Cotele lingvistice în universităţi şi democraţia

În procesul de admitere la instituţiile de învăţământ superior anul acesta a apărut o situaţie delicată în legătură cu cererile unor absolvenţi ai şcolilor cu predare în limba rusă. Se ştie că de mai mult de 20 de ani acestora li se repartizează anual 20% din totalul locurilor cu finanţare de la buget. Până nu demult nu prea s-au auzit voci care să spună că sistemul cotelor este unul ce creează probleme de alt gen.

Anul acesta însă problema cotelor a ieşit la suprafaţă într-o altă lumină în cadrul admiterii la universităţi. Unii absolvenţi ai şcolilor alolingve care au dorit să concureze pentru locurile distribuite după cota ce le revine au constatat că nu existau grupe în rusă la specialităţile solicitate. Prin urmare, au decis să depună documentele la specialitatea dorită în grupele cu predare în limba română. Au fost însă refuzaţi, invocându-se un regulament al Ministerului Educaţiei care ar interzice acest lucru. E vorba de un regulament aprobat, după cum am înţeles, anual, cu diferenţe minore de la un an la altul. Mai degrabă, aşa au interpretat cei din comisiile de admitere din universităţi.

În scurt timp, ministrul Educaţiei Maia Sandu a emis un ordin prin care precizează că punctul 18 al acestui regulament a fost interpretat abuziv. Iată conţinutul acestuia: „Pentru candidaţii deţinători ai diplomei de bacalaureat care solicită specialităţi în limba rusă de instruire, cota-parte la concursul de admitere se stabileşte 20% din numărul de locuri prevăzute pentru înmatriculare“. Într-adevăr, formularea punctului 18 este clară şi nu lasă loc pentru interpretări, în sensul că nu exclude în mod explicit dreptul absolvenţilor şcolilor de limbă rusă de a candida pentru locurile destinate celor din şcolile de limbă română.

Ordinul ministrului Maia Sandu are menirea însă nu numai de a clarifica o situaţie, dar şi de a o complica în acelaşi timp, de aceea rămâne a fi rezolvată anul viitor. Problema este următoarea: 5.000 de absolvenţi ai şcolilor alolingve au 20% din locurile de la buget, la care însă nu pot candida absolvenţii şcolilor de limbă română, care, în disperare de cauză şi fiind cunoscători ai limbii ruse, ar vrea să opteze pentru un loc asigurat de cotă dintr-un singur motiv: pentru a obţine un loc bugetar, nefiind în stare să achite taxele de studii. În schimb, oricine dintre cei 5.000 de alolingvi poate participa la concursul pentru un loc de la buget destinat absolvenţilor şcolilor româneşti. În această situaţie, nu alolingvii sunt discriminaţi, ci majoritatea etnolingvistică a acestei ţări.

Să fim înţeleşi corect: este îmbucurător faptul că absolvenţii şcolilor de limbă rusă vor să se înscrie în grupele româneşti, aceasta este o dovadă că posedă la un anumit nivel limba română şi vor să se integreze în societatea moldovenească, vor să iasă din ghetoizarea impusă de condiţiile în care s-au pomenit după colapsul URSS din 1991. Sau, mai degrabă, de insistenţa părinţilor rusolingvi de a-şi trimite în continuare copiii la şcoli cu predare în rusă, în ciuda unei tendinţe care era clar că la un moment dat îi va dezavantaja la angajarea în sfera bugetară, dar nu numai, unde cunoaşterea limbii române va deveni obligatorie. Da, admitem că limitarea dreptului rusolingvilor de a accede în grupele române este o discriminare, dar această discriminare provine din privilegiul care li s-a acordat sub forma cotei asigurate de 20% din locurile bugetare. Cu alte cuvinte, această discriminare poate fi eliminată numai dacă se renunţă la sistemul de cote pe criteriu lingvistic, adică la privilegiile de care s-au bucurat până acum.

În Ţările Baltice, dar şi în alte state post-sovietice, acest model funcţionează de multă vreme şi este cel mai democratic, încurajând, totodată, integrarea minorităţii de limbă rusă în societatea respectivă. Este pregătită comunitatea rusolingvă din Republica Moldova pentru aşa ceva? Sau vrea să se bălăcească în continuare în heleşteul mic al cotelor-privilegii, unde locul este asigurat, dar e cam strâmt şi transferul spre alte bălţi e interzis, sau acceptă să înoate în heleşteul cel mare, unde captura e asigurată mai greu, dar unde e mai încăpător şi nu există cote şi restricţii?