Poate fi considerată maşina locuinţă? Întrebarea care a dat bătăi de cap candidaţilor la admiterea în Magistratură

Una dintre întrebările de la examenul pentru admiterea în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii de anul acesta ce a dat bătăi de cap studenţilor priveşte posibilitatea ca un autoturism să fie considerat domiciliu, în sensul legii penale. Întrebarea, una de fineţe şi de interpretare a textului de lege, provoacă răspunsuri diferite chiar şi în rândul specialiştilor.

Astfel, studenţii trebuiau să răspundă la întrebarea dacă infracţiunea de furt calificat se poate reţine „în sarcina inculpatului care, observând că vecinul său a uitat descuiată maşina în care ştia că acesta dormea de o lună, de când rămăsese fără casă, în urma unui incendiu, a pătruns în interiorul autoturismului, de unde a sustras mai multe bunuri de valoare”. Unii candidaţi au contestat validitatea răspunsului afirmativ la această întrebare, respectiv posibilitatea ca un autoturism să reprezinte domiciliu, locuinţă, dependiţă sau loc împrejmuit, astfel încât să fie incident furtul calificat săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional. Cei mai mulţi candidaţi au arătat în mod exclusiv că un autoturism nu poate reprezenta domiciliu, nefăcându-se referire şi, bunăoară, la noţiunea de locuinţă.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor a arătat însă, făcând referire la tratatul de Drept Penal al lui Valerian Cioclei, că „domiciliul în sens penal se identifică cu acel spaţiu unde subiectul pasiv locuieşte, fără să fie necesar ca el să aibă în mod formal (legal) domiciliul în acel loc. Poate fi vorba de un spaţiu ocupat temporar, inclusiv o camera la hotel sau cămin. Locuinţa este acel spaţiu în care trăieşte o persoană, chiar dacp este vorba de un loc destinat în mod obişnuit altui scop (magazie, grajd). Reprezintă locuinţă chiar şi adăpostul temporar sau mobil ( rulotă, cort, colibă)”. 

Profesorii din cadrul Comisiei amintite au subliniat faptul că noţiunea de domiciliu are o multitudine de sensuri, ce ar fi trebuit deduse din faptele prezentate în cadrul exemplului imaginar. „Se reţine că subiectul pasiv locuia efectiv în autoturism de o lună, în condiţiile în care nu mai avea un alt adăpost, casa dispărând în urma unui incendiu. Faptul că a ales să locuiască într-un mijloc de transport nu poate nega aplicabilitatea dispoziţiilor art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen. Practic, în ipoteza în care o persoană rămasă fără casă ar avea de optat, pentru un interval viitor de timp, între a locui într-un cort (exemplu explicit menţionat de doctrină) şi a locui într-un autoturism, s-ar crea o diferenţă de protecţie penală complet aleatorie dacă s-ar exclude (fără nicio justificare concretă) mijloacele de transport, preferându-se numai corturile”, se arată în explicaţiile oferite de comisia citată.

Problema de interpretare ridicată de această întrebare incită păreri diferite şi din partea unor practicieni ai Dreptului. „Legea se interpretează atât în litera cât şi în spiritul ei. Din punctul meu de vedere nu cred că un autoturim poate fi considerat domiciliu. Nu cred că se poate aplica noţiunea de domiciliu unui bun mobil, aşa cum este un autoturism. Poate ar putea fi considerat astfel dacă autoturismul ar fi fost parcat pe proprietatea privată a acestuia. Altfel, într-o interpretare mai largă, în spiritul legii, se poate susţine şi că un atutoturism reprezintă domiciliu. Totuşi, acestă interpretare ne poate duce în situaţii extreme, neintuitive – să spunem că un adăpost din două cartoane reprezintă un domiciliu pentru o persoană fără adăpost”, este de părere avocatul Adrian Cuculis.

„Noţiunea de domiciliu se interpretează într-un sens dinamic. În cele mai multe sisteme de Drept nici nu există o definiţie, la noi însă legiuitorul a ţinut să precizeze că alte elemente precum, locuinţă, dependiţă sau loc împrejmuit. Chiar dacă nu sunt amintite, în cazul unui cort, a unei rulote, e clar că vorbim de o locuinţă. Nu vrei să vină cineva şi să-ţi fure din cort, e ca şi cum ţi-ar intra în casă. La fel nomazii, cei ce dorm în căruţă. Sigur, aici vorbim de fineţuri, de interpretări frumoase. În realitate nu avem astfel de cazuri. Tot ce avem e unul care i-a dat în cap lu altul cu parul şi l-a omorât”, este de părere Sergiu Bogdan, avocat şi profesor de Drept la UBB Cluj-Napoca.