Proiectul RO-NET de 85 milioane de euro pentru informatizarea zonelor sărace din România, în atenţia procurorilor DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au solicitat, săptămâna trecută, Ministerului Comunicaţiilor o serie de informaţii şi documente legate de implementarea reţelei de internet de mare viteză Ro-Net, proiect în valoare de peste 85,5 milioane de euro, finanţat cu fonduri UE, au precizat pentru HotNews.ro surse apropiate situaţiei. Informaţia a fost confirmată luni, 16 octombrie, de Ministerul Comunicaţiilor.

„DIICOT- Structura Centrală a făcut o solicitare la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în vederea transmiterii unor informaţii. Va rugăm să va adresaţi DIICOT pentru detalii", se arată în răspunsul Ministerului, citat de HotNews.ro.

Stadiul implementării reţelei RO-NET

Ro-Net este un proiect major în valoare de peste 377,8 milioane lei (TVA inclus) - peste 85,5 milioane euro - finanţat prin fonduri structurale europene, prin care ar trebui creată o infrastrutura de internet de mare viteză în 783 de localităţi rurale din zone dezavantajate din ţară, unde nu a existat până acum un interes comercial de introducere a comunicaţiilor electronice.

Ministerul Comunicaţiilor, condus în prezent de Lucian Şova, a comunicat în dată de 6 octombrie către HotNews.ro stadiul implementării acestui proiect:

  • „Lucrările din cadrul proiectului RO-NET au fost finalizate într-un număr de 361 localităţi. MCSI a finalizat recepţia în teritoriu, conform prevederilor HG 273 şi HG 51 pentru un număr de 150 localităţi.”
  • „Nu există corecţii financiare aplicate proiectului RO-NET. În raport cu angajamentele asumate faţă de CE, proiectul se derulează conform calendarului aprobat prin fazarea proiectului, implementarea acestui proiect fiind eligibilă în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020.”
  • „Până în prezent s-au plătit 62.639 mii de lei din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) şi 30.180 mii de lei din bugetul de stat. Termenul estimat de finalizare a proiectului RO-NET este sfârşitul lunii august 2018."

Ce firme sunt implicate

Ce firme implementează reţeaua RO-NET: Un consorţiu condus de Telekom România, din care a făcut parte până în aprilie 2015 şi Avitech Co, o firma care ar fi controlată de Sebastian Ghiţă. Proiectul RO-NET a fost demarată în anul 2013 în mandatul lui Dan Nica (PSD), pe atunci ministru al Comunicaţiilor, care în prezent este urmărit penal într-unul din dosarele „Microsoft”.

Iniţial a fost lansată o licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate, licitaţie câştigată de asocierea formată din Confero Finance şi Cognos Bussines Consulting cu o oferta financiară de peste 1,88 milioane lei, apoi a fost lansată licitaţia pentru managementul proiectului, unde câştigătoare a fost desemnată asocierea formată de Aego Business Consulting şi European Funds Invest, cu o oferta financiară de 901.716 lei.

Licitaţia propriu zisă pentru reţeaua RO-NET a fost demarată în luna noiembrie a anului 2013 şi câştigată în vara anului 2014 de către licitaţiei câştigate anul trecut, de către grupul de firme Telekom (fostele Romtelecom şi Cosmote), având că terţ susţinător furnizorul chinez de echipamente telecom Huawei, iar că subcontractori pe Nextgen Communications, Avitech Co şi Business Service Consult Internaţional.

Ce prevede proiectul RO-NET

Potrivit contractului, Ministerul Comunicaţiilor a concesionat companiilor câştigătoare dreptul de utilizare a infrastructurii construite, pentru o perioada de 18 ani. În acest interval, cele două companii vor asigura, de asemenea operarea şi mentenanţă infrastucturii. Infrastuctura va rămâne în proprietate publică şi va fi disponibilă la nivel wholesale pentru orice operator interesat să furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali.

RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localităţi identificate în urmă unui studiu de fezabilitate că 'zone albe', cu eşec de piaţă, în care operatorii nu aveau planuri să investească. Proiectul va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urban şi rural, aducând internetul în bandă largă mai aproape de aproximativ 130.000 de gospodării cu circa 400.000 de locuitori, în jur de 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice. Nouă reţea de distribuţie va avea aproximativ 4843 km.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite