Medic ginecolog de la Spitalul Pantelimon din Capitală, sub control judiciar pentru  luare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au început urmărirea penală faţă de un medic de la Spitalul Pantelimon din Capitală, acuzat de luare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual.

Concret, medicul ar fi solicitat pe 22 februarie suma de 650 de lei cu ocazia controlului medical efectuat în cadrul unui cabinet particular, în vederea efectuării unei proceduri medicale în cadrul Spitalului Pantelimon. 

Pe data de 16 aprilie, medicul a pretins suma de 700 de lei de la aceeaşi pacientă, cu ocazia controlului medical efectuat în cabinetul său particular, în vederea întreruperii cursului sarcinii prin simularea unei stări de urgenţă necesară pentru realizarea acestei proceduri, iar la data de 24.04.2018 a primit suma de bani pretinsă în acest scop, la Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon.

În prezent, medicul se află sub control judiciar. 

„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov”, arată un comunicat de presă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite