Analiză. Noile tendinţe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancţiunile occidentale şi arma energetică rusească
0
În Occident prevalează ideea că intensificarea sancţiunilor, alături de înarmarea Ucrainei, sunt practic unicele remedii eficiente pentru a opri războiul. Negocierea unei păci ruso-ucrainene pare a fi irealizabilă cât timp nu este dorită de ambele părţi în aceeaşi măsură şi în condiţii mutual acceptabile.
Agresiunea militară rusească împotriva Ucrainei a intrat în a treia lună şi, totodată, într-o fază diferită de manifestare în teren. Succesul rezistenţei ucrainene nu permite Rusiei să obţină o victorie, dar nici să mizeze pe un acord de pace impus asupra părţii ucrainene. În viziunea Moscovei o pace acceptabilă trebuie să se soldeze cu subminarea suveranităţii ucrainene în materie de securitate şi apărare, pe de o parte, şi cu diluarea identităţii ucrainene prin solicitarea unui statut special pentru limba rusă în Ucraina, pe de altă parte. În dezacord cu termenii propuşi pentru pace, dar şi puternic consternat de atrocităţile comise de armata rusă împotriva civililor, Kievul este într-o poziţie extrem de delicată în legătură cu negocierea unui armistiţiu de încetare a focului. Atât în Kiev, cât şi în Occident, se cristalizează o dorinţă crescândă de a înfrânge Rusia în război şi a o impune să-şi retragă forţele.
Deşi sancţiunile aplicate până acum au început să slăbească statul rus şi îşi vor face efectul tot mai mult pe termen scurt şi mediu (disfuncţii de ordin tehnologic, stagnarea exporturilor etc.), regimul lui Vladimir Putin denotă o anumită doză de rezilienţă. Are loc o reorientare graduală a exporturilor de resurse energetice, statul oferă subsidii pentru a înlocui importurile occidentale cu producţie autohtonă, iar sistemul financiar recurge la instrumente noi pentru a putea opera la nivel naţional şi chiar regional. Chiar dacă din cauza sancţiunilor companiilor ruseşti întâmpină dificultăţi să se răsplătească în faţa creditorilor străini, riscul neîndeplinirii obligaţiilor (“default”) sunt de natură tehnică şi politizată. Or, companiile au bani să-şi plătească datoriile, dar nu o pot face, deoarece toate canalele financiare sunt paralizate de sancţiuni.
Actuala dinamică a războiului ucraineano-rus se menţine, dar eventualitatea deschiderii altor „fronturi” pot produce schimbări de situaţie. Anume din acest considerent, destabilizarea regiunii transnistrene din Moldova (EESC, Aprilie 2022) a provocat un val de agitaţie şi sentimente pesimiste vizavi de posibilitatea extinderii războiului din Ucraina asupra Moldovei. În realitate, angajarea regiunii transnistrene în acţiunile militare de partea Rusiei cuprinde o multitudine de riscuri pentru regiunea separatistă, dar şi pentru interesele strategice ruseşti din Moldova pe termen lung. Atacarea Ucrainei dinspre regiunea Transnistreană este un scenariu care nu poate fi exclus în mod definitiv, dar acesta necesită ca armata rusă să ajungă până în Transnistria pe cale terestră. Deşi Rusia întâmpină dificultăţi în traversarea regiunii Mikolaiv, aceasta atacă activ infrastructura critică din Odesa, precum este cazul avarierii pistei de aterizare-decolare a aeroportului din Odesa. Deschiderea “frontului transnistrean” poate fi prevenită, dacă Ucraina este susţinută urgent cu armament modern. Totodată, deşi nu este prioritatea campaniei militare a Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova trebuie să analizeze cu seriozitate eventualitatea unei escaladări, ceea ce ar necesita nişte pregătiri minime a capacităţilor de apărare ale ţării.
Trei tendinţe majore noi
În timp ce partea ucraineană capătă mai multă încredere şi potenţial militar ca să riposteze, Rusia îşi ajustează apetitul geopolitic vizavi de obiectivele minime şi maxime. În asemenea condiţii, un acord de pace nefavorabil, cu scopul de a termina războiul, nu mai este acceptabil pentru Kiev. Contrar reticenţei ucrainene, Moscova vrea “o pace” în baza unor termeni trasaţi pe potriva intereselor sale. Totuşi, faţă de aşteptările iniţiale ale Rusiei de a sparge repede rezistenţa ucraineană până la finele lunii martie, războiul se prelungeşte în luna mai, însă cu cel puţin trei tendinţe majore noi:
În primul rând, partea ucraineană a reluat controlul asupra regiunilor din jurul capitalei, elucidând atrocităţile comise de armata rusă, care, în momentul de faţă, sunt calificabile drept crime de război. Altfel spus, Ucraina este capabilă să-şi reinstaureze controlul, deocamdată, în unele regiuni ale ţării. Acest lucru a determinat ca, una după alta, ambasadele occidentale să-şi reia activitatea. Astfel, viaţa a început, gradual, să revină la o anumită normalitate, pe teritoriul controlat de autorităţile constituţionale. Totodată, riscul de atac aerian rusesc s-a permanentizat şi generalizat. Rachetele ruseşti pot lovi în orice obiectiv, indiferent că este civil sau militar, în orice moment şi în orice colţ al Ucrainei. Riscul înalt de insecuritate pe tot teritoriul ucrainean are efecte economice, aparte de ocupaţia propriu-zisă a regiunilor din sudul ţării. În asemenea condiţii, economia Ucrainei s-ar putea contracta cu cel puţin 50% sau de aproape 5 ori mai mult decât cea a Rusiei sub efectul sancţiunilor.
Al doilea aspect unde schimbarea a fost vizibilă constituie revizuirea priorităţilor ruseşti. Astfel, capitularea Kievului prin încercuirea fizică şi avansarea pe teren a decăzut drept obiectiv major şi imediat. Pe de o parte, rezistenţa ucraineană, combinată cu asistenţa militară occidentală în creştere, şi, pe de altă parte, ambiţiile militare ruseşti exagerate, au determinat eşecul tactic al Rusiei legat de căderea Kievului. În consecinţă, tot potenţialul agresiunii ruseşti a fost concentrat pe ocuparea sud-estului şi sud-vestului Ucrainei, precum şi consolidarea prezenţei ruseşti în teritoriile sudice deja ocupate. Acest lucru s-a convertit dintr-un obiectiv paralel, urmărit anterior împreună cu capitularea Kievului, într-un obiectiv prioritar. Prin urmare, autorităţile ucrainene au început să suspecteze tentativa Moscovei de a organiza referendumuri ilegale, similare celui folosit ca pretext pentru anexarea Crimeii în 2014. Prin acest intermediu s-ar dori transferarea puterii politice către instituţii paralele subordonate Rusiei, cu o putere administrativă efectivă pe teren. Deocamdată, scenariul unor referendumuri în Zaporojie şi Herson, nu s-au adeverit, dar probabilitatea lor se menţine. Controlul rusesc asupra ieşirii la Marea Azov, dar şi limitarea parţială a accesului la Marea Neagă, a fost confirmată de decizia oficială a Kievului de a suspenda activitatea porturilor, sub administraţie ucraineană, de pe teritoriile ocupate din Mariupol, Berdyansk, Skadovsk şi Herson, până la de-ocupare. Simultan, Rusia a demarat procesul de introducere a rublei în Herson, începând cu luna mai, cu eliminarea hrivnei la finele verii în 2022. Anexarea Hersonului la „zona rublei” a fost precedată de facilitarea tehnică a transmisiunii posturilor TV ruseşti (Pravda.com, Martie 2022). Ambele iniţiative urmăresc scopul de a aprofunda ocupaţia şi a reduce opoziţia anti-rusească civilă în rândul populaţiei locale.
Cea de-a treia tendinţă ţine de iniţierea procedurilor legale în SUA ce ar permite confiscarea surselor financiare ale cetăţenilor ruşi (cleptocraţi etc.), îngheţate ca urmare a sancţiunilor, şi acordarea lor părţii ucrainene cu scop de remediere a pagubelor cauzate de agresiunea militară rusească (WhiteHouse, Aprilie 2022). Numai în SUA, sechestrul a fost pus pe proprietăţi în valoare de 1 miliard de dolari (locuinţe, elicoptere, etc.), iar conturile bancare îngheţate se referă la sute de milioane de dolari. Dacă modelul american este preluat de statele UE, atunci cifra resurselor financiare ce ar putea fi confiscate şi deposedate ar depăşi 30 miliarde de dolari. Cu toate acestea, iniţiativa americană nu vizează cele circa 300 miliarde de dolari îngheţaţi, care reprezintă rezervele financiare externe ale Băncii Centrale Ruse. În orice caz, partea ucraineană este determinată să dezvolte un mecanism legal ce ar împuternici Kievul să obţină controlul asupra averii părţii ruse aflate sub sechestru, indiferent că aparţine elitelor sau guvernului rus. Conform anumitor estimări, ar fi nevoie de aproape 7 miliarde de dolari lunar pentru a menţine funcţional statul ucrainean pe perioada de război şi cel puţin 500 miliarde dolari pentru reconstrucţia postbelică (NYT, April 2022). Autorităţile ruse au semnalat că vor veni cu contra-măsuri, dacă averilor ruşilor vor fi confiscate şi transferate în folosul Ucrainei. Mai precis, speakerul Dumei ruse Veaceslav Volodyn a speculat cu idea că Rusia ar trebui să confişte averile companiilor şi cetăţenilor din „statele neprietenoase” (Kommersant, Aprilie 2022), instituită în martie şi care numără 48 de ţări. Până în prezent, autorităţile ruse au blocat resursele financiare ale investitorilor străini din aceste ţări, care ar constitui circa 500 miliarde de dolari. E cert faptul că Rusia va considera legitimă confiscarea averii investitorilor occidentali, ceea ce va deteriora relaţiile sale cu Occidentul pe termen scurt şi mediu.
Cel de-al „şaselea pachet” de sancţiuni şi răzbunarea energetică a Rusiei
Intensificarea sancţiunilor europene împotriva Rusiei este practic inevitabilă. Există câteva motive care fac ca regimul sancţiunilor să fie înăsprit. Primo, primele cinci pachete de sancţiuni (IPN, Martie 2022) au produs anumite efecte, dar acestea au fost insuficiente pentru a slăbi maşinăria de război a Rusiei. Economia rusă se ajustează, iar populaţia manifestă solidaritate cu regimului Putin. Segundo, noile sancţiuni urmează să fie mai tăioase. Acestea vizează limitarea graduală a importurilor de petrol din Rusia, urmată de renunţarea definitivă la acestea începând cu 2023 (Bloomberg, Aprilie 2022). UE este acuzată de faptul că ar fi contribuit la bugetul rusesc prin achiziţionarea resurselor energetice, care de la începutul războiului din Ucraina i-ar fi furnizat circa 44 miliarde de euro. Doar în urma achiziţiei de petrol, Rusia primeşte de la statele UE circa 285 milioane dolari zilnic. Introducerea embargoului asupra petrolului rusesc ar lovi în veniturile bugetare ale Rusiei. Totodată, acest lucru ar forţa statele UE să întreprindă măsuri concrete pentru a diminua dependenţa energetică faţă de Moscova, în conformitate cu aspiraţiile preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen de a pune capăt „erei resurselor energetice ruseşti în Europa”. Intenţia UE este ca, împreună cu SUA şi celelalte state G7, să instituie un embargo global împotriva Rusiei, lucru care poate deveni posibil dacă sunt aplicate „sancţiuni secundare” (modalităţi de penalizare a ţărilor terţe pentru procurarea resurselor energetice ruseşti). Tertio, sancţiunile din următorul val, cel de-al şaselea, prevăd măsuri mai restrictive aplicate de UE vizavi de băncile de importanţă sistemică pentru sectorul financiar rus, precum Sberbank (37% din sector), care urmează să fie deconectate de la sistemul internaţional de transferuri SWIFT. Noul pachet va include „sancţiuni inteligente” pentru a diminua impactul negativ asupra economiei europene. Totuşi, acestea nu vor viza sectorul gazelor, unde există opoziţie din partea Germaniei, Austriei şi Ungariei, ale căror gospodării şi companii depind de importurile de gaz rusesc, la un preţ mai accesibil, bazat pe contracte pe termen lung.
Statele UE nu pot să renunţe în mod automat la gazul rusesc, ca şi în cazul petrolului şi al cărbunelui, fără a-şi asuma costuri majore de ordin economic şi socio-politic. Chiar dacă demontarea dependenţei energetice faţă de Rusia este în plin proces de derulare, acesta este treptat. Între timp Rusia a introdus un nou mecanism pentru achitarea pentru gazul rusesc, care trebuie să fie efectuată în ruble. Polonia şi Bulgaria au renunţat să facă acest lucru şi au fost deconectate de la livrarea de gaze la finele lui aprilie. Cele două state au primit ajutor, prin intermediul interconexiuni, de la alte statelor UE, datorită principiului de solidaritate. UE a solicitat statelor membre să asigure umplerea depozitelor de gaz natural în proporţie de 80% până în luna noiembrie 2022 şi până la 90% din capacităţile de stocare începând cu 2023 (EuroActiv, Aprilie 2022). Totodată, Bruxelles-ul a lansat Platforma de Achiziţie Unică a gazului natural, gazului lichefiat şi hidrogenului, care va fi folosită pentru a mobiliza eforturile, inclusiv cu ajutorul Grupului de lucru SUA-UE pentru securitatea energetică (lansat în martie 2022), pentru a procura gaz pentru iarna 2022-23.
Rusia a declarat că 10 companii din lista statelor neprietenoase ar fi fost de acord să plătească în ruble. Se pare însă că neexecutarea noii formule de achitare a gazului în ruble este de fapt folosită ca un pretext pentru a penaliza ţările care aplică sancţiuni împotriva Rusiei. Problemele cu livrarea gazelor sporeşte preţul pe piaţă, ceea face posibil ca Rusia, vânzând mai puţin gaz, să obţină oricum venituri ridicate. În paralel, partea rusă majorează exportul de gaze către pieţe alternative, în graba de a diversifica şi reduce dependenţa de veniturile parvenite de la consumatorii europeni. Astfel, în primele patru luni ale anului 2022, Gazprom a livrat Chinei cu 60 de puncte procentuale mai mult decât pentru aceeaşi perioadă în 2021. În timpul vizitei lui Putin în China în februarie 2022 a fost semnat al doilea contract gazier pe termen lung, care va spori volumul de gaz furnizat Chinei până la 48 miliarde m3 anual. Totuşi, spre deosebire de veniturile obţinute pe piaţa europene, preţul oferit Chinei pe termen lung este de câteva ori mai mic decât cel achitat în prezent de statele UE. Rusia însă este convinsă că decuplarea energetică pe care UE o intenţionează va lovi în interesele economice europene. Moscova intuieşte că UE va trebui să facă faţă unor consecinţe de ordin socio-politic, materializate prin proteste anti-guvernamentale, şi economic, caracterizate prin menţinerea cotelor înalte la preţurile pentru surse energetice, care, în final, pe termen scurt şi mediu favorizează partea rusă. Pe termen lung, eliminarea dependenţei de Rusia va deveni un atu geopolitic şi o investiţie în suveranitatea strategică a UE. Dar atingerea acestui obiectiv va implica costuri şi multiple episoade de răzbunare din partea Moscovei.
În loc de concluzii
În Occident prevalează ideea că intensificarea sancţiunilor, alături de înarmarea Ucrainei, sunt practic unicele remedii eficiente pentru a opri războiul. Negocierea unei păci ruso-ucrainene pare a fi irealizabilă cât timp nu este dorită de ambele părţi în aceeaşi măsură şi în condiţii mutual acceptabile. Această situaţie sporeşte ambiguitatea calendarului privind sfârşitul războiului.
În timp ce UE planifică introducerea unui nou pachet de sancţiuni pentru a pedepsi Rusia pentru agresiunea împotriva Ucrainei, partea rusă se pregăteşte să folosească unicul instrument viabil de care dispune, cel energetic, pentru a se răzbuna. În acest sens, Rusia foloseşte drept pretext noul mecanism de achitare pentru gaz în ruble.
Menţinerea gazului natural la preţuri ridicate şi eventualele nemulţumiri socio-politice de proporţii în Europa, cel mai degrabă în a doua jumătate a anului, pare a fi miza principală a Rusiei. Cu toate acestea, dacă UE reuşeşte să procure gaz la preţuri acceptabile, atunci va reuşi să asigure o tranziţie, mai puţin violentă, la un sector energetic eliberat de sub dominaţia factorului geopolitic rusesc.
Analiză realizată de Dionis Cenuşa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varşovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relaţiile UE-Moldova, politica externă a UE şi Rusia, migraţia şi securitatea energetică.
Se încarcă comentariile...
