Plahotniuc, despre începutul carierei sale în business: Am încercat afacerea cu sălile video, apoi am trecut la o tipografie
0
Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a publicat pe blogu lpersonal mai multe date despre trecutul său. Acesta susţine că s-a format ca om de afaceri abia în anul 2001, atunci când i s-ar fi propus să dezvolte întreprinderea Petrom din Moldova.
„Am încercat şi afacerea pe care o practicau mulţi moldoveni la vremea respectivă, cea cu sălile video, apoi am trecut la prima mea afacere serioasă – o tipografie, în care am investit multă energie şi a fost prima afacere care îmi aducea venituri bune şi constante, tipăream etichete pentru mai multe vinării din Moldova şi de peste hotare, iar la un moment dat ne-am diversificat activitatea şi am devenit cei mai mari importatori de produse de sticlă pentru industria vinului şi a conservelor din Republica Moldova”, afirmă Plahotniuc.
Potrivit democratului, ulterior a început să gestioneze afaceri în România, unde vindea producţie tipografică. Ca mai apoi, în Italia, să gestioneze o companie de construcţii care avea aproximativ 300 de angajaţi.
„Către anul 2001, eram deja un om de afaceri format, cu experienţă şi cu dorinţă enormă de a reuşi mai mult. Anume în acel an mi s-a oferit oportunitatea să dezvolt aproape de la zero întreprinderea Petrom din Republica Moldova. Am acceptat această propunere şi, în câţiva ani buni de muncă, Petrom-Moldova a devenit lider pe piaţa din Republica Moldova şi unul dintre principalii contribuabili la bugetul de stat. Apoi au urmat afaceri în turism, media, imobiliare, pe care deja le-am putut încredinţa unei echipe de tineri profesionişti pe care mi-am format-o, iar majoritatea dintre ei sunt şi astăzi împreună cu mine”, mai scrie Vlad Plahotniuc pe blogul său.