Sorin Oprescu a dat startul evenimentelor organizate în Bucureşti de Ziua Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent astăzi în Parcul Cişmigiu, unde Primăria Capitalei organizează Piaţa Statelor Membre UE.

Alături de primarul Capitalei, la eveniment au participat şeful reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, precum şi ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.

„Mă bucur că reusim să organizăm pentru a doua oară acest eveniment şi să serbăm împreună Ziua Europei. Încercăm astfel să aducem la un loc obiceiuri, tradiţii, activităţi şi oferte turistice ale ţărilor europene membre UE şii suntem bucuroşi că 22 de ambasade au răspuns acestei iniţiative a Ministerului Afacerilor Externe, susţinută de Primăria Capitalei. Este bine să fim împreună în această zi, să arătăm unitate şi solidaritate. Consider că România a demonstrat că merită sa fie membra a Uniunii Europene, iar romanii au dovedit că sunt la fel de serioşi şi implicaţi în acest proiect, precum cetăţenii celorlalte state europene. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România, membră demnă a Uniunii Europene“, a declarat primarul Sorin Oprescu.  

image

În parcul Cişmigiu, Primăria Capitalei, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret (PROEDUS) şi Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, organizează un târg al statelor membre UE.

La acest eveniment, alături de reprezentanţi ai Biroului de Informare al Parlamentului European şi Reprezentanta Comisiei Europene în România, vor participa reprezentanţi din 22 de ţări precum Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

Astfel, statele membre participante la acest eveniment vor prezenta vizitatorilor obiceiurile, activităţile şi ofertele lor turistice, precum şi spectacole artistice tradiţionale.

Programul spectacolelor de fanfară - 9 mai

Parcul Unirii

13:30 – Fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ (România)

14:30 – Fanfara The Hussards (Ungaria)

15:30 – Fanfara The Pipe and Drums (Scoţia)

16:30 – Fanfara The Napoleonic Historical Band (Franţa)

17:30 – Fanfara Bersaglieri (Italia)

Parcul Cişmigiu - Foişor

13:30 - Fanfara Bersaglieri (Italia)

14:30 – Fanfara Regimentului 30 Garda „Mihai Viteazul“ (România)

15:30 – Fanfara The Hussards (Ungaria)

16:30 – Fanfara The Pipe and Drums (Scoţia)

17:30 – Fanfara The Napoleonic Historical Band (Franţa)

Parcul Herăstrau  - Foişor

13:30 – Fanfara The Napoleonic Historical Band (Franţa)

14:30 – Fanfara Bersaglieri (Italia)

15:30 – Fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ (România)

16:30 – Fanfara The Hussards (Ungaria)

17:30 – Fanfara The Pipe and Drums (Scoţia)

Piaţa Universităţii - Esplanada cu statui

13:30 – Fanfara The Pipe and Drums (Scoţia)

14:30 – Fanfara The Napoleonic Historical Band (Franţa)

15:30 – Fanfara Bersaglieri (Italia)

16:30 – Fanfara Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul“ (România)

17:30 – Fanfara The Hussards (Ungaria)

Programul  „Piţei Statelor Membre“ – Parcul Cişmigiu

11.30 – 12.00  Moment artistic (România) „Ansamblul Românaşul“

12.00 – 12.30  Moment artistic (Irlanda) STEYSha şi formaţia The Sortde Session

12.30 – 12.45  Moment artistic (Finlanda) – piesă de teatru

12.45 – 13.30  Moment artistic (Italia) – concert „The Shalalalas“

13:30 – 14:00  Moment artistic (Austria) – formaţie toboşari

14:00 – 14:20  Moment artistic Grecia  -  formaţia Appolon Band şi ansamblul de dansuri greceşti Kymata – dansuri din Grecia centrală

14:20 – 14:50  Moment artistic (România)

14.50 – 15.10    Moment artistic Grecia  -  formaţia Appolon Band şi ansamblul  de dansuri greceşti Kymata – dansuri din Creta

15.10 – 15.40   Moment artistic (România)

15.40 - 15.45   Moment artistic (Italia) – Asociaţia Italienilor din România - grupul „Tarantella“

15.45 – 16.05  Moment artistic (Grecia) Ansamblul de dansuri  Kymata şi formaţia  Appolon Banddansuri din Cipru

16.05 – 16.10 Moment artistic (Italia) – Asociaţia Italienilor din România – grupul „Tarantella“

16.10 – 16.40  Moment artistic (Polonia) – trupa de dans „Solonczanka“

16.40 – 17.00    Moment artistic (Grecia) -  formaţia Appolon band si ansamblul de dansuri grecesti Kymata – dansuri de taverna

17.00 – 17.30  Moment artistic (România)

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite