UPDATE Alexandru Bogdan, fost director în Academia Română, urmărit penal în dosarul înstrăinării terenurilor instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Bogdan, fostul director al fundaţiei Patrimoniu din Academia Română, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru corupţie într-un dosar privind înstrăinarea mai multor terenuri ale Academiei. Printre cei care ar fi beneficiat ilegal de terenuri de la Academie se numără şi omul de afaceri Dan Voiculescu.

UPDATE Potrivit unor documente ale anchetatorilor, „în perioada 2006 - 2010, numitul Bogdan Alexandru şi-a exercitat atribuţiile de preşedinte al fundaţiei în scopul de a favoriza colaboratorii Fundaţiei Patrimoniu, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale şi păgubind astfel Academia Română. Astfel, a fost favorizată printre altele Convenţia de cooperare tehnico-ştiinţifică nr. 3860 din 14.08.2006, încheiată între Fundaţia „Patrimoniu” şi S.C. Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) S.A.”.

Referitor la cinci acte adiţionale, Fundaţia „Patrimoniu” nu avea dreptul să încheie/semneze aceste acte adiţionale, „nu au fost prezentate actele privind autorizarea şi aprobarea încheierii/semnării actelor adiţionale de către preşedintele executiv Alexandru Bogdan, nefiind respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Statutul Fundaţiei ”, mai spun anchetatorii

Procurorii mai precizează că „în baza Convenţiei 3860 din 14 august 2006, completată prin cele cinci acte adiţionale, ar fi fost încheiate cinci contracte de arendare, Contractele nr. 491 din 21 august 2007 şi 4335 din 21 august 2008 fiind încheiate fără respectarea procedurii de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundaţia „Patrimoniu”, procedură prevăzută în Decizia nr. 30 din 6 martie 2008 a Preşedintelui Academiei Române”.

Potrivit anchetatorilor, societăţile care ar fi beneficiat de convenţii de colaborare încheiate cu Fundaţia Patrimoniu şi cu Academia Română ar fi SC Bio Agra SRL, SC Hortimpex Liylan Agro SRL, SC Agrirom SRL, SC Prest Serv International SRL, Asociaţia Familială Butcaru Valentina, SC Midagro SRL, SC Nico Protection Security Group SRL, SC GFA-RO Consultanţă Impex SRL, SC MD Agricola SRL, SC Agrimat Matca SA, SC Pharo Strategy SRL, SC Tascs Contab Grup SRL, SC EVN Windpower Development & Construction SRL, SC Rovexim SRL, LASC Doru, CAB - Lucian Pitaru, SC Carpaţi Modern Furnitura SRL şi SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA.

A fost declanşată urmărirea penală

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Alexandru Bogdan, acesta fiind acuzat de „folosire a influenţei ori autorităţii de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006-2010, academicianul Bogdan şi-ar fi exercitat atribuţiile de preşedinte al fundaţiei în scopul de a favoriza colaboratorii Fundaţiei Patrimoniu, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale.

În acest fel au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor ar fi fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundaţiei „Patrimoniu” şi fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundaţie, conform unei decizii a Preşedintelui Academiei Române.

În urma acestor acţiuni, desfăşurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat, cât şi bugetul instituţiei.

Surse judiciare au precizat că mai multe parcele din terenurile care au fost date in arenda de Fundaţia Patrimoniu din cadrul Academiei Române s-ar afla în proprietatea Grivco.

Alexandru Bogdan s-a prezentat miercuri la DNA, unde a fost audiat de procurori timp de două ore.

Academicianul a declarat la ieşirea din sediu instituţiei că are încredere deplină în modul în care se desfăşoară acestă anchetă şi că are încredere că se va face dreptate în acest caz.

Întrebat dacă a făcut afaceri păguboase cu terenurile Academiei, Alexandru Bogdan a răspuns: „categoric nu", adăugând că are toate documentele.

De asemenea, întrebat dacă a făcut afaceri cu Dan Voiculescu, acesta a evitat să răspundă, precizând că ancheta trebuie lăsată să-şi urmeze cursul.

La audieri va fi chemat şi fostul preşedinte al Academiei Ionel Haiduc. 

Contactat de „Adevărul“, fostul preşedinte Haiduc a declarat că nu a primit încă o hârtie oficială de la DNA privind citarea sa ca martor, dar se aşteaptă să fie chemat la declaraţii. „Eu sunt în Cluj, sunt pensionar, dar voi veni la Bucureşti dacă mă cheamă să dau declaraţii. Eu când am venit Domnul Alexandru Bogdan era deja director la Fundaţia Patrimoni a Academiei, din anul 2005”, a explicat Haiduc.

Fundaţia Patrimoniu, înfiinţată în 2005 pentru administrarea imobilelor Academiei

Fundaţia pentru Patrimoniu a fost înfiinţată în 2005 şi a avut ca principal scop administrarea tuturor bunurilor imobiliare ale Academiei Române. 

Documente scoase la iveală de jurnaliştii de la investigaţiimedia.ro arată legătura de afaceri dintre profesorul Alexandru Bogdan, fostul preşedinte executiv al Fundaţiei, şi companiile lui Dan Voiculescu. 

    

Fundaţia „Patrimoniu", ar fi încheiat în 2007 cu Grivco SA două contracte de arendă pe o perioadă de 20 de ani, potrivit declaraţiilor de interese depuse de Dan Voiculescu de-a lungul anilor. 

Conform documentelor jurnaliştilor de la investigaţiimedia.ro, în 2006 Alexandru Bogdan era administratorul unei firme al cărei acţionar era chiar compania Grivco.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite