Aproape un secol s-a perpetuat legenda că nemţii au făcut asta cînd s-au retras, deşi erau informaţii că în primul război mondial nemţii s-au purtat mai degrabă decent cît au stat pe aici, au construit primele closete publice din istoria Olteniei şi aşa mai departe. Mai nou, devotaţii cercetători de la muzeu au găsit în arhive inventarul complet predat de germani la plecare, care a confirmat ceea ce se putea bănui: nu Mackensen a fost de vină. Armata română eliberatoare a jefuit propriul său muzeu.

Ar fi azi altfel? Dacă în România e coruptă încă primăria (deşi DNA a arestat primari pe capete), consiliul judeţean (mai mult de jumătate au ajuns la închisoare, aşa s-a ajuns să fie aleşi descendenţii sau cumnaţii), familiile preşedinţilor (vezi la Băsescu, nu-i ajung degetele pentru toate ramurile familiilor formal şi informal asociate preşedinţiei lui), partidele (nu mai există trezorier care să nu fie inculpat) şi serviciile secrete (mai cu economie, dar au mai umflat cîte un băiat cu comisionul de la STS sau un sereist acoperit cu firmă fruntaşă la contracte de stat), e asta un semn că România e altfel, sau, dimpotrivă, că România e la fel ca la 1918, adică o ţară în care moralitatea publică nu a reuşit niciodată să se impună decît prin figuri izolate?

Ca să fie altfel, faţă de sine şi faţă de alte ţări, România ar trebui să fie excepţională. Ori, ea nu e. România e la fel cu încă optzeci de democraţii tinere profund şi sistematic corupte, unde oricine vine la putere spoliază resursele publice. Nici măcar lipsa ei de evoluţie nu e excepţională. În întreaga lume, numai şapte ţări au progresat în ultimii treizeci şi cinci de ani la un bun control al corupţiei. Ele se alătură celor care au reuşit mai demult – un nucleu format din Scandinavia, Anglia, cîteva foste colonii europene engleze, Olanda… acestea sunt ţările altfel, excepţiile – mai puţin de 50 de ţări din 200 cîte există în total au un bun control al corupţiei.

Blestemul ţărilor care nu reuşesc să fie altfel, care rămîn la fel, oricîte arestări sau lovituri de stat s-ar da, este subiectul cărţii mele În Căutarea Bunei Guvernări. Cum au scăpat alte ţări de corupţie?, tradusă de editura Polirom după originalul apărut la editura Cambridge University Press în 2015. Vedeţi recenziile aici şi un rezumat în engleză aici.

Ce au făcut alţii ca să scape din cercul vicios discutăm marţi seara la şapte la Centrul Ceh din Bucureşti, în organizarea Frontline, unde vă aştept, pe ploaie, dar cu un exemplar cadou, şi pe viitor, cînd îmi mai iau zile libere, în orice universitate din ţară, tot cu cărţi pe gratis.

Pentru că nici una din ţările mele bune, după care am umblat pe cinci continente în ultimii ani, nu a reuşit să fie altfel cu universităţi sau presă coruptă. Nici una. De asta, să începem cu jurnaliştii şi studenţii, prin presă şi universităţi, discuţia despre cum ajungem la ţara curată, că dacă aici nu reuşim, în rest nu se poate face nimic.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată