Partidul Pro Moldova, înregistrat oficial la Ministerul Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a anunţat luni, 22 iunie, că Partidul Pro Moldova a fost înregistrat oficial la Ministerul Justiţiei.

„Au fost colectate mai mult de 6.000 de semnături, au fost constituite 23 de organizaţii teritoriale, iar la începutul lunii iunie, noi am organizat Congresul de constituire”, a afirmat Andrian Candu într-o conferinţă de presă.

Candu a comunicat că noua formaţiunea este „un partid modern de centru-dreapta care crede că Moldova poate şi va reuşi să iasă din acest cataclism cauzat de pierderea valorilor şi promovarea nulităţilor”.

„Pledăm pentru reanimarea tradiţiilor noastre strămoşeşti, împregnate cu note de tehnologii avansate şi bune practici de guvernare. Ne adresăm oamenilor activi, care sunt dezamăgiţi de felul în care se guvernează în ultimele decenii: suntem partidul cetăţenilor care mucnesc, cred în drepturile lor şi cred că ţara deja astăzi poate fi mai prosperă şi mai unită. Dacă vom realiza împreună problemele şi vom înceta să ne batem, cu siguranţă vom reuşi”, a declarat Andrian Candu.

Potrivit lui, „Pro Moldova a apărut în contextul unei crize morale, economice şi sanitare profunde”. 

„Ţara este administrată de persoane fără verticalitate, fără viziune şi în interesul unui singur personaj. Guvernul şi Parlamentul au fost transformate în instrumente de luptă politică, fiind excluse din procesul de luate a deciziilor, iar R. Moldova a ajuns în izolare internaţională”, a mai spus deputatul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite