"Am visat un păianjen mare înainte de accidentul fiicei mele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl fetiţei din Galaţi, lovită de bucăţile acoperişului unui bloc, a fost martorul tragediei

Amanda Ciobanu, fetiţa în vârstă de şapte ani din Galaţi, lovită miercuri de bucăţi desprinse din acoperişul unui bloc se zbate între viaţă şi moarte la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde a fost transportată joi după-amiază, la cererea familiei. Cu ochii în lacrimi şi privirea rătăcită, tatăl fetiţei ne-a povestit, pe holul spitalului, clipele de coşmar prin care a trecut.
Un înger de fată, dar aici, pe pământ
"Stăteam împreună cu soţia, fetiţa şi cu celălalt copil, în vârstă de zece ani, George, într-o staţie de maxi-taxi, când ne-am trezit cu o
ploaie
de bucăţi de acoperiş, care au
îmbrăcat-o
pe fiica mea în moloz. Am scos-o de sub ele şi am dus-o cu o maşină la spitalul aflat în apropiere. Avea faţa distrusă, mai puţin ochişorii. Iniţial, vroiam să o transportăm la Bucureşti, dar, din cauza unei hemoragii puternice, deplasarea a fost amânată pentru a doua zi. Faptul că a reuşit să treacă peste acest moment critic, nu înseamnă decât că îşi doreşte foarte mult să trăiască. Eu am vorbit tot timpul cu ea şi ştiu că mă auzea, deoarece avea ochişorii deschişi", povesteşte tatăl îndurerat, care se pare că a avut o premoniţie în legătură cu evenimentul tragic. "Cu o noapte înainte de tragedie, am visat un păianjen mare şi negru. M-am interesat şi am primit două explicaţii diferite: fie ne merge bine, fie vom avea parte de boală", a conchis bărbatul.
Mezina familiei Ciobanu este un înger de fată, după cum o caracterizează tatăl ei: păr blond, lung şi creţ, ochi albaştri-verzui şi o inteligenţă ieşită din comun. În timp ce alte fete de aceeaşi vârstă încă se mai joacă cu păpuşile, Amanda a ales să se joace cu cifrele şi literele. "Ştie să citească şi să scrie de la vârsta de cinci ani, iar calculatorul nu mai are nicio taină pentru ea", spune tatăl fetiţei. Deoarece este înăltuţă, tatăl îşi propusese ca acum, după Sărbători, să o înscrie la volei sau baschet. Încă nu a renunţat la idee, ci doar a amânat-o până când fetiţa îşi va reveni.
Medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei pacientei
"Fetiţa este în comă, fiind diagnosticată cu politraumatism cranio-cerebral grav, traumatism facial, contuzie pulmonară şi fracturi ale gambei. După investigaţii şi evaluarea preliminară va fi internată la ATI, unde va fi monitorizată şi va primi tratament conservator. Deocamdată nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale", a declarat dr. Şovar Sorina Magda, medic primar medicină de urgenţă, Spitalul Floreasca Bucureşti, care e evitat să dea un pronostic cu privire la evoluţia fetiţei. (Mirela Dădăcuş)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite