Persoanele juridice vor prezenta declaraţiile privind impozitul pe venit până la 27 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, sunt obligate să prezinte declaraţiile privind impozitul pe venit pentru anul 2016 până în data de 27 martie anul curent. Aceasta se referă şi la întreprinderile individuale şi gospodăriile ţărăneşti, potrivit Olgăi Golban, şefă de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

Serviciul Fiscal de Stat a extins cu două ore, în zilele de 22-24 martie, programul de lucru al angajaţilor antrenaţi în procesul de recepţionare a declaraţiilor. Astfel, persoanele juridice vor avea posibilitatea să prezinte declaraţiile până la ora 19.00. Ziua de 25 martie (sâmbătă) va fi lucrătoare, cu program până la 17.00, iar pe data de 26 martie (duminică) oficiile SFS vor activa până la 13.00. Ziua de 27 martie este stabilită drept ultima zi de prezentare a declaraţiilor de către persoanele juridice.

Pentru persoanele fizice, potrivit legii, data limită de prezentare a declaraţiilor este 30 aprilie. SFS a stabilit că 29 şi 30 aprilie (sâmbătă şi duminică) să fie zile de muncă, cu program între  08.00-17.00. Iar ultima zi de prezentare a declaraţiilor în acest an va fi 2 mai, 1 mai fiind oficial zi liberă.

Persoanele fizice pot accesa serviciul „declaraţie pre completată” (din datele de care dispune Fiscul), care le va ajuta să completeze mai uşor declaraţia privind impozitul pe venit.

Olga Golban a specificat că asemenea venituri precum sunt dividendele, royalty şi cele obţinute de la vânzarea producţiei agricole nu vor fi trecute în declaraţie, aceste fiind impozitate final la sursa de plată.

Pentru neprezentarea declaraţiei privind impozitul pe venit se aplică o amendă în sumă de 1000 lei, iar pentru prezentarea tardivă a declaraţiei amenda este de 200 lei. Prezentarea în declaraţie a unor informaţii neautentice implică o sancţiune de 1000 lei şi poate să fie aplicată şi o amendă de circa 30% din suma venitului impozabil tăinuit de contribuabil.

În campania precedentă au fost prezentate 260 de mii de declaraţii, dintre care circa 170 de mii de către persoanele fizice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite