Sanda Veber:

„M-am trezit de puţin timp, după 24 de ore de stat în picioare la vot, la proteste. Am plecat de-acasă spre Ambasada României din Paris, duminică la 5.30 AM şi m-am întors luni, la 5.30 AM.

La Paris, a câştigat Ardealul, s-a votat «nemţeşte». La secţia 2, la Ambasadă, Iohannis a avut un scor zdrobitor şi a cîştigat din primul tur cu 52% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Monica Macovei cu 22% din voturi iar Ponta a luat 7% cu 153 de voturi din 2181.La sectia 1, la Consulat (ICR), Iohannis a căştigat tot din primul tur cu 55% din voturi, Macovei a avut 19,8%, iar Ponta, 6,5% cu 142 de voturi din 2184.

După ordinea voturilor găsite în urne, membrii biroului şi observatorii au speculat faptul că Ponta a fost votat dimineaţă iar Iohannis a fost votat pe tot parcursul zilei, dar marele perdant al boicotului a fost, după părerea mea, Monica Macovei, ai cărei votanţi, în mare parte tineri, studenţi, au venit seara si chiar dupa două- trei ore de stat la coadă nu au mai ajuns la vot. Spun asta pentru că am făcut un fel de sondaj informal printre cei ce erau încă la coadă cu sutele, la ora 19h seara. La ora 20h veneau încă zeci de oameni la vot care, văzînd situaţia, nici nu s-au mai aşezat la rând. Spun asta şi pentru că primele zeci de voturi scoase din urnă au fost aproape exclusiv Iohanis şi Macovei.

Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de susţinere din comentarii, pentru sms-uri şi apeluri telefonice. După ora nouă seara am primit câteva telefoane din România, de la numere necunoscute. Nu ştiu cine m-a sunat, n-am putut să raspund, situatia era foarte tensionată, nu mai aveam baterie la telefon şi când reuseam s-o încarc la 10, 20%, îl puneam imediat la filmat.

Au fost momente pe care nu le-am putut surprinde, pe care le-am ratat.

Unul dintre ele, pe care nu am reuşit să-l filmez şi care constituie cel mai mare regret al meu este pregătirea de intervenţie a celor 40-50 de CRS (trupe speciale ale poliţiei franceze care intervin în cazul unor manifestaţii pe cale să degenereze) care aşteptau în formaţie, cu măşti şi scuturi, după mărturiile membrilor biroului de vot, în grădina ambasadei, gata sa intervină. N-am avut habar nici o secundă nici de ploaia torenţială care a ritmat, timp de mai bine de o oră, această aşteptare.

Menţionez tactul ambasadorului Bogdan Mazuru care a reuşit, în ciuda presiunilor din interiorul ambasadei şi a gradului ridicat de iritare şi de vociferări ale protestatarilor care erau decişi să nu părăsească ambasada fără să-şi exercite dreptul legal la vot, să-şi păstreze sîngele rece, să asculte ambele părţi şi să vorbească cu oarecare calm şi echilibru (date fiind condiţiile) fără acuze, fără insulte, fără autoritatea de neclintit a puterii cu care ne-am obişnuit din parte guvernanţilor.

Mi-a displăcut profund zelul şefului poliţiei ambasadei, nu-i cunosc numele, care a chemat CRS-ul încă de la ora 20h, l-am văzut cu ochii mei în compania lor atît la intrarea de pe rue de l'Exposition, spre ICR, cît şi în faţa intrării ambasadei, şi care a insistat orbeşte pentru intervenţie. Mi-a dat senzaţia că intervenţia asta în forţă a trupelor speciale era visul lui din copilărie, pe care de-abia aştepta să şi-l îndeplinească. Îl trăgea de mânecă pe ambasador din 10 in 10 minute, îl întrerupea în timp ce discuta cu protestatarii şi-l ducea prin uşa din spate, în grădina ambasadei unde aşteptau trupele, ca să-l forţeze să-şi dea acordul. Ambasadorul revenea transpirat şi agitat şi continua să vorbească cu oamenii şi să spună „nu" intervenţiei.

Am apreciat, de asemenea, atitudinea şefului biroului electoral, domnul Oleg Ungureanu, care şi-a păstrat sângele rece pe tot parcurusul zilei şi a căutat fără încetare soluţii (cel puţin aşa mi s-a părut, nu ştiu cu cine a vorbit şi ce ordine a primit) deşi a suportat cele mai mari presiuni şi a fost ţinta principală a nemulţumirilor oamenilor încă de la ora 14h, de când au început protestele legate de interzicerea distribuirii formularelor la coadă.

De altfel, din ce am înţeles ulterior, cei cinci reprezentanţi ai diferitelor partide politice prezenţi în biroul electoral, cu o singură excepţie, cea a reprezentantul PMP, nu erau membri ai acestor partide, ci doar oameni care locuiesc la Paris şi care au acceptat acest rol în ziua alegerilor, din considerente logistice, la rugămintea unei cunoştinţe sau a alteia.

Cînd oamenii au ocupat ambasada, au rămas contrariaţi, ba chiar cîţiva erau foarte speriaţi, dar n-au ripostat într-o manieră violentă sau provocatoare.

M-a indignat faptul că aceşti şapte oameni cît şi cei cîţiva paznici de la ambasada şi cei doi tineri poliţişti în civil, care trebuiau să asigure buna desfăşurare a alegerilor, au fost abandonaţi timp de mai bine de o oră, poate chiar două, după ora 21h, pradă furiei şi protestelor mulţimii care le cereau explicaţii şi luare de decizii, fără ca ei sa aibă vreo putere în acest sens.

Mi s-a părut extrem de laşă atitudinea oficialităţilor din ambasadă si ale Biroului Electoral Central de la Bucureşti, care, deşi au avut semne concrete că lucrurile devin foarte sensibile şi tensionate şi că riscă să degenereze, nu au intervenit şi nu au căutat soluţii amiabile. În ciuda faptului că au primit sute de apeluri din partea alegătorilor care aşteptau la rînd, cu orele, încă de după amiază, din partea observatorilor şi a diferitelor asociaţii şi organizaţii, au preferat să lase lucrurile să se precipite în loc să găsească soluţii şi să-şi recunoască erorile.

Toate astea au dus cu gândul la un boicot strategic şi premeditat.

Mazuru şi-a făcut apariţia în cele din urmă, în urma apelurilor repetate ale protestatarilor din ambasadă care au strigat în cor, minute în şir: „Să vină ambasadorul! Să vină ambasadorul!". Recunosc că am avut o oarecare credibilitate ca observator şi că i-am încurajat să facă apel la ambasador, explicîndu-le în repetate rînduri că membrii biroului nu pot lua decizii.

Am apreciat iar, argumentele şi implicarea protestatarilor din ambasadă care şi-au expus cauza cu argumente şi cu litera legii, care au privilegiat dialogul şi nu s-au dedat la nici cel mai mic act de violenţă. În ciuda faptului că erau mai bine de o sută de persoane înghesuite într-un spaţiu restrâns, nimeni nu a forţat spaţiul permis între cel al alegătorului şi al biroului electoral, cu excepţia celor care au cerut să meargă la toaletă sau au intrat la diferite momente să filmeze sau să discute cu ambasadorul. Nici urna, nici măcar vreun scaun sau vreo cabină de vot n-au fost degradate.

Am fost plăcut surprinşi să observăm că la numararea voturilor, nicio ştampilă nu diparuse, nici un buletin de vot, nici o listă cu votanţi, deşi acestea au rămas pe mesele de vot aflate sub presiunea oamenilor, zeci de minute înainte să ne dăm seama c-ar trebui puse la adăpost.

În ciuda presiunii emoţionale şi a nervilor întinşi la maxim, au prevalat dialogul, argumentele, solidaritatea, înţelegerea.

Protestatarii au părăsit de bună voie ambasada după ce au formulat în scris o petiţie adresată biroului electoral, semnată de către 82 de persoane.

Am apreciat şi implicarea, şi solidaritatea observatorilor cu care am comunicat şi colaborat pe tot parcursul zilei, a lui Alexandru de la Liga Studenţilor şi a lui Mihai de la Asociaţia Timişoara, care au scris petiţii, au mediat şi încercat să calmeze spiritele încurajîndu-i pe oameni să caute soluţii legale, să sune la BEC, să se mobileze prin petiţii şi contestaţii.

Spre seară, s-a simţit şi implicarea şi mobilizarea membrilor grupului Roşia Montana de la Paris.

Ziua de 2 noiembrie 2014 a fost pentru mine o zi extraordinară: am descoperit, cu surprindere, că în Franţa locuiesc mii de români cu spirit civic care sunt gata să se mobilizeze pentru ţară, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor, care au iniţiativă, curaj, argumente şi determinare pentru a schimba faţa României."