Zălăuanul Grigore Grigoruţ a fugit de acasă pentru a se face muzician

Este profesor de 35 de ani, director de şcoală de 23, dirijor de ansamblu folcloric şi cor bisericesc, iar muzician de când se ştie.

Profesor de muzică, specialitatea clarinet, dirijor de ansamblu folcloric, dirijor de cor şi, în acelaşi timp, cel mai longeviv director de şcoală din Sălaj. Este cartea de vizită a lui Grigore Grigoruţ, oşanul care odată venit cu repartiţie în Zalău şi n-a mai vrut să plece de aici. „Am venit la Zalău în 1975, ca profesor de muzică repartizat la Şcoala Populară de Artă, după terminarea Conservatorului din Cluj“, îşi aminteşte Grigoruţ.

Spune că a avut ocazia să plece în oraşe mai mari, dar a preferat să rămână în Zalău, prima sa „dragoste“. Adevărul este că şi avea pentru ce să rămână, pentru că pe lângă slujba de profesor de clarinet, Grigoruţ a găsit la Zalău o grămadă de oportunităţi de realizare artistică şi profesională.

A fugit desculţ de acasă

Întrebat cum a ajuns un copil născut la ţară să facă şcoală în muzică, Grigoruţ povesteşte că şi-a dat seama că are calităţi muzicale pe la vârsta de cinci ani, când s-a accidentat la un picior şi, neputând să se joace, a învăţat să cânte la muzicuţa şi la armonica primite în dar de la tatăl său.

Astfel a fost remarcat de profesorii de la şcoală, care în clasa întâi l-au trimis la o preselecţie pentru Liceul de Muzică din Cluj. „Eram la sapă cu mama, când am fost anunţat de preselecţie. Nici n-a vrut să audă de aşa ceva, dar eu, sub pretextul că mă duc să aduc apă, am fugit acasă şi de-acolo, desculţ, că nu am apucat să mă încalţ, am mers pe jos până în Negreşti – Oaş, unde se ţinea preselecţia“, îşi aminteşte el. A trecut de preselecţie, a luat şi admiterea şi, din clasa a II-a, a devenit elevul Liceului de Muzică din Cluj.

Cel mai vechi şef de instituţie

Din 1987 este şi directorul Şcolii Populare de Artă, fiind astfel cel mai vechi şef de instituţie de învăţământ din judeţ, iar de la sosirea sa în Zalău a dirijat mai tot timpul câte un ansamblu, începând cu „Rapsodia Sălajului“ şi „Folclorica“, şi continuând, după desfiinţarea celor două, cu „Porolissum“. La conducerea acestuia se află şi astăzi.

Şi parcă toate acestea n-ar fi fost suficiente, Grigore Grigoruţ s-a apucat, din 1991, şi de  dirijarea unui cor bisericesc. „Eu merg la biserica greco-catolică, pentru că noi suntem şapte fraţi şi pe toţi ne-a botezat mama catolici, deşi la acea vreme nu era voie“, explică profesorul primele contacte cu formaţia cunoscută acum ca şi Corala „Sfânta Familie“, de pe lângă biserica având acelaşi nume. „M-am format ca dirijor de cor împreună cu coriştii“, povesteşte Grigoruţ, reuşind, chiar şi aşa, să facă dintr-un grup de credincioşi ce cânta la liturghii duminica, un cor cu statut juridic şi cu turnee în străinătate la activ.


Întrebare şi răspuns:

Se trăieşte bine din muzică?
Odată se trăia foarte bine, în special din cântatul la nunţi. Acum, când orchestrele rămân doar cu resturile aruncate de solişti şi când, din cauza crizei, tot mai multe nunţi se fac cu muzică de pe calculator, nu se poate trăi doar din muzică.


Ce-i place?

Cel mai mult spune că-i place să meargă la casa moştenită la ţară, la Lupoaia, şi să lucreze în grădină. „Aşa mă deconectez de la grijile zilnice. Dau şi cu sapa, şi cu coasa, iar mândria mea cea mare este că am acolo câte un pom din toate soiurile“, spune Grigoruţ.

Ce nu-i place?

Nu-i plac obrăznicia şi făţărnicia oamenilor. Nu-i place, în general, „tot ce sare dincolo de bunul simţ şi faptul că unii nu înţeleg că libertatea fiecăruia este până la limita libertăţii celui de lângă el“.