Cazul Coman-Hamilton. Pivniceru, opinie separată: Legislaţia nu poate discrimina, doar conduita autorităţilor. Reclamanţii au ales un demers provocator

Într-una din opiniile separate la decizia Curţii Constituţionale prin care statul este obligat să recunoască dreptul de şedere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, cei doi reclamanţi sunt acuzaţi că au ales „un demers provocator”, prin care să se ajungă la o excepţie de neconstituţionalitate care să vizeze interdicţia recunoaşterii căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

Judecătorul Curţii Constituţionale a României, Mona-Maria Pivniceriu a semnat una din opiniile separate la decizia prin care instanţa a decis că statul trebuie să recunoască dreptul de şedere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetăţean UE.

Astfel, judecătoarea Mona Pivniceriu contestă atât calea juridică pe care au ales să o urmeze cei doi reclamanţi, cât şi cauza invocată, o acţiune de discriminare, susţinând că, în acest caz trebuia să fie contestat modul în care a fost formulat răspunsul. „Cei doi reclamanţi au ales o altă cale, originală în sine, dar lipsită de orice eficienţă juridică, respectiv constatarea faptului că Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Interne i-au discriminat. Or, Inspectoratul General pentru Imigrări nu a făcut altceva decât să le comunice cadrul legal aplicabil. Prin urmare, obiectul „acţiunii în discriminare" nu putea fi decât modul în care a fost formulat răspunsul, dacă au fost trataţi discriminatoriu prin răspunsul formulat. Însă, reclamanţii în loc să conteste acest aspect, au formulat prezenta acţiune în care susţin că cele două subiecte de drept naţionale i-au discriminat pentru că le-ar fi comunicat o legislaţie naţională pretins discriminatorie”, a scris magistratul. Prin urmare, consideră judecătoarea în continuare „este lipsit de orice raţiune formularea unei „acţiuni în discriminare" împotriva unei autorităţi publice pentru motivul că aceasta a răspuns la o cerere prin indicarea textelor legale incidente. A privi în acest mod lucrurile înseamnă că acţiunea în discriminare nu vizează conduita autorităţii de stat care răspunde la o solicitare, ci conţinutul textelor legale comunicate”.

Prin urmare, consideră magistratul, concluzia că cei doi reclamanţi au fost discriminaţi nu poate fi susţinută, şi nu ar fi trebuit să fie admisibilă în condiţiile în care aceştia nu au pus în discuţie caracterul discriminatoriu al răspunsului ci legislaţia în sine.

„Prin răspunsul formulat nici pe de parte nu se poate ajunge la concluzia că persoanele în cauză au fost discriminate. De aceea, reclamanţii au denaturat şi alterat obiectul unei asemenea acţiuni, chemând în judecată, în mod formal două autorităţi ale statului, pe motiv că legislaţia comunicată de acestea - în activitatea de soluţionare a petiţiilor - este discriminatorie. Prin urmare, se constată că în sine acţiunea în discriminare formulată este inadmisibilă, reclamanţii nepunând în discuţie caracterul discriminatoriu al modului de formulare al răspunsului. Aşadar, aceştia nu se consideră lezaţi de modul în care autorităţile şi-au formulat răspunsul, ci de cadrul normativ existent”, este concluzia judecătorului Mona Pivniceriu.

În opinia magistratului, reclamanţii nu au urmat alte căi de atac, spre exemplu contestarea acordării dreptului la şedere, pentru că „nu au fost suficient de provocatoare”, scopul acestora din urmă fiind o excepţie de neconstituţionalitate care să vizeze interdicţia recunoaşterii căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

„Dar, pare că o asemenea acţiune, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate antereferită, nu este suficient de provocatoare, astfel că a fost formulată o acţiune în discriminare - însoţită de o excepţie de neconstituţionalitate care să vizeze interdicţia recunoaşterii căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex — a cărei soluţionare chiar favorabilă reclamanţilor nu duce la acordarea vreunui drept de şedere, având în vedere modul în care a fost formulată”, a scris judecătoarea. 

„Optând pentru formularea unei asemenea acţiuni, reclamanţii au ignorat faptul că

obiect al acesteia nu poate fi decât modul de acţiune/ conduita autorităţii, nu şi comunicarea unei legislaţii naţionale pretins discriminatorii. Prin urmare, acţiunea din faţa instanţei judecătoreşti este inadmisibilă, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţi Constituţionale, şi excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă”, concluzionează judecătoarea Mona Pivniceru în opinia separată.

Decizia Curţii Constituţionale a României 

Curtea Constituţională a României a susţinut, prin decizia din iulie a acestui an, că articolul 277, alineatele (2) şi (4) din Codul Civil este constituţional doar în măsura în care autorităţile naţionale recunosc căsătoriile gay încheiate în afara ţării strict în scopul liberei circulaţii a cetăţenilor europeni. Această prevedere a Codul Civil impune, în interpretarea CCR, ca statul român să recunoască căsătoriile între persoane de acelaşi sex pentru stabilirea reşedinţei cetăţenilor europeni şi a membrilor familiei lor, în ciuda interdicţiei generale impuse în acelaşi timp privind recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex încheiate în afara ţării.

Curtea Constituţională susţine, în opinia majoritară, că, în condiţiile în care relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex intră în sfera noţiunii de „viaţă de familie", persoanele de acelaşi sex, care formează cupluri stabile, „au dreptul de a-şi exprima personalitatea în interiorul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaştere legală şi judiciară a drepturilor şi îndatoririlor corespunzătoare”.

„Curtea Constituţională constată că relaţia pe care o are un cuplu format din persoane de acelaşi sex intră în sfera noţiunii de „viaţă privată”, precum şi a noţiunii de „viaţă de familie", asemenea relaţiei stabilite într-un cuplu heterosexual, fapt ce determină incidenţa protecţiei dreptului fundamental la viaţă privată şi de familie, garantat de art.7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, de art.8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale de art.26 din Constituţia României. Bucurându-se de dreptul la viaţă privată şi de familie, persoanele de acelaşi sex, care formează cupluri stabile, au dreptul de a-şi exprima personalitatea în interiorul acestor relaţii şi de a beneficia, în timp şi prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaştere legală şi judiciară a drepturilor şi îndatoririlor corespunzătoare (a se vedea, în acest sens, şi hotărârea Curţii Constituţionale din Italia - Ordinanza n.4/2011, publicată în Gazzetta Ufficiale nr.2 din 12 ianuarie 2012)”, se arată în motivarea Curţii Constituţionale a României în decizia Coman-Hamilton.