Rep. Moldova. Gazul consumat până pe 1 noiembrie va fi plătit la tariful vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aragaz

Volumul de gaze naturale consumat până pe 1 noiembrie şi care nu a fost inclus spre facturare consumatorilor casnici pentru luna octombrie, urmează să fie determinat de operatorul sistemului de distribuţie şi facturat la preţul în vigoare pe parcursul perioadei de consum de facto.

 Şi anume la preţul aplicat până la sfârşitul lunii octombrie – 4 298 lei pentru o mie de metri cubi plus 8% TVA, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al companiei „Moldovagaz”.

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat recent preţuri noi pentru furnizarea gazelor naturale de către „Moldovagaz”, care vor fi aplicate începând cu data de 1 noiembrie 2021.

Potrivit „Moldovagaz”, drept bază pentru emiterea facturii de plată pentru gaze naturale servesc preţurile reglementate în vigoare pe parcursul perioadei de facturare şi indicaţiile echipamentului de măsurare. Astfel, furnizorul emite facturi de plată pentru gaze naturale în baza indiciilor echipamentului de măsurare înregistraţi până la data intrării in vigoare a noului preţ la gaze naturale sau, în condiţia lipsei acestora, a consumului mediu zilnic, determinat de operatorul de sistem.

Republica Moldova achită companiei ruseşti „Gazprom” pentru luna noiembrie un preţ de achiziţie de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi. În baza acestui preţ, ANRE a acceptat tariful stabilit de „Moldovagaz” de 11,08 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Pentru a ajuta cetăţenii să facă faţă poverii facturilor, Guvernul a venit cu compensaţii pentru consumatorii casnici. Acestea vor fi acordate în funcţie de venituri şi în funcţie de volumele consumate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite