Curtea Constituţională a respins sesizarea privind raportul Comisiei de anchetă în cazul Pădurea Domnească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii au respins sesizarea avocatului parlamentar FOTO Dumitru Goncear
Judecătorii au respins sesizarea avocatului parlamentar FOTO Dumitru Goncear

Curtea Constituţională a respins sesizarea avocatului parlamentar Tudor Lazăr, privind legitimitatea unor articole din hotărârea Parlamentului, adoptată după examinarea raportului Comisiei de anchetă, creată pentru elucidarea cazul Pădurea Domnească.

Curtea a decis că raportul Comisiei parlamentare de anchetă nu conţine norme de drept, nu produce efecte juridice şi, din aceste considerente, nu poate fi supus controlului constituţionalităţii. 

În acelaşi timp, prevederile acestui raport nu vor fi obligatorii pentru Procuratura Generală, Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor.

Curtea Constituţională a ţinut totodată să atargă atenţia că citarea unui judecător, procuror în faţa unei Comisii parlamentare de anchetă încalcă dispoziţiile constituţionale care stabilesc separaţia puterilor în stat, independenţa judecătorilor şi procurorilor şi supunerea numai legii.

Magistraţii au mai comunicat că este inadmisibil de a cita persoane bănuite sau învinuite în dosarele penale şi a le audia în cadrul Comisiei de anchetă, pentru că în acest caz se încalcă dreptul la tăcere şi prezumţia nevinovăţiei.

La începutul acestui an, liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a declarat că procurorul general de atunci, Valeriu Zubco, ar fi împuşcat mortal o persoană, în timpul unei vânători la care au participat judecători şi procurori. 

La scurt timp de la apariţia scandalului, au început să cadă primele capete. Valeriu Zubco a fost demis din funcţie, pentru că ar fi muşamalizat cazul. 

A fost recunoscut vinovat şi pus sub urmărire şi fostul magistrat al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu. 

În aceeaşi perioadă, a fost constituită o comisie parlamentară, care să ancheteze modul în care a fost instrumentat cazul privind partida de vânătoare în urma căreia a fost ucis omul de afaceri Sorin Paciu. Una din concluziile raportului Comisiei a fost că vânătoarea de la finele lunii decembrie a fost ilegală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite