Incendiu devastator lângă Cimitirul Evreiesc din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de proporţii a izbucnit ieri, în jurul orei 10,30, la service-ul auto "Ocean" din Păcurari, aflat în imediata apropiere a Cimitirului Evreiesc.O hală a luat foc din cauza

Un incendiu de proporţii a izbucnit ieri, în jurul orei 10,30, la service-ul auto "Ocean" din Păcurari, aflat în imediata apropiere a Cimitirului Evreiesc.
O hală a luat foc din cauza neasigurării unui coş de evacuare a fumului. În câteva minute, la faţa locului şi-au făcut apariţia trei autospeciale şi un echipaj format din 20 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. "Când am ajuns, flăcările cuprinseseră deja o mare parte din clădire. Norul de fum se vedea de la mare distanţă", a declarat maiorul Dan Marciuc, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi. Trei autoturisme au fost mistuite de flăcări, iar 80 la sută din unitate a fost distrusă. Pompierii spun că a existat şi pericolul unei mari explozii din cauza mai multor butelii cu gaz şi a unor tuburi cu oxigen care se aflau în apropiere. Potrivit primelor cercetări, conducerea service-ului se face vinovată de producerea incidentului, pe motiv că nu a izolat coşul de evacuare a fumului aferent unei sobe din incinta unităţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite