Plecaţi de acasă de sărbători? Poliţia vă spune ce aveţi de făcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecaţi de acasă de sărbători? Apelaţi la un prieten sau la un vecin de încredere care să vă supravegheze locuinţa cât timp lipsiţi de acasă şi lăsaţi-i un număr de contact la care vă poate găsi. Este recomandarea poliţiei, care vine cu sfaturi ce aveţi de făcut pentru a  preveni furturile din locuinţe, transmite IPN.

Direcţia de Politie a municipiului Chişinău atenţionează populaţia că în această perioadă persoanele predispuse la acte de huliganism vor profita de lipsa proprietarilor de acasă şi de neatenţia lor.

Nu credeţi persoanelor care încearcă să le vândă veselă, detergenţi, bijuterii şi alte lucruri! Este un alt sfat al poliţiei, întrucât pretinşii vânzători vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura.

Copiii trebuie instruiţi cum să acţioneze când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu părinţii şi că au venit după cheile locuinţei sau după bunuri materiale din casă.

Proprietarii care au apartamente la parter sau case particulare sunt sfătuiţi să nu lase pe timp de noapte geamuri deschise. Este recomandată montarea grilajului metalic sau a sistemelor de alarmă la ferestrele expuse pericolului de escaladare.

Cânt aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi atenţie persoanelor cu comportament suspect din preajmă. E bine să pregătiţi banii pentru achitarea călătoriei înainte de a urca în transport. Banii nu trebuie păstraţi în buzunarele din spate şi nici geanta pe umăr.

În caz de infracţiune sau contravenţie, urmează a fi sesizat serviciul specializat 902.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite