VIDEO Explicaţia lui Igor Dodon de ce Mihai Eminescu este moldovean şi nu poate fi numit român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Însoţit de consilierii prezidenţiali, Igor Dodon a depus flori marţi, 15 ianuarie, la bustul marelui poet Mihai Eminescu, de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naşterea scriitorului. Tradiţional, preşedintele ţării a accentuat că Mihai Eminescu este moldovean şi nu român.

„Ştiu că sunt discuţii moldovean sau român. S-a născut moldovean, în Moldova. A plecat din viaţă în România, deoarece acea parte a teritoriului a devenit parte a României”, a declarat Igor Dodon.

Întrebat de un jurnalist în ce limbă a scris Mihai Eminescu, română sau moldovenească, Dodon a răspuns: „S-a născut moldovean, a decedat român”.

Şeful statului a spus că este „ferm convins” că Eminescu „este un clasic al nostru, al tuturor şi trebuie să ţinem minte acest lucru, să învăţăm opera sa”.

„Eu îmi amintesc că atunci când eram student la universitate chiar încercam şi în franceză să traduc ceva din Luceafărul”, a adăugat Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite