Dodon, după întrevederea cu Krasnoselskii: Sper că în luna mai vom avea următoarea întâlnire VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO president.gospmr.ru
FOTO president.gospmr.ru

Preşedintele Dodon a prezentat joi, 30 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele întrevederii cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii. Oficialii s-au întâlnt la Reşedinţa de Stat de la Holercani, Dubăsari.

Potrivit lui Dodon, au fost abordare mai multe subiecte, însă care pot fi sistematizate în trei grupe.

Probleme care au început a fi soluţionate de Tiraspol

„Am discutat despre pachetul acţiuni şi şirul de întrebări care au fost puse în discuţii pe parcursul ultimelor opt luni şi care rezultă inclusiv din procesul verbal semnat la Berlin. Este vorba de soluţionarea problemelor concrete cu care se ciocnesc locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a declarat şeful statului.

El a menţionat că de la ultima întrevedere cu Krasnoselskii, din 4 ianuarie 2017, administraţia de la Tiraspol a început a întreprinde acţiuni concrete.

„Este vorba de simplificarea procedurii de trecere pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dreapta Nistrului şi doresc să meargă în regiunea transnistreană”, a subliniat preşedintele.

Alţi paşi concreţi la care se referă Igor Dodon sunt şi buna funcţionare a şcolilor de limbă română din Transnistria, dar şi încetarea urmăririi penale pe numele a zece funcţionari din Republica Moldova, printre care un fost prima de Varniţa.

Şeful statului spune că sunt şi probleme mai dificile care necesită soluţii. De exemplu, recunoaşterea numerelor de înmatriculare transnistrene, probleme legate de telefonia fixă şi mobilă.

Instalarea controlului comun moldo-ucrainean pe teritoriul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu regiunea transnistreană

„Domnul Krasnoselskii şi-a exprimat îngrijorarea că odată cu implementarea acestor puncte, acestui control, ar avea de suferit bugetul regiunii transnistrene, al agenţilor economici cât şi persoanelor fizice. Noi am luat act de aceste îngrijorări, am ascultat opinia şi am luat decizia ca experţii din cadrul Aparatului preşedintelui, în special doamna Elena Gorelova, pe parcursul următoarelor săptămâni să facă o evaluare foarte clară a posibililor riscuri economice. Dacă este necesar să luăm anumite decizii ca agenţii economici să nu aibă de suferit, astfel de decizii noi vom propune, dacă e necesar şi iniţiative legislative”, a precizat Dodon. 

Proiecte comune de infrastructură pentru ambele maluri ale Nistrului

„Am convenit la două iniţiative. Împreună cu domnul Krasnoselskii, în timpul cel mai apropiat ne vom adresa către donatori, partenerii noştri internaţionali cu propunerea de a susţine financiar reabilitarea a două trasee internaţioanale, M14 şi M21. Ne propunem de comun acord, în interesul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului să găsim resurse să ne ajute să reparăm aceste două autostrăzi. Al doilea proiect important ţine de râul Nistru. Cunoaştem problemele ecologice. Am convenit ca împreună să depistăm surse pentru a salva râul Nistru”, a adăugat Dodon.

Preşedintele speră că în luna mai va avea loc următoare întrevedere pentru a analiza procesul de implementare a problemelor abordate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite