Caz unic în România. Râca politică îi lasă pe angajaţii unei primării fără salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrătorii Primăriei au aşteptat în zadar ziua de leafă, pentru că în lipsa unei hotărâri de Consiliul Local niciunul dintre anagajaţi nu şi-a putut primi banii aferenţi lunii iulie.

Aproximativ 15 de angajaţi ai Primăriei Surduc au pichetat marţi, 8 august, sediul Prefecturii Sălaj, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile aferente lunii iulie. Situaţia a fost creată după ce încercările de întrunire a Consiliului Local pentru adoptarea noii grile de salarizare au fost sortite eşecului. Oamenii arată cu degetul înspre cei cinci aleşi PSD, care au absentat de la ultimele şedinţe convocate în acest sens, astfel că nu a fost întrunit cvorumul necesar.

"Situaţia este unică la nivel naţional. Lucrătorii din administraţia publică Surduc nu au grilă de salarizare din cauza unor jocuri politice. Nu se poate să manifeşti atâta nepăsare faţă de nişte oameni care lucrează o lună întreagă şi care nu îşi pot primi lefurile pentru că nişte aleşi locali nu se prezintă 10 minute pentru a vota o hotărâre de Consiliu cu grilele de salarizare", ne-a declarat Gheorghe Morar, preşedintele Sindicatului "Civitas" care îi reprezintă pe angajaţii de la Surduc. Acesta a precizat că noua lege nu prevede ce se întâmplă în situaţia în care nu se întruneşte cvorumul, însă stabileşte clar că se abrogă toate legile care au stat la baza salarizării de până acum: "Practic, oamenii rămân fără bani. Ei au muncit, şi-au făcut treaba, dar remuneraţia întârzie să vină, iar problema s-ar putea întinde până la finele anului. mai mult decât atât, nu este clar cum îşi vor putea prima salariile pe iulie, câtă vreme hotărârea nu s-a dat la timp".

"Să le fie ruşine consilierilor"

Protestatarii sunt îngrijoraţi. "Am un bebeluş de patru luni şi dacă nu îmi primesc salariul, nu am cu ce să îmi întreţin copilul. Nu se gândesc domnii consilieri că avem şi noi familii, rate de plătit la bănci, în curând începe şcoala şi trebuie cumpărate rechizite copiilor. Nu ne interesează problema pe care o au cu celelalte partide, ne interesează să ne primim banii pentru munca depusă. Noi îi tratăm la fel pe toţi cei care au nevoie de serviciile Primăriei, nu ţinem cont de culoarea politică. De ce să lucrăm pe gratis? Nici domnii consilieri nu o fac! Să le fie ruşine", se plânge Maria Pocol (foto stânga), consilier fond funciar în cadrul Primăriei Surduc.

image

În speranţa identificării unei soluţii, lucrătorii din Primăriei au apelat la prefectul Florin Florian, cu care s-au întâlnit la finele săptămânii trecute. Acesta le-a dat asigurări că în următoarele zile va purta discuţii cu liderii partidelor politice reprezentante în CL Surduc. “Măcar să reuşim să îi convingem pe consilieri să se prezinte la şedinţa în care să existe un singur proiect pe ordinea de zi şi anume cel cu creşterea lefurilor. Apoi, nu au decât să continue criza politică”, a precizat prefectul.

Consilierii PSD, acuzaţi de abuz în serviciu

“Este o situaţie atipică, iar legislaţia nu face referire la astfel de cazuri”, a punctat Florian, care i-a propus edilului Alin Băbănaş să emită o dispoziţie de primar prin care lucrătorii instituţiei să beneficieze de salarii la valoarea nemajorată până când Consiliul Local va fi funcţional. “Primarul nu a fost de acord să îşi asume o astfel de decizie, deşi i-am spus că îl sprijin în acest demers. Hai să vedem şi spiritul legii, nu doar litera ei. Dacă litera legii lipseşte cu desăvârşire, ce facem? Stăm cinci-şase luni până rezolvăm problema? Din ce trăiesc acei oameni în tot acest timp? Edilul este ordonator de credite, el decide”, a explicat prefectul Sălajului. În replică, oficialii Primăriei susţin că acest lucru este imposibil, aspect confirmat, de altfel, de către Ministerul Muncii în răspunsul oferit la o interpelare a salariaţilor de la Surduc.

Protestatarii sunt decişi să intre în grevă generală dacă problema nu îşi va găsi cât de curând rezolvare. Ba mai mult, şi-au angajat un avocat pentru a-i da în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu pe cei cinci consilierii social-democraţi.
Problemele din CL Surduc datează de câteva luni, după ce trei aleşi liberali au fost au votat alături de tabăra PSD împotriva proiectului de buget depus de primarul PNL, Alin Băbănaş. Gestul lor i-a costat funcţiile, însă "dezertorii" nu au putut fi înlocuiţi în Consiliu întrucât social-democraţii nu s-au mai prezentat la şedinţe.

Mai puteţi citi:

Protest spontan la Rominserv IAIFO Zalău. 260 de salariaţi au oprit lucru pentru a doua zi consecutiv

Protest spontan pe scările instanţei. Aproape 50 de grefieri au manifestat împotriva legii salarizării

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite