Alina Mungiu-Pippidi: Educaţie – prostia trebuie eliminată, nu digitalizată
Mare scandal, mare, că patru profesori diferiţi au notat diferit acelaşi subiect la BAC, şi că zeci de mii de contestaţii au produs note diferite de cele iniţiale.
Soluţia? După ministrul educaţiei, atribuirea unui cod QR la fiecare subiect şi la fiecare corector. Nu ştiu cum a uitat să specifice că şi fiecare ministru are nevoie de unul, ba chiar de unul pentru fiecare perlă produsă. Probabil după ce ştim exact cine ce a mai emanat din puţul gîndirii şi scrierii, fie precum corector, fie precum candidat, fie precum ministru, o să trimitem DNA (musai fiecare procuror să aibă un cod QR) să investigheze aceste abuzuri la adresa baremului.
De fapt, DNA ar trebui trimis, în ordinea asta, aşa:
La autorii subiectelor şi baremului la limba română
La cei care i-au numit pe autorii subiectelor şi baremurilor, şi la cei care au avut puterea să îi înlocuiască, dar nu au făcut-o
Profitul necuvenit? Meditaţiile. Prejudiciul? Rezultatele PISA îl arată. Producerea de analfabeţi funcţionali sau de slabe rezultate, chiar la cei alfabetizaţi. Proba? Aici: Baremul de la Limba română Bacalaureat 2021 - Edupedu.ro.
O să rog pe orice citator să încerce să noteze subiectele astea la română (dacă nu se enervează citindu-le). Textul lui Şerban Cioculescu este complet inadecvat, la fel toate subiectele la română. În cite feluri poţi evalua ce înseamnă ”în toată vremea” (dacă ai norocul să găseşti sintagma în cele trei ore)? Riguros vorbind, în mai mult de un sens, deci e inadecvat ca subiect şi normal să rezulte note diferite. Ce învaţă elevul din acest text, care are nevoie de note de subsol (ar trebui de zece ori mai multe) într-un subiect la BAC, pentru că introduce nume noi, argou arhaic şi în general numai lucruri care complică înţelegerea, nu o favorizează? Chiar ”elanul afectiv al inimii” sau cugetarea că I.L. Caragiale îşi ajuta la 18 ani familia pentru că o iubea, nu pentru că avea principii etice (e vreo contradicţie aici? Care?), nu au ce căuta într-un subiect la limba română. Cu ce vrem să se aleagă elevul dacă aşa e educat? Să interpreteze exact sintagme între timp abandonate de limba contemporană? Să îl iubească pe Caragiale, nici vorbă, la aşa un tratament nu ar rezista nici fanii lui Adrian Copilul Minune, al cărui vocabular e mai limitat (dar poate mai puţin ambiguu). Subiectele cad la cel mai elementar test pentru nişte subiecte de trecere. Iar baremul e arbitrar la maximum. Poezia lui Vinea care vine (sic!) după e şi mai inadecvată. Măcar dacă s-ar da examen la sintaxa frazei pe textele astea, te-ai distra niţel, dar nu, ne interesează conţinutul şi stilul. De ce? Încercăm să dovedim că poţi deveni critic literar citind texte într-o limbă care practic nu este a ta sau a părinţilor tăi, pe nişte conţinuturi fără nici un interes pentru orice tînăr contemporan, într-un limbaj care nici la vremea lui nu l-aş considera un exemplu de claritate şi gîndire logică? Întîrziată cum e biata limba română, au scris totuşi în ea Titu Maiorescu, prozatorul jurnalist Mihai Eminescu, filosoful Mihai Ralea sau eseistul Constantin Noica (în Şase maladii…, de exemplu). În limba română e posibil, cum ar zice Wittgenstein, să te exprimi clar, desi nu e ceva frecvent, şi numai aceste texte clare şi argumentative servesc scopurilor unei educaţii contemporane. Literatura? Da, sigur, dar înţelegerea e prioritatea (cea la care cădem la testele OECD). Promovarea unui limbaj în care nu merită să te exprimi, de altfel depăşit de timpuri, că limba s-a tot neologizat, în detrimentul semnificaţiilor şi argumentaţiei, ignorarea faptului psihologic elementar că e mai uşor să înveţi argumentaţie dacă argumentezi pe un subiect de interes personal decît pe unul integral irelevant duc la o masivă inadecvare. Şi, desi mă repet, nu pot să cred că doar prostia e de vină, e vorba de o rentă, cea a industriei de meditaţii care pune copiii să tocească pe de rost comentarii şi nu are curajul să dea drumul unei educaţii fireşti în care nu ai mai avea nevoie de cineva să te înveţe (pe bani) să fii idiot.
Dl. Ministru Sorin Câmpeanu a fost promovat de preşedintele Iohannis ca fiind de partea îngerilor, adică el ar fi conştient de cele de mai sus şi ar încerca să le elimine.
A pretinde că dl Câmpeanu e un înger e, evident, uşor enorm (cum se cheamă exprimarea asta, aici deliberată?) dacă nu definim ca înger pe unul care primeşte ordine şi serveşte orice regim. Dar dacă cei pe care îi serveşte sunt ei înşişi inconsecvenţi sau nu au idee ce fac orice înger te poate rătăci pe cărările iadului cu mare uşurinţă. Dovadă că dl. ministru ar avea nevoie de mai mult de două identităţi (sau partide) ca să voteze şi pentru, şi împotriva educaţiei sexuale în şcoli, că şefii nu s-au pus de acord. Înţeleg că e contra, şi de ce nu ar fi, dacă Ambasada Franţei oricum l-a ornat cu nişte palme academice (Palmes Academiques), care sunt, contrar a cum sună, nişte distincţii, pentru cum a promovat limba franceză (căutaţi orice video pe Youtube cu franceza dlui ministru Câmpeanu sau vastele sale publicaţii în această limbă). Nu contează, avînd în vedere că distincţii mai mari au mers la plagiatori dovediţi (niciodată retrase de ambasada Franţei); trebuie să înţelegem că săraca limbă franceză nu poate căuta la dinţi îngerul de drac şi se promovează şi ea cum poate.
Confuzia e amplificată la acest nou BAC de lansarea României educate.
Ca să fim cinstiţi, BACUL ăsta vine din trecut. Nu e vina României educate. Ele se leagă datorită declaraţiilor aiuritoare ale ministrului, care arată că nici pe viitor nu e vreo speranţă să schimbe ce nu înţelege. Dar dl. Câmpeanu nu e prost (nici un prost nu ajunge ministru la noi şi nu ia decoraţii de la ambasada Franţei; dacă nu e dovadă de prostie să pui interesul propriu deasupra celui general, subiect demn de dl. Cioculescu şi de orele de educaţie civică).
Deci dacă nu înţelege – el şi ceilalţi – este pentru că nu vor, nu urmăresc să înveţe limba română pe copii, ci să se ridice sau să se menţină unde sunt, iar pentru asta nu poţi deranja actori puternici, precum industria de meditaţii, care conduce autoritar branşa profesorilor de română, sau nu ar fi la putere indiferent ce partide ajung la guvernare.
Nu ajută deloc că atacurile şi criticile nu fac diferenţele care trebuie făcute şi nu se concentrează pe fond, ci pe persoane. Experţi foarte buni în educaţie, de fapt cei mai buni, sunt critici faţă de programul prezidenţial, unii cu temei.
Dar are rost să critici România educată că se bazează pe consultări şi nu pe verdictul unor experţi? Reformele precedente au eşuat că au fost impuse prin asumarea răspunderii. Nu se recunoaşte destul eşecul lor. Şcoala a fost descentralizată cum nu trebuia, şi azi trebuie să ne luptăm cu primarii să pună toalete. Consiliile de administraţie au ignorat slăbiciunea societăţii civile locale. Sistemele de evaluare a calităţii sunt forme fără fond. Ce trebuia liberalizat, adică programa, a rămas în mîna unor gatekeepers, aici e sursa eşecului şi de fapt a corupţiei – România educată face un timid pas înainte în această privinţă. Pasul decisiv nu îl face, adică aruncarea peste bord a acestui gen de programe şi baremuri care întreţin ambiguitatea şi subiectivismul, care fac dificilă învăţarea, în favoarea unui conţinut simplu, în care notele să fie date de un computer, ca la SAT (chiar şi calitatea unei compoziţii, presupunînd că asta are loc într-un asemenea examen, se poate verifica de un algoritm, fără diferenţe la corectare). E foarte bine să cauţi consensul, dar şi mai bine e să îl construieşti. Nu va fi unul maximal, în regulă, aliniază lumea măcar la jumătate din deziderate. Presupun că asta a încercat România educată, deşi e greu cu purtători de cuvînt ca dnii Câmpeanu sau Iohannis să ajungă la noi mesajul, chiar dacă nu suntem contra şi nu le căutăm nod în papură.
Digitalizarea e însă pasul final. E bine să ai o trotinetă inteligentă, dar roţile vin înaintea sistemului de navigare. Roţile noi înseamnă să lepezi roţile vechi: sistemul are nevoie de un schimb, nu de o vulcanizare cu petice. Majoritatea părinţilor vor schimbarea – mă opreşte lumea pe stradă, la Bucureşti şi la Sinaia, ca să îmi vorbească despre asta.
Elevii, cu Selly purtător de cuvînt, cu sute de mii de aderenţi pe social media, la fel. Proiectul prezidenţial cuprinde ideea că vom face examene care să semene cu testele PISA. Dar în spatele lor, ca să ajungem la computere care pot corecta stau programe fundamental diferite, pe care trebuie să le conceapă cineva. Sigur, există Coreea de Sud şi alte modele, dar vorbim de limba română, unde e nucleul de profesori de română care va face echivalentul la noi (şi la fel la biologie, matematică, problema nu e la fel de gravă, dar e)? Cînd se apucă oamenii ăştia? Deja părinţii care plătesc meditaţii pentru un BAC în 2-3 ani nu vor schimbare, vor doar să îşi recupereze investiţia. Da, vor fi bani prin PNRR. Primul loc unde trebuie daţi sunt la aceşti oameni care vor construi subiecte moderne şi programele din spatele lor, o vastă echipă bazată pe şcoli din medii diferite şi pe cei mai buni profesori. Că e clar că pe banii de pînă acum s-a construit doar acest consens modest (dar nu de aruncat la coş), şi nu, cum ar fi fost cazul, că timp a fost, programele şi legile noi. Probabil au fost puţini bani – toţi cei care au lucrat la consultări au făcut-o voluntar. Fără bani şi fără sprijin politic, e greu să schimbi ceea ce e de fapt o structură de putere şi profit, renta care rezultă dintr-o educaţie curat idioată, cu care coexistă de mulţi ani fără voie mii de profesori de bună intenţie şi milioane de elevi.
PS. Faptul că dna consilier prezidenţial Ligia Deca a lucrat cu mine la Coaliţia pentru Universităţi Curate nu are nici un rol în aprecierile mele. La SAR au lucrat şi Cristian Ghinea, şi Florin Cîţu, ca să nu mai pun la socoteală miniştri din precedente guverne liberale sau tehnocrate. Nu au fost niciodată trataţi părtinitor de mine sau de colegii mei. Nici nu pot spune că mă bucur sau mă întristez că SAR e aşa un rezervor de oameni care ajung la putere, văzînd ce puţin rezolvă puterea din problemele care există. E un fapt, şi atît.
Se încarcă comentariile...
