Revista Presei: „ Nicolas Sarkozy va cere excluderea ţărilor din spaţiul Schengen“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operaţiune de recuperare a cadavrelor la Fukushima, Nicolas Sarkozy va cere excluderea ţărilor din spaţiul Schengen, ONU anunţă că populaţia lumii va ajunge la 7 miliarde pe 31 octombrie, Varianta oficială se schimbă: Bin Laden nu era înarmat când a fost omorât acestea sunt principalele subiecte de astăzi.

„Operaţiune de recuperare a cadavrelor la Fukushima“, anunţă PublikaTV. Forţele de autoapărare din Japonia au lansat o operaţiune amplă de recuperare a cadavrelor din apropierea centralei avariate de la Fukushima. Aproximativ 560 de persoane vor căuta printre dărămături resturi umane, pe o rază de 10 de kilometri, în jurul instalaţiei nucleare.

„Nicolas Sarkozy va cere excluderea ţărilor din spaţiul Schengen“ este un alt subiect anunţat de Publika. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, vrea ca o ţară care dovedeşte o administrare ineficientă a frontierelor să poată fi exclusă din spaţiul Schengen. Potrivit cotidianului L'Experss, propunerea Franţei va fi înaintată Consiliului european.

„ONU anunţă că populaţia lumii va ajunge la 7 miliarde pe 31 octombrie“, scrie ziarului Timpul. Potrivit unui raport ONU dat publicului marţi, se estimează ca populaţia lumii să ajungă la 7 miliarde de persoane în data de 31 octombrie, iar la sfârşitul secolului, planeta va avea mai mult de 10 miliarde de locuitori.

„Varianta oficială se schimbă: Bin Laden nu era înarmat când a fost omorât“, mai scrie Timpul. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a anunţat că Osama Bin Laden nu era înarmat atunci când forţele americane au pătruns în reşedinţa sa şi l-au omorât, însă a opus rezistenţă. Luni Casa Albă susţinea exact opusul: liderul Al Qaida avea asupra sa o armă. Potrivit unor noi informaţii pe care le-a dezvăluit Jay Carney, membrii Navy Seal au verificat pe rând cele trei etaje din vilă în care locuia Osama Bin Laden împreună cu familia sa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite