi informat consiliul de administraţie şi nu a făcut demersuri de anulare a procesului verbal de negociere prin care se intenţiona modificarea contractului de comision, precum şi a plăţii către o firmă. 

Mai mult, Benea a dezinformat Ministerul Finanţelor Publice cu privire la cele petrecute şi a iniţiat măsuri de ascundere a fraudei şi a prejudiciului (darea în consum intern a cartelelor telefonice sau oferirea lor drept premiu câştigătorilor la jocurile loto pentru a nu risca revocarea din funcţia de director general, acceptând totodată faptul că asigură astfel un folos necuvenit SC Form Trade SRL şi că-i protejează pe făptuitori de tragerea la răspundere penală).

Bileţelul de la Emil Boc

Una din declaraţiile cheie din dosar, care explică cum funcţiona totul la Loteria Naţională, a fost dată de Eduard Romulus Goean, fost consilier personal al ministrului de finanţe Gheorghe Pogea.  Fostul ministru îl ţinea alături de el pe Goean de câte ori avea discuţii sensibile cu Benea.

Atunci când Gheorghe Pogea a ocupat funcţia de ministru de finanţe, prin februarie 2009, am primit de la acesta un bileţel pe care erau scrise numele şi numărul de telefon al lui Gheorghe Benea. Ministrul mi-a spus că biletul l-a primit de la Emil Boc, eu trebuind să-l contactez pe Gheorghe Benea să se prezinte la Bucureşti pentru o discuţie cu ministrul de finanţe. Am încercat în mod repetat, fără succes, să iau legătura cu Gheorghe Benea, aspect pe care i l-am adus la cunoştinţă lui Gheorghe Pogea. Nu ştiu ce demersuri a făcut acesta din urmă, însă, la un moment dat  Gheorghe Benea a răspuns la telefon, m-am prezentat şi i-am cerut să vină la Bucureşti. (…) La unele discuţii pe teme sensibile cu Gheorghe Benea, ministrul se simţea mai în siguranţă dacă eram şi eu de faţă. De exemplu, am participat la o discuţie legată de rezilierea contractului încheiat de CN Loteria Română SA cu Intralot; la această  întrevedere ministrul i-a recomandat lui Gheorghe Benea să discute chestiunea de interes, cu prim-ministrul cu care avea o relaţie directă”, le-a mărturirsit Eduard Romulus Goean procurorilor.

Procurorii arată că Gheorghe Benea a susţinut semnarea de către CNLR a unui contract de prestări servicii juridice cu SCA Raţiu&Raţiu. Curtea de Conturi a considerat contractul cu această societate ca fiind unul păgubos, în raportul pe anul 2010, publicat în 2011. DNA artă că avocata Raţiu Monica Amalia este concubina lui Goean Eduard Romulus (cei doi au un copil împreună), „împrejurare care ar putea determina pe cineva neavizat să creadă în mod uşuratic cum că relaţiile bune dintre Gheorghe Benea şi Goean Eduard Romulus  au trecut şi în afaceri”.

Omul lui Maricel Păcuraru

Potrivit DNA, Ovidiu Rîpanu a fost  angajat în CNLR şi delegat să conducă Serviciul achiziţii din CNLR ca urmare a susţinerii lui Maricel Păcuraru. La dosar sunt mai multe stenograme ale unor discuţii telefonice, care dovedesc relaţiile de amiciţie între aceştia. 

Astfel, la dosar apar interceptări care arată că în data de 30 august 2011, Rîpanu l-a sunat pe Păcuraru pentru a-i spune că isprava sa referitoare la cartelele telefonice - era vorba de achiziţia cartelor telefonice cu care s-a pricopsit CNLR şi despre faptul că urma să se realizeze o emisiune pe OTV: „E belită rău de tot, vrea să ne facă vedete …Dănuţ (…) Pe TV, da”.  

Gheorghe Benea ştia că Ovidiu Rîpanu era susţinut de Maricel Păcurau, cu care nu avea o relaţie distantă. Atunci când pe 28 noiembrie 2011, Maricel Păcuraru şi Cozmin Guşă au preluat Petromservice, Gheorghe Benea s-a propus pentru o colaborare cu aceştia. Astfel, Gheorghe Benea i-a trimis lui Cozmin Guşă un SMS, în 28 noiembrie 2011, la ora 22:30:12: „Felicitări! Dacă ai nevoie de experienţa mea, sunt disponibil!

Ovidiu Rîpanu nu uita să-l laude pe Maricel Păcuraru de câte ori avea ocazia. Asta s-a întâmplat şi când acesta din urmă a preluat Petromservice: „Cel puţin cu asta şi cu încă o mişcare i-a dat gata pe toţi”, dar şi când a preluat Insomar de la Sorin Ovidiu Vântu, pentru 1 milion de euro, după cum rezultă din presa vremii: „Dacă e adevărat ce am citit azi de tine în presă, ar trebui să te felicit, nu? (…) Bravo! Asta e demenţa demenţilor!”

Discuţiile cu Silviu Mănăstire

Silviu Mănăstire, un apropiat al lui Ovidiu Rîpanu i-a sugerat acestuia să apeleze la Păcuraru, pentru ca, prin intermediul lui Cosmin Guşă, să împiedice emisiunile tv: „Sună-l pe Cosmin. Mi-a zis Silviu să-l suni pe Cosmin!”. Maricel Păcuraru l-a liniştit pe Ovidiu Rîpanu: „Hai, mă, că acolo o oprim.”

Totuşi emisiunea a apărut. Rîpanu a sunat-o pe 14 septembrie 2011 pe Luminiţa Gabriela Dolmanian, o colegă a sa, să urmărească emisiunea de la OTV: „Uită-te la OTV (…) Da. Tu eşti vedetă cu mine...(…) Uită-te, spune-i şi lui şefu şi tot. Ne-a înregistrat dobitocu' ăla, să vezi ce a făcut!”. Din ce îi spunea Rîpanu lui Păcuraru, Benea îl suspecta pe Cozmin Guşă că s-ar afla la baza campaniei de presă privind dezvăluirea neregulilor din CNLR: „Moşul mi-a zis că e de vină inclusiv pentru emisiune. A zis că are certitudine, că are certitudini că e de vină prietenul tău (…) Asociatul tău. Ba da!”.Din discuţia telefonică a celor doi din data de 21 septembrie 2011 reiese că toţi urmau „Să-i vină la masa” lui Păcuraru pentru a limpezi lucrurile.

Într-o altă convorbire telefonică din 15 noiembrie 2011 Ovidiu Rîpanu i-a amintit lui Silviu Mănăstire că a intervenit pentru numirea soţiei acestuia într-o anumită funcţie în CNLR: „Şi s-a agitat şi a rezolvat problema. O duce şi de acolo şi o duce pe o poziţie similară. La patrimoniu. S-a dus, s-a certat cu acesta bătrăn… Nu, dar ca să ştii şi tu, aşa, apropo de prietenie şi de…”, Silviu Mănăstire susţine că nu ştie despre ce intervenţii este vorba: „Ovidiu, nu ştiu despre ce vorbeşti, pe bune, şi nici nu mă interesează! Pe bune, nu ştiu despre ce vorbeşti. Dar putem bea o cafea, eventual mâine, poimâine, să discutăm despre laptopurile alea, despre calculatoare. Aia mă interesează, discuţia aia. (…) Nu, că nu te mai aud. Îmi e stricat telefonul ăsta, nu pot vorbi pe el”.

„Deci ne-a rupt Curtea de Conturi în două”

Rîpanu era interesat şi dacă Păcuraru îl putea ajuta cu instituţiile statului: „Băi, o să-ţi vină toţi la masă, să-mi spui şi mie dacă facem ceva, dacă…(neinteligibil) cu instituţiile statului.”.  Replica lui Păcuraru: „Hai, mă, taci din gură!”. 

E de precizat la ce instituţii se gândea Rîpanu. Într-o discuţie telefonică din 7 octombrie 2011 Rîpanu i-a spus unei interlocutoare despre Curtea de Conturi: „Deci ne-a rupt Curtea de Conturi în două. M-a rupt pe mine, pe achiziţii, ne-a rupt juridicul. Pe juridic l-a făcut muci. A rupt economicul, a rupt tot.”

Pe 25 octombrie 2011, Remus Lăzăreanu - unul dintre directorii din CNLR l-a sunat pe Rîpanu, pentru a-l avertiza de eventuale schimbări în guvern, care l-ar putea afecta. Rîpanu i-a replicat: „Ştiu! Ştiu!Ştiu! Am fost, m-am văzut ieri cu tăticul meu, să zic aşa, şi am stat de vorbă pentru că i-am zis: <<Bă…!Aveam un moment în care vroiam să plec. Sincer, am avut, acum două săptămâni am vrut să plec>>

După ce i-a expus ultimele lupte pe funcţii din interiorul CNLR şi după ce Remus Lăzăreanu l-a avertizat: ”vezi că te vor da la o parte, să nu te dea la o parte.”, Rîpanu a afirmat: ”Nu ştiu, m-am dat şi eu la ameninţări, am mai pus şi de asta şi vorbesc, tot mai ţin legătura cu prietenul ăla al meu mai vechi ca să…”

Intervenţii la Dan Voiculescu

Potrivit DNA, ciclul de emisiuni anunţate la OTV a fost oprit cu sprijinul unui angajat din Trustul Intact care-l cunoştea pe Dan Diaconescu. Pe acesta, deşi a fost sprijinit de el, l-a ameninţat într-o discuţie telefonică din 15 noiembrie 2011, că încetează contractul de publicitate încheiat de CNLR  cu Jurnalul Naţional dacă va apărea o emisiune pe Antena 3: ”Mă, se găsesc metode prin care să vă reziliez contractul.

Rîpanu avea pretenţia să discute chiar cu Dan Voiculescu: „ce vroiam să zic? Dacă ai putea să vorbeşti tu cu ăla mare, să zici:«Bă, nene…»! Sau să găsim soluţii. Să se vadă ori cu mine, ori cu nu ştiu cine, dar cumva să fie…”. 

Lucrurile de care se temea Rîpanu urmau să fie discutate în emisiune Alessandrei Stoicescu: „Tu o ştii pe Stoiceasca? Că e ea, la emisiunea ei, la «Sută la sută»…«O sută de minute» sau cum îi zice?!”

Pe Dan Voiculescu a încercat să-l abordeze şi prin intermediul lui Dragoş Diaconescu - fost general SIE: „În ce relaţii mai sunteţi cu domnul Dan Voiculescu?”. 

Fostul ofiţer  i-a spus că relaţiile sale cu Dan Voiculescu s-au deteriorat întrucât l-a criticat când ”a băgat în Parlament legea cu dobândirea averilor.Ştii? (…) El vrea să-şi acopere daunele. Şi am zis: «Bă, puteai să bagi orice, cu prostituţia, cu asta, dar nu asta, tu.» (…) Că el a avut-o pe aia, şefa la Loto acolo, pe vagaboanta aia care vorbeşte mult (…) Nu prea i-a convenit că nu mai e.”.

„Vreau să dau în gură la unii pe aicea şi voiam să mă ajuţi”

Potrvit actelor de la dosar, pe 6 martie 2012, Rîpanu l-a contactat telefonic pe Maricel Păcuraru solicitându-i sprijinul pentru a-l ajuta în răfuielile din CN Loteria Română SA: „Ce rugăminte am la tine, vreau  să mă ajuţi cu o chestie. Vreau să dau în gură la unii pe aicea şi vroiam să mă ajuţi. Putem vorbi după amiază?” 

Răspunsul lui Maricel Păcuraru a fost următorul: ”Vorbim. Mă cauţi şi vorbim!”.

Tot pe Maricel Păcuraru l-a căutat Rîpanu şi pe 20 martie 2012, prin intermediul lui Emil Bertalan, pentru a-l ajuta la serviciu: „Păi, du-te şi spune-i că e urgent, că am probleme acolo, că sunt probleme la mine.” 

Dintr-o discuţie telefonică anterioară purtată cu Remus Lăzăreanu aflăm şi care erau problemele lui Ovidiu Rîpanu; când a fost întrebat de Lăzăreanu cum îi merge, acesta i-a răspuns: „Prost (…) Oricum zboară toţi acasă. (…) Ne-a venit adrese cu documente date de la DNA. Oho! Pe toate, pe tot raportul Curţii de Conturi.”. 

Soluţia propusă de Lăzăreanu: ”Hai, că strângem lângă prietenii noştri ca să rezolvăm problema.”.

“Ne deleagă să aprofundăm cunoştinţele, cam bătaie de joc”

Pe 12 aprilie 2012, Rîpanu l-a sunat din nou pe Maricel Păcuraru pentru a-l ţine la curent cu evoluţia evenimentelor: „Salut, hai să-ţi spun o fază tare. Au venit la serviciu de dimineaţă, toate bune şi frumoase. Şi acum îmi dă decizie că mă deleagă şi pe mine şi pe nevastă-mea. Pe mine mă trimite la Constanţa, pe nevastă-mea la Galaţi, şaizeci de zile. Adică ne-a executat (…) Nu, pe nicio funcţie. Ne deleagă să aprofundăm cunoştinţele, cam bătaie de joc”.  

Pe 7 mai 2013, într-o altă discuţie telefonică, Maricel Păcuraru a lăsat să se înţeleagă că face demersuri pentru sprijinirea lui Rîpanu în CNLR: „Da, şi cum e cu problema ta, că mâine mă văd cu ăsta?”.

„Se lăuda cu sprijinul lui Păcuraru, Cocoş şi a lui Ştefan”

Poziţia lui Ovidiu Rîpanu în CNLR, ca urmare a susţinerii lui Eduard Romulus Goean şi a lui Maricel Păcuraru, e cel mai bine ilustrată prin reproducerea unor fragmente din declaraţiile foştilor directori din CNLR audiaţi în cauză:

Ion Marius Ionuţ: „Ovidiu  Rîpanu se purta în relaţia cu  Lăzăreanu Remus Leonard şi cu Gheorghe Benea de parcă era egalul acestora; în mod cert nu aveau nici un fel de autoritate asupra lui, din câte am perceput eu lucrurile.  Pe Ovidiu  Rîpanu, şeful Serviciului achiziţii l-am cunoscut după angajarea mea în companie; impresia despre el, impresie pe care mi-am conturat-o după câteva luni, era că se purta ca un «vătaf», toată lumea        spunându-i «domn director», deşi era şef de serviciu. Am constatat că avea o relaţie apropiată cu Lăzăreanu Remus Leonard; am aflat din colectiv că luau masa împreună. (…)   S-a întâmplat ca în şedinţele Departamentului  logistic administrativ, la care am participat eu, Lăzăreanu Remus Leonard, Niculăiasa Victor şi Ovidiu  Rîpanu să-l aud pe acesta din urmă făcând afirmaţii de genul: «Mă duc la minister să schimb CA şi  AGA». Nu ţin minte în legătură cu ce aspect a făcut această afirmaţie Ovidiu  Rîpanu, dar părea să aibă o nemulţumire. (…)Ovidiu  Rîpanu lăsa impresia că era un individ puternic, cu o susţinere mult mai mare decât cea de care avea nevoie pentru funcţia pe care o ocupa. Niciodată nu mi-a spus mie din partea cui avea susţinere şi nici nu am aflat acest aspect din colectiv”.

Remus Leonard Lăzăreanu: „Am stat de multe ori de vorbă cu Rîpanu Ovidiu; acesta mi se lăuda cu sprijinul pe care-l avea din partea lui Maricel Păcuraru, Dorin Cocoş şi a lui Gheorghe Ştefan  (primarul municipiului Piatra-Neamţ) zis «Pinalti». De la Rîpanu Ovidiu am aflat că era prieten cu Maricel Păcuraru de multă vreme; nu ştiu din ce împrejurări i-a cunoscut pe Gheorghe Ştefan şi pe Dorin Cocoş; Rîpanu Ovidiu s-a lăudat cu susţinerea sa politică nu doar în faţa mea, ci a tuturor. În mod cert dorea să lase impresia că are «putere», influenţă”.

Cristian Stănculescu: „Ovidiu Rîpanu a lăsat impresia că în CNLR este «împărat»; aşa spunea el despre el, că este împărat. Şoferii companiei mai că nu-i pupau mâna; acesta avea şofer personal circula cu autovehiculul CNLR. În companie era interzis fumatul, dar Ovidiu Rîpanu intra în companie şi în biroul directorului general cu trabucul în gură. De mai multe ori am fost chemat în biroul lui Benea Gheorghe, unde se aflau şi Remus Lăzăreanu, Simona Avram şi Ovidiu Rîpanu. Eram chemat şi mi se trasau ordine, de regulă, de către Ovidiu Rîpanu; acesta se purta ca directorul general al companiei – putea să dea afară orice persoană”.  

Cine era şeful în Petromservice

Un alt afacerist trimis în judecată în acest dosar este Emil Bertalan - acuzat de două infracţiuni de complicitate la spălare a banilor, despre care Maricel Păcuraru afirmă că este ginerele său. 

Pe 16 decembrie 2011, Rîpanu l-a sunat pe Emil Bertalan să-l felicite pentru numirea ca administrator al PSV Company SA (fostă Petromservice SA), care aparţinea lui Maricel Păcuraru şi Cozmin Guşă. 

Din discuţia celor doi reiese ce făcea Emil Bertalan în firmă. Rîpanu i-a spus acestuia: „Bine, faci ce ţi se spune, nu…(…) Zic, faci ce ţi se spune, nu visezi tu noaptea.”, replica lui Emil Bertalan fiind: „Da. Nu, nu. A, bine, da, bravo, îţi dai seama. Înţelegi?”. Rezultă care era poziţia lui Emil Bertalan în firmele familiei lui Maricel Păcuraru: făcea ce i se spunea. Din declaraţia unia dintre martori reiese că Maricel Păcuraru era în spatele afacerii Pelegrin, acesta prezentându-i-l pe Emil Bertalan drept ”persoană de contact” din partea Global Network System SRL- una din firmele implicate.

CN Loteria Română SA s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 51.862.847,92 lei din care: 25.484.101 lei, reprezentând contravaloarea cartelelor telefonice nejustificat achiziţionată, 5.715.025 de lei, reprezentând dobânzi şi actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi 20.663.715 de lei, reprezentând creanţe neîncasate


citeste totul despre: