Paştele în Epoca de Aur: enoriaşii se duceau pe furiş la biserică, în timp ce familia Ceauşescu respecta cu rigoare tradiţiile

Cea mai mare sărbătoare creştină, Paştele, a fost întotdeauna un prilej de meditaţie, de rugăciune şi un moment de bucurie. Înainte de 1989 însă, oficial această sărbătoare nu exista, iar regimul încerca de multe ori să „saboteze" Învierea lui Isus. 

Celebrată mâine drept cea mai mare sărbătoare a creştinilor, înainte de 1989 Paştele nu era o sărbătoare recunoscută oficial. Deşi nu era interzisă în mod explicit, existau numeroase modalităţi de "sabotare" a sărbătoririi învierii lui Iisus.

Citește și:
Cum se sărbătorea Paştele la Curţile domnitorilor români, cu secole în urmă

GALERIE FOTO Tradiție bizară de Paște, în comuna La Fierbinţi: Cocoşii primesc binecuvântare în biserică

Regimul comunist încerca să-i ţină ocupaţi pe credincioşi, mulţi oameni fiind chemaţi la lucru în Duminica Paştelui. Se încerca deturnarea tinerilor de la slujba de Înviere prin organizarea în acelaşi timp a unor evenimente sportive, culturale sau distractive - discoteci cu program prelungit, cercuri artistice.

Cu toate că Paştele era o sărbătoare tacită, tolerată de autorităţi, nu există niciun fel de promovare. Ziarele şi televiziunile vremii nu făceau nicio referire la această sărbătoare, care exista doar în calendarul bisericesc şi era celebrată de fiecare, în propriul cămin.

Paştele pe ascuns

Până în 1989, dacă deţineai vreo funcţie de conducere pe la vreo întreprindere sau dacă lucrai în sistemul judiciar ori în Armată nu era bine să fii văzut pe la biserică. Nici „tovarăşelor" nu le era îngăduit să poarte, la serviciu, pandantive în formă de cruce sau să-şi aducă ouă roşii în pacheţelul cu mâncare.

Desigur, asta nu oprea pe cei mai mulţi să sărbătorească. Deşi în număr mai mic decât astăzi, cei mai mulţi oameni mergeau la biserică în noaptea de Înviere, preparau cozonaci şi ouă roşii şi îşi urau tradiţionalele „Hristos a înviat! Adevărat a Înviat". Cu toate că, mai ales în ultima parte a perioadei comuniste, produsele alimentare erau o raritate pe rafturile magazinelor, nu lipseau niciodată ouăle încondeiate şi cozonacul proaspăt cu stafide de la masa de duminică.

Procurarea bucatelor tradiţionale de Paşti era însă o problemă la vremea aceea - cei mai norocoşi fiind cei care locuiau sau aveau rude în zonele rurale; carnea de miel sau ouăle de Paşti erau astfel mai uşor de procurat. Ceilalţi stăteau la cozi şi se declarau mulţumiţi dacă reuşeau „să prindă" pui sau să procure un kilogram în plus de zahăr sau făină.

Tot ce trebuie să ştii despre ouă

Religia fusese eliminată din programa de studiu, iar seminariile şi institutele teologice erau atent supravegheate de către autorităţile comuniste. Unii spun că partidul şi Securitatea puseseră la punct chiar şi un plan de racolare a feţelor bisericeşti pentru a ţine sub control „fenomenul". Dar în pofida măsurilor de izolare a clericilor şi a lăcaşelor de cult, românii nu au pierdut contactul cu Biserica. Anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au demonstrat setea oamenilor de a-şi asigura libertatea religioasă.

Ceauşeştii, oamenii tradiţiei

Pe de altă parte, ironia sorţii a făcut ca mulţi dintre liderii comunişti, şi mai ales părinţii şi copiii lor, să respecte - în ascuns, ce-i drept - obiceiurile creştine. Potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969).

Într-un mod tacit, chiar şi nomenclaturiştii cei mai convinşi respectau tradiţiile. Potrivit gandul.info, de Paşti, Ceauşeştii ciocneau ouă încondeiate la mănăstirea Agapia. Astfel, în amintirea fostului administrator al palatelor şi locuinţelor ceauşiste, Camil Roguski, „părinţii comunişti" ai României, cei care încercau să respingă obiceiurile religioase a unui popor majoritar ortodox, ciocneau ouă, iar tradiţionalul cozonac nu le lipsea de pe masă.

"Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. S-au născut ţărani, au trăit ca nişte ţărani şi au murit ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile - de Paşti, de Crăciun - în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. Alături de ouă decorative aşezau multe fructe decorative", îşi aminteşte Roguski.

Întâlnirea familiei Ceauşescu nu era una fastuoasă. Numai membrii familiei erau invitaţi iar totul se desfăşura într-un anume respect ţărănesc. "În casele lor nu intra nimeni altcineva decât familia. Ei, părinţii, copiii şi nepoţii. Nici chiar soţia lui Valentin nu intra", îşi mai aminteşte Camil Roguski.

Zoia Ceauşescu ţinea post

De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.

O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu"): „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii."

Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.

«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide", îşi aminteşte Suzana Andreiaş.