Presa, interzisă la funeraliile lui Sergiu Nicolaescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Nicolaescu a interzis presei să participe la funerariile soţului său FOTO libertatea.ro
Dana Nicolaescu a interzis presei să participe la funerariile soţului său FOTO libertatea.ro

Dana Nicolaescu a interzis presei să publice fotografii sau filme de la ceremonia de incinerare a soţului său. Ea a mai solicitat ziariştilor să trateze cu decenţă şi respect decesul soţului ei, Sergiu.

Mesajul Danei Nicolaescu a fost transmis, sub forma unui comunicat, prin intermediul Cameliei Cavadia, PR manager la Pro TV. Sergiu Nicolaescu a vândut trustului Pro TV drepturile asupra celor mai multe dintre filmele sale.

Dana Nicolaescu, a solicitat presei să trateze “cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

„În temeiul art. 78 din Codul civil intitulat «Respectul persoanei decedate», vă solicit să trataţi cu decenţa şi respectul cuvenit, tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului meu, Sergiu. Totodată, vă interzic să publicaţi/ difuzaţi materiale de presă scrisă, şi/ sau audiovizuală ori internet, respectiv fotografii sau filme audio/video de la înmormântarea soţului meu. Precizez că aceste lucruri au legătură cu viaţa mea intimă, personală şi de familie, într-un moment dramatic al vieţii mele”, se arată în comunicatul Danei Nicolaescu.

Juriştii susţin însă că jurnaliştii nu pot fi împiedicaţi să participe la funeralii. “Nu are voie să interzică aşa ceva, pentru că nu este vorba de drepturi de autor. Dacă vorbim de spaţiul public, nimeni nu poate interzice presei să fotografieze. Dacă însă e vorba de un spaţiu privat, atunci se poate invoca dreptul la imagine”, a declarat pentru “Adevărul” avocatul Ion Cazacu.

facsimil 2 nicolaescu
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite