Exporturile din Moldova, în creştere în prima jumătate a anului
0În prima jumătate a anului, exporturile de mărfuri au fost realizate în volum de peste 1,3 miliarde de dolari. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, cifra este mai mare cu aproape 28% faţă de perioada similară a anului trecut. În luna iunie, s-au exportat mărfuri de peste 214 milioane de dolari, cu 4% mai puţin faţă de luna precedentă, dar cu 25,2% mai mult decât în iunie 2017, transmite IPN.
Astfel, în şase luni, exporturile de mărfuri autohtone au depăşit valoarea de 877 de milioane de dolari, fiind în creştere cu 35,1% faţă de ianuarie-iunie 2017. Reexporturile au însumat 438 de milioane de dolari, majorându-se cu 15,6% comparativ cu ianuarie-iunie 2017.
Exporturile destinate ţărilor UE au însumat peste 900 de milioane de dolari, deţinând o cotă de 68,5% în totalul exporturilor. Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 15,8% şi corespunde unei valori de peste 208 milioane de dolari.
Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-iunie 2018, comparativ cu perioada similară din anul 2017, relevă majorarea exporturilor în România (+38,2%), Polonia (+37,2%), Ucraina (+29,6%), Austria (+46,7%), Grecia (+51,7%), Republica Cehă (+37,9%), SUA (+33,3%), Georgia (+31,6%), China (+34,9%), Belgia (+27,5%), Cipru (+45,4%) etc. În acelaşi timp, s-au redus livrările în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-29,3%), Federaţia Rusă (-7,8%), Belarus (-14,3%), Bulgaria (-18,2%) etc.
În perioada de referinţă, s-au marcat creşteri la exporturile de maşini şi aparate electrice, legume şi fructe, cereale şi preparate pe bază de cereale, îmbrăcăminte şi accesorii, grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, mobilă, băuturi alcoolice şi nealcoolice, produse medicinale şi farmaceutice, hrană destinată animalelor etc. În acelaşi timp, s-au micşorat exporturile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere, fire, ţesături, articole textile şi produse conexe, uleiuri esenţiale, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare, carne şi preparate din carne, produse lactate şi ouă.