Un strop de exotism în plină iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă temperatura de afară, spun specialiştii horticultori, înseamnă griji sporite faţa de plantele de apartament, un ghiveci cochet, cu o azalee înflorită, un bonsai miniatural sau o

Chiar dacă temperatura de afară, spun specialiştii horticultori, înseamnă griji sporite faţa de plantele de apartament, un ghiveci cochet, cu o azalee înflorită, un bonsai miniatural sau o tuia, aşezate nimerit, vor aduce un plus de frumuseţe camerei şi vă vor face să uitaţi de ger şi de vremea mohorâtă de afară. Unele plante, cum ar fi ciclamele, delicatele violete de Parma sau lămâiul, cărora le priesc lumina şi ambianţa răcoroasă, pot sta şi pe balcon sau terasă, dacă acestea sunt bine izolate. Chiar dacă baia nu e un loc propice pentru plante, şi această încăpere poate fi împodobită, ferigile fiind cele mai indicate. Împărăţia plantelor rămâne însă livingul sau sufrageria, unde există destulă lumină, spaţiu şi umiditate. Plantele de apartament au preţuri începând cu 65,18 RON (azalee), 72,22 (dracena), 79,90 (begonia), până la 95,71 RON (crotonul), 138 RON (hortensia) şi 186,21 (bonsaiul). Le puteţi găsi în hypermarketuri la Selgros, Bricostore sau Metro.
Sugestie:
Pentru un somn liniştit, e bine ca în dormitor să nu aveţi plante, pentru că acestea consumă oxigen.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite