Directorul TVR, Stelian Tănase, a fost invitat la audieri în Parlament, după acuzele aduse PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, Stelian Tănase, care a acuzat presiuni din partea PSD la adresa instituţiei pe care o conduce, a fost invitat la audieri, miercuri, în Comisia pentru Cultură a Camerei, de către preşedintele acesteia, liberalul Gigel Ştirbu.

Comisia pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în masă din Camera Deputaţilor, prin intermediul preşedintelui Gigel Ştirbu, l-a invitat la audieri miercuri, 24 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, pe preşedintele director general al Societăţii Române de Televiziune, Stelian Tănase. Invitaţia a fost lansată pentru a clarifica situaţia existentă în acest moment la postul public de televiziune", a anunţat Ştirbu într-un comunicat

Tănase a vorbit, într-un interviu acordat "Gândul", despre faptul că "presiunile au venit din cercuri foarte înalte, de la PSD" în ceea ce priveşte activitatea TVR şi difuzarea unor emisiuni.

"Să fii şeful TVR în an electoral este o experienţă foarte proastă, foarte proastă, pentru că sunt presiuni enorme, telefoane peste telefoane, rugăminţi, suspiciuni (...) Un ministru e un ministru, un senator e un senator, un şef de partid e un şef de partid, un candidat e un candidat şi de la nivelul ăsta exercită nişte presiuni. (...) Foarte greu, foarte greu să ştiţi şi nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea", a pus Stelian Tănase.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Şeful TVR acuză presiuni din partea „amicilor lui Ponta“, după un articol publicat de Cornel Nistorescu: „Eventual, ar trebui dat afară“

Directorul Televiziunii Române, Stelian Tănase, susţine că a fost atenţionat de mai multe persoane din anturajul premierului Victor Ponta cu privire la un articol publicat de Cornel Nistorescu în mediul online. „De ce sunt presat eu, Stelian Tănase? E simplu. Nistorescu colaborează cu TVR, iar eu sunt directorul TVR“, se confesează el pe blogul personal.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite